joi, 31 decembrie 2009

Sampanie - Un poem de Anul Nou


 Sampanie


In roi de albine, bile imperfecte,
perle baroce
fac valuri  in cupe cu mister.

Tu esti acolo, prezenta ta ma-mbata -
cochilie timida,transparenta
in melcul iubirii ce desface
sidefuri si spirale
spre spatii cu frontiere neancercate.

Eu sant aici, o soapta in dogoarea cuvintelor,
buze razvratite,
cu care astept secunda finala
a acestui an de gratie,
inainte sa-ti pot explica iubirea, in focuri de artificii
si ceasornice stangace. 





marți, 29 decembrie 2009

Stil

"Le style n'est rien, mais rien n'est sans le style".

(Stilul e un nimic, dar nimic nu exista fara stil).

Un citat din Rivarol de  aici.

Poezie turtita la margini

Capatana mea, retezata de invizibila ghilotina a metaforelor, se rostogoleste pe podea.   

M-am scufundat in carti de poezie in ultimele zile si mi se pare ca ma aflu la fundul unui cazan urias cu apa inghetata si intunecata care da pe afara.

Unde ma duc oare de aici, dupa ce am citit bloguri, reviste si palimpseste intortocheate – doar ca sa absorb emotii inselatoare din paduri vrajite de cuvine? 


Cele cateva poeme pe care le-am rasfoit imi par turtite la margini in seara asta si ochelarii imi sant deja pe jumatate aburiti.

Dar recunosc ca sant poate si stari sufletesti mai dificile in jur.

Astfel de stari sufletesti le numim pe scurt ‘realitate’. 


duminică, 27 decembrie 2009

Cum sa nu te intepi in acele de brad



 

Zile in parfumul difuz al acelor de brad – o unda de padure bantuie prin colturile casei.

Zile de emotii in care incerc sa-mi gasesc locul in casa, in vraistea de sentimente care ma napadesc.

Incerc sa fiu atenta la ceea ce spun fiintele cele mai importante din viata mea, in a caror prezenta ma incolacesc, ca un fluture in crisalida. E sarbatoare, un moment pe care l-am asteptat cu multa nerabdare.

Dar, oricat de precauta as fi, adevarul incepe sa iasa incet-incet la iveala.

Nu ma angrenez in ceea ce se petrece in jurul meu. 


Dimineata, in timp ce ne adunam la dejun, imi bazaie prin creier poezia cu marfar a lui Marian Vasile (Martian Alexandru).

Le pranz, sant intr-o valtoare intunecata, purtata de curentii din strofele  lui Sylvia Plath. 


Miina mi se crispeaza mecanic pe furculita.
Zambesc cu un aer complice,  in timp ce in gand ma misc in cadenta versurilor din scena vrajitoarelor din Macbeth (Actul I, Scena I).

Cineva, in jurul mesei, sesizeaza ca sant cu gandurile in alta parte si ma recheama la ordine.
Uff, cat pe aici sa ma dau de gol. Tocmai frunzaream, in interior, poemul Caesarion al lui Kavafis.

Am scapat din incercuire, e randul desertului.
Dar nu e  prea multa speranta, intrucat mi-am amintit de cateva crampeie din poeziile Vasile Voiculescu.

Zambesc.


vineri, 25 decembrie 2009

Revista presei poetice - Southern Poetry Review # 47:2


Numarul 47 :2, al revistei Southern Poetry Review (SPR) publicata bienal, este o culegere de poeme orchestrata de editori in tranzitii subtile de motive poetice.

Culegerea debuteaza cu un grup de cinci poezii, urmata de poemul « Slow Fuse Around the Cranium » de Elton Glaser, poem care a castigat premiul de poezie  Guy Owen Prize in 2009.

Un poem, scris intr-o vena de umor si lirism, al carui final e poate unul din punctele cheie ale poemului :

« The future might ring in the rich bronze
Midnight tone of some Mongolian death gong… »

(Viitorul ar putea sa aduca ecoul de miezul noptii in
ton the bronz, adanc, al unui gong de moarte mongol).

Sau poate ca nu.
Poate ca de fapt punctele cheie se insiruie inainte de final,  intr-o strofa anterioara in care autorul spune:

« …when I can
Flay myself in the doldrums of my own home?»

( ..cand as putea
Sa ma biciuesc in langoarea casei mele?)

O poezie cu tema si imagini surprinzatoare, « Cleaning the Mermaid » (Curatand Sirena)  de William L Ramsey se afla la pagina 17. Trebuie sa marturisesc ca aceasta poezie a fost cea care m-a impresionat cel mai mult prin imagistica, tratament stilistic si poetic, tratament pe care il consider unic in ansamblul, de inalta calitate de altfel, al revistei.

Fara a intentiona sa dezvalui continutul poeziei, pentru ca as ruina tensiunea poetica, as vrea sa citez aici cateva versuri care pot sa dea o idee despre tema ei, dezvoltata in trei strofe.

Iata inceputul primei strofe :

« What to say of it, the fish part,
    that does not sound like
    any fish : rough to the fingers… »

(Ce sa spun de ea, de partea de peste
    care nu pare sa sune, 
    ca pielea vreunui peste.. )

De notat ca aceasta introducere in forta, e urmata de o a doua strofa, de o expresivitate pur si simplu covarsitoare al carei final e un varf de munte al unui crescendo de metafore.

Odata ridicata la o astfel de altitudine poetica, greu sa mai poti indura banalitati.

Dar din fericire, alte poezii continua sa mentina altitudinea impusa de « Cleaning the Mermaid ».
Dintre ele as vrea sa mentionez « Burning Down the Camper » de Mark Jay Brewin, JR. Aceasta poezie e o simfonie in care duritatea realitatii, in toate amanuntele ei aspre, ne da in finalul poemului o sansa de evaziune in ceea ce poeti din generatii mai vechi numeau "sublim".




duminică, 20 decembrie 2009

Ut pictura poesis - arta in registre paralele, si un vernisaj virtual


De cateva saptamani, Tatiana si cu mine am discutat despre o colaborare artistica, pe care o tot plasam sub zodia cuvintelor lui Horatiu, "ut pictura poesis" - cum e pictura, asa  sa fie si poezia.

De fapt este o incercare de a construi, sau de a reconstitui stari artistice similare  prin mijloacele a doua arte diferite: pictura si desen in cazul Tatianei, si poezie, in cazul meu. 

Tatiana arunca un val de schite si miscare deasupra lumii - eu incerc sa-l transpun in cuvinte, si sonoritati si sa evoc aceeasi stare, intr-un reflex sinestezic prin care desenele ei si cuvintele mele fuzioneaza, devenind una - o singura traire.

Ut pictura poesis. 

Si in acest exercitiu, cel mai important element pentru noi doua este joaca. 
Putem, amandoua, intr-un fel de joaca-munca, sa gasim o multumire comuna. Sau, ca sa revin la titlul postului, in paralel. 


In spiritul acestei joace, va invitam la deschiderea blogului nostru comun...click aici pe http://art-poesie.blogspot.com pentru a vedea cam ce ne-am propus.

Prima serie de desene-si-poeme, se deschide cu un "subiect" propus de Tatiana - jocul ielelor. 



Speram sa va placa...


sâmbătă, 19 decembrie 2009

Despre poezia canadiana contemporana

Un web site care are resurse extrem de interesante despre poezia canadiana contemporana este cel al Universitatii din Toronto.


In ceea ce ma priveste sant o admiratoare a poeziei scrise de Jane Urquhart .

Intentionez sa scriu  despre valentele unice ale acestei poezii intr-un post viitor.

vineri, 18 decembrie 2009

Inukshuk si Inunnguaq (din nou)


Cateva poeme in engleza despre inukshuk si inunnguaq pe care le-am scris recent sant postate aici in web site-ul --> The Inukshuk 
Despre inukshuk si inunnguaq si ce reprezinta am scris intr-un post anterior --->link

miercuri, 16 decembrie 2009

Zile de haiku



Sant tot felul de zile in viata.

Unele dintre ele sant zile in care totul se desfasoara  rapid.

Astfel de zile sant caracterizate prin concizie si structura in activitatile noastre cotidiene.

Zilele acestea par pudrate cu un iz de  mister si previzibilitate, asemanatoare unei formule de poezie japoneza haiku : un ritm de 5-7-5 silabe -  si gata, totul  s-a terminat.

(Inclusiv acest post).


miercuri, 9 decembrie 2009

Furtuna de zapada

A sosit peste noi o furtuna de zapada intensa amestecata cu ploaie. Vant. Cer gri-opac, mai nimic nu se distinge in jur.

Harti cu fronturi de aer in sus in jos, reportaje cu troiene de zapada, autostrade inzapezite, si mai ales noi toti surprinsi-si-neconvinsi de aceasta invazie in alb care nu ne lasa in pace.

Greu sa te obisnuiesti cu gandul ca e iar iarna. 

duminică, 6 decembrie 2009

Scrima poetica


Vreau doar sa notez un dialog in poeme in franceza  intre autorul situ-lui web http://www.lezardes-et-murmures.com/- Loran - si mine,  Irina, pe web site-ul http://poesiecanadienne.blogspot.com/.

Acest dialog (ale carui detalii sant date si aici) este, daca vreti un exercitiu de scrima poetica in poeme. 


Iata cateva din poemele mele.

1.    L’Identité Algonquine  (identitatea Algonquina)

2.    Lampe d’Aladin (Lampa lui Aladin)
3.    Coup de canon
(Lovitura de tun)
4.    Roture

  Puteti urmari acest dialog pe web site-ul lui Loran la  http://www.lezardes-et-murmures.com si pe web site-ul meu
http://poesiecanadienne.blogspot.com/

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Manusi



A venit iarna, si primul semn e ca trebuie sa port manusi.
Iarna mi se pare, ca anotimp, absolut ingrozitoare, dar manusile imi plac.

Manusile de toate felurile ma incanta cu senzatii tactile:  puf de piele subtire, catifelata, lucioasa si rece, dublata si calda, moale si aspre.


Manusi lungi pana la cot, de petreceri si nunti, perfect inutile, in afara cutiilor in care le poti pastra, ca pe niste billet-doux.

Pe urma, manusile de lana sau acryl, rugoase in majoritatea cazurilor, care se uda repede in zapada si te fac sa degeri. 


Manusi cu degete taiate, ale caror varfuri decapitate atarna prinse de restul de material. Moderne de altfel dar, saracele de ele, atat de urate.

Si tot gandindu-ma la manusi, imi apar in minte manusi crosetate de dantela si fir (in stil Victorian) associate cu palarii

cu boruri largi si evantaie.

Evantaie….briza….palarii de soare.

Vrand-nevrand, am ajuns iar la vara.



vineri, 4 decembrie 2009

Poezia lui Seamus Heaney si Marin Sorescu


Imi amintesc foarte bine primul meu contact cu poezia lui Seamus Heaney.

La bibiloteca de cartier, intr- sambata dupa-amiaza, tragand de un volum de poezii al lui John Donne, am rasturnat din greseala o carte de poezii a lui Seamus Heaney.

Inainte sa o pun la loc, am rasfoit-o.

Dupa primele patru randuri am avut senzatia ca sangele mi-a inghetat brusc in vine si ca pamantul s-a oprit din rotatie. 


Am devenit dintr-o data si  fara nici un reper, aruncata intr-un ‘ceva’ fara nume, vast si puternic, care, asemenea valurilor din copilarie de la Eforie Nord, m-a dat la fund si m-a acoperit, nimicindu-ma.

Pe urma, dupa ce am dus cartea acasa, m-am lamurit ce si cum. Seamus Heaney, poet de origine irlandeza, e laureat al premiului Nobel pentru literatura. Cateva detalii despre viata si opera lui aici (in engleza) ->http://en.wikipedia.org/wiki/Seamus_Heaney

Iata oateva fragmente in traducere din « Bogland » (Tinutul de mlastina).

As vrea doar sa notez cateva teme constante in poezia lui Seamus Heaney : mlastina, turba, vazul/viziunea poetica,  apa, - teme care apar si in poezia de mai jos
si care redau peisajul plin de mister si umbre al Irlandei

Si o alta nota – ceea ce da, dupa parerea mea, nota de perfectiune in poezia lui Seamus Heaney e echilibrul de structura clasica : « naratie » poetica plina de simplitate,  imbinata cu metafore fulgurante.  

Ma intreb neancetat care dintre poetii romani este mai aproape de poezia lui Seamus Haeaney - ca afinitate literara. Si poate ca raspunsul ar fi Marin Sorescu. Seamus Heaney include o poezie de-a lui Marin Sorescu (in traducere)  intr-una din cartile lui, o indicatie ca o astfel de afinitate poetica a fost deja recunoscuta. 
Al doilea argument ar fi ca poeziile lui Marin Sorescu au o structura similara: o alura de 'naratiune' poetica inselatoare care atrage cititorul in cursa metaforelor.

"Bogland" de Seamus Heaneytext in engleza




Tinutul de mlastina

                              de Seamus Heaney
 
"Noi nu avem preerii care sa taie
Un soare urias in doua pe-nserate -
Pretutideni vazul accepta
Orizontul incercuitor,

Si e atras in ochiul de ciclop
Al unei berete. Tinutul nostru neanconjurat de nimic

E o mlastina care se tot coace
Intre privelistele soarelui."

joi, 3 decembrie 2009

Luna


O seara cu luna plina, enorma, In Toronto, acoperind aproape o jumatate de orizont.
 

O luna plina pare sa aiba proprietatea de a ma reduce la un numitor simplu (alb-orbitor de cele mai multe ori), de muzicalitate, indiferent daca ma aflu  sau nu in preajma unui pavilion de muzica, ca cel plin de reverie din desenul  din postul de mai jos.


Beethoven, Chopin, Schumann – fara indoiala genul de muzica ‘dezordonat-ordonata’ care evoca luna.

La inganarea noptii cu ziua (care nu mai e asa departe) mi se pare insa ca muzica cea mai potrivita ar fi cea a lui Debussy.

In ultimul an am inceput sa fiu atrasa de muzica lui Debussy, de preludiile lui, pe care le redescopar si care mi se par de o nesfarsita creativitate, extrem de surprinzatoare, pline de libertate artistica.

Un fel de punte intre doua lumi, de double entendre.     



miercuri, 2 decembrie 2009

Pavilion de muzica


« Ut pictura poesis »… Cum e pictura asa sa fie poezia…in cuvintele lui  Horatiu in Ars Poetica.

Dar n-ar trebui  si reversul sa fie adevarat….poate cum e poezia ar trebui sa fie pictura?…Hmmm…


Fara sa incerc sa descurc aceasta dilema aici, semnalez doar  prezenta unor stari poetice pe care le intrezaresc in creatia unei pictoritede origina romana stabilita la Berlin.

Iata-le pe cateva dintre creatiile ei in linkul de aici
http://artwork-tatiana.blogspot.com

Favoritele mele sant:
Kavalierhaus in Berlin-Pankow
Hoffnungskirche in Berlin-Pankow
Musikpavillon im Bürgerpark Berlin-Pankow


E usor de ghicit de ce. 

Pe langa poezie, un fel de mister, un fel de zambet plin de ironie se imbina cu esenta unui   penel plin de rigoare si gratie.


duminică, 29 noiembrie 2009

Sfarsit de banchet cu vrajitoare



Am avut o toamna prelungita, cu o clima oarecum blanda, si in mod ciudat, incheiem luna noiembrie fara nici un fulg de zapada in Toronto, ceea ce e destul de atipic. De obicei, primul ghetus, cu troiene si alunecusuri apare in jur de 15 noiembrie. 

Dar mai bine sa nu mai vorbesc de zapada, ca sa nu conjur frig, polei sau creaturi similare vrajitoarelor din Macbeth, carora li se potriveste foarte bine iarna.
 

Asa ca m-am gandit sa scriu despre ‘vara indiana’ care a tocmai se termina.
 

Desigur, stim cu totii, din romanele lui Faulkner, ca vara indiana e o toamna blanda, cu lumina aurie, prelungita din conul de armonie verde si emotii varatice, al anotimpului precedent.
 

Bazele teoretice fiind deja puse, am sa trec la partea practica, si anume la cum se percepe senzorial o vara indiana.

As zice ca o mis-en-scène potrivita pentru descriere ar fi vastitatea enorma a spatiului, strabatut de autostrazi, de miscarea ondulanta a padurilor in distanta (o fata morgana aici ar putea definita in imagini peticite in solzi de frunze verzi si aurii) si de curbele inevitabile ale drumului pe marginea carora defileaza, in neon, reclame de firme  cunoscute.


Ar trebui sa vorbesc despre  boarea diafana, aproape calduta, aproape inghetata care ne atinge obrajii si de radio-ul masinii care debiteaza intruna ‘ultimele’ slagare.
 

Si poate ca atunci ar fi de inteles de ce imi pare rau ca aceasta vara indiana va lua in curand sfarsit, si ca sentimentul  pe care il am e similar cu cel pe care il aveam la sfarsitul unui banchet pentru o celebrare de oarecare importanta – o nunta, o absolvire, etc. 

Si acum, pentru ca intr-adevar, fie ca vorbim sau nu de iarna, vrajitoarele in alb se apropie vrand-nevrand, dupa atata efort de a le tine la distanta, as vrea sa inchei cu un citat – tradus dintr-o carte  de Jean D’Ormesson care mi-a cazut iar  in mana - Odeur du temps (Parfumul timpului). 


“Nu exista effort inutil, spunea Paul Valéry. Sisif isi facea muschi.”





vineri, 20 noiembrie 2009

Armonii Algonquine




In ultimul  timp a intervenit o schimbare in felul in care privesc peisajul din jurul meu.

De unde pana acum am fost mai mult acordata pe unda escapadelor citadine – cladiri in geamuri si unghiuri care oglindesc cerul, trotoarele si reclame +  conversatie in autobuz, carti si decoruri in vitrina, etc., recent am inceput sa percep alte tonalitati.

Un murmur indepartat mi-a atras atentia, adus de fosnetul frunzelor de artar, de  oglinda tulburata de valuri marunte deasupra lacurilor si insulelor  acoperite de pini  din vastitatea padurilor din parcul Algonquin.

Acest murmur e susurul plin de armonie al cuvintelor de origine nativa pe care le descopar, acunse, ca un cifru mirific in intregul univers care ma inconjoara. Ontario. Chicoutimi. Ottawa.Toronto.Manitoba. Quebec. Canada – doar cateva exemple, cele mai cunoscute poate, de cuvinte de origina nativa care sant explicate aici.

Am gasit o resursa pe internet  care contine cateva linkuri despre limbile native, inclusiv cateva harti utile.
Am inceput cu  paginile din dialectul Algonquin, atrasa de inefabilul mister de care e inconjurat parcul Algonquin.

Cuvantul Algonquin – citand sursele de aici - este probabil derivat din cuvintele de orgine Micmac algoomeaking, or algoomaking, care s-ar traduce  prin "la locul in care strapungem pesti si tipari cu sulita (din virful unui canoe)".

Dupa ce am parcurs pe fuga paginile despre cuvinte algonquine, mi s-au parut extrem de interesante si cuvintele in limba Cree , irocheza (Iroquois) si cele in limba mohicana (Mohawk).

Un cuvant pe care l-am retinut e cuvantul « niska » care inseamna « gasca » in limba Cree. Am gasit aici o alta resursa de cuvinte Cree in care am aflat denumirea in Cree a sunetelor scoase de gasca « niska otepwewin ».
Despre frumusetea sugestiva a cuvantului  « niska » am scris cateva randuri aici si aici. Intentionez sa mai scriu despre cuvinte, locuri si armonii Algonquine de foarte multe ori.



vineri, 13 noiembrie 2009

Despre Jean D'Ormesson si afinitati literare

Jean D'Ormesson este unul din scriitorii care are o afinitate pentru scriitorii romani si pentru Romania.

Impinsa de curiozitatea de a frunzari o carte de a lui Jean D'Ormesson datorita acestei afinitati,  am imprumtat cartea "Une Fête En Larmes" de la biblioteca si m-am apucat sa o citesc. 

 In cateva secunde, furata de magia scrisului lui Jean D'Ormesson, am uitat complet de ce  alesesem cartea in primul rand. 

 Cred ca aceasta este o experienta comuna.
Multi cititori, atat francezi cat si romani, atrasi de afinitatea in chestiune, deschid cartile sfarsind prin a deveni fideli cititori ai scriitorilor in cauza, pentru motive complet straine de impulsul initial.

Cauza acestei metamorfoze este, desigur, adevarata literatura.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Joia, ziua lui Jupiter


E miercuri seara si ma gandesc la structura saptamanii, asa cum un compozitor se gandeste la game si arpegii.
 

Joia e poarta turnanta care, daca e deschisa si inchisa in mod judicios,  ne introduce in salonul de vise al weekend-ului.

Intr-o cheie minora de toamna-iarna ce-ar fi necesar pentru ca joi (ziua lui Jupiter) sa fie o zi plina de succese?

1. Concentrare
2. Claritate – daca am reusit sa trec de #1 mai sus
3. Rapiditate.

Si dupa ce am realizat #1,#2,#3 pot sa ma duc linistita acasa ca sa trec  la partea cu adevarat relevanta



Meteorit


Si brusc, parca toate crengile de copaci au ramas pustii. Stinghere.  Sfarsitul toamnei ne-a prins din urma. 

Lumina aurie de octombrie  s-a risipit, odata cu frunzele cazute si imprastiate pe trotuar - ca urmele unui meteorit. 

luni, 9 noiembrie 2009

Cartier de origine romanesca

Si deci cam care ar fi cartierul de origine romaneasca de care vorbesc eu mai jos, cartierul de mai incoa?

Hai sa-l definesc:
Don Mills, (fireste), Cosburn Ave, Graydon Hall, Wynford Drive,Sheppard Ave, Victoria Park, Eglington & Bathurst, Lawrence Ave., Danforth Ave., Bloor St., Spadina Ave, Broadview Ave., Main St.,  Oakville, Richmond Hill, Aurora, Mississauga, Markham, Pickering, Hamilton, Burlington, Kitchner Waterloo, North Bay, Laval, Montreal, Ottawa, Calgary, Edmonton, Vancouver, Burnaby, Kelowna, Halifax, Kingston, Quebec City, Regina, Saskatoon, lista continua.
Si mai departe New York, Boston, Los Angeles si mai departe Berlin, Denia, Limoges, Paris, Bruxelles, Anvers, Londra, Birmingham,  Copenhaga, Stockholm, Roma, Milano, Torino, Budapesta, Viena, Tel-Aviv, Haifa, Johannesburg, Cairo, Abu-Dhabi, Lima, Buenos Aires, Rio de Janeiro, Melboourne, Pekin, si lista continua....

Pe unde ne-au rispit  vantul emigratiei, calatoriile si aspiratiile noastre. 

Un cartier in care se vorbeste limba romana, si in care lumea sta aplecata citind bloguri. 



Strigat in cartierul grecesc - partea a II a

Si acuma, cand am terminat de postat blogul de aici, si melodia To fonazo mai rasuna inca prin camera, ma gandesc ca si blogul meu e un fel de strigat din cartierul grecesc. 

Si de fapt ca intentia mea ar fi ca acest strigat din cartierul grecesc sa se transforme in strigatul/expresia  unui cartier de origine romaneasca.

To fonazo - Strigat in cartierul grecesc


O alta melodie auzita pe strazile cartierului grecesc in care traiesc:
To fonazo


(in traducere aproximativa - strig (?) - corectati-ma daca gresesc)

si  aici --> traducerea versurilor.

( To fonazo - A Greek song heard on Danforth Ave.).

  

Din nou luni & Trambulina

Luni de dimineata din nou, cand acest 'cronometru' al saptamanei redevine un 'invariant' a ceea ce e necesar la inceputul fiecarei  'curse' hebdomadare, facute din tronsoanele zilelor de lucru.

Luni de dimineata devreme -  un moment de pauza, de reflectie, de echilibru si pregatire. Un moment in care respiram adanc inainte de a sari in apa, de la trambulina de dupa duminca.

vineri, 6 noiembrie 2009

Panou de usa

Un gand care ma urmareste dupa ce am terminat povestea despre Antoine Watteau.

Poezia e asemanatoare cu un panou de usa: ea acopera o poarta spre interior.

Antoine si creta colorata – o poveste depre pictura


Am gasit la biblioteca S. Walter Stewart din East York o carte  despre pictorul Antoine Watteau “Watteau” by Iris Lauterbach.

Cateva lucruri pe care pe care le-am retinut din carte :
1.    Antoine desena mai ales cu creta in trei culori – rosie, neagra si alba.
2.    Antoine desena dessus de porte (panouri de usa) si panouri de perete – unele din acestea s-au pastrat in orasul lui natal, la Valenciennes.
3.    Cateva din tablourile lui reprezinta caracterul Mezzetin/Mezzetino din Commedia dell’Arte.

Frunzarind cartea, am inceput sa-i vad picturile intr-o noua lumina: minutiozitatea aproape obsesiva in stilul de scoala olandeza: frunze pictate la detalii infime si fundaluri cu fuioare de nori gri. 
O pasiune pentru nuante de burgundiu in tabloul « Cei patru ». Haine taiate dupa tipicul flamand. 

 Toate celelate detalii familiare pareau sa fie tot acolo, unde le stiam, spre usurarea mea.
Scenele iluminate de o lumina palida, lunara si serbarile galante (fêtes galantes) pareau sa fie la locul lor.
Toti pe care-i stiam plecau spre Cythera, insula greceasca considerata ca apartinand Afroditei, zeita dragostei.

Azi de dimineata, cand am pasit afara, in ploaie, trotuarul din fata casei mele, sclipea, acoperit de stropi de apa si de urme de creta rosie, neagra si alba.

joi, 5 noiembrie 2009

marți, 3 noiembrie 2009

Inuksuk, Inukshuk si Inunnguaq

Inuksuk, Inukshuk sant doua variatii fonetice ale aceluiasi cuvint.
O imagine si o descriere in limba engleza care mi s-au parut vrednice de o « vizita » se gasesc aici.

Un inukshuk e un esafodaj de pietre si un artifact cultural din aria de iradiere a civilizatiei Inuit din nord, de langa pol. Adeseori inukshuk-ul are rolul de a indica un drum, o directie de navigatie sau un loc de respect.

Un inunnguaq  este un inukshuk in forma de om, dar fara figura. Imaginea stilizata a unui inunnguaq creata de Elena Rivera MacGregor a fost adoptata ca logo pentru Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver 2010.

As vrea sa vorbesc despre experienta mea si de modul in care eu comunic cu inushuk-i, care de multi ani mi s-au strecurat in sange si au devenit un profund reper personal.
Un arhetip.

Am intalnit numerosi inukshuk-i in parcuri, in magazine de cadouri, in gradinele vecinilor, din diferite materiale si culori.

Pe drumul Montreal Toronto, pe  soseaua 401, inainte de intrarea in Kingston se afla un inukshuk micut, de granit roz, care se balanseaza pe dale de piatra chiar la marginea drumului, suspendat pe stanci de granit cam la doi metri deasupra solului intr-o portiune banala de sosea.

De fiecare data cand il zaresc, am senzatia ca inukshuk-ul ma priveste drept in ochi si imi arata drumul cu curizitate si bucurie, intrigat, de parca ar vrea sa ma intrebe « Tu cine esti, ca nu te-am mai vazut pe aici? «  « Dar uite, ia-o pe aici !».

Si asta chiar ca mi se pare o  intrebare buna : chiar, cine sant eu?

Inuksuk, Inukshuk, Inunnguaq.

Danforth Ave. - din nou

Un cantec al  lui Andreas Stamos pe care l-am auzit pe Danforth Ave. ma urmareste de cateva zile.

luni, 2 noiembrie 2009

Reteta


Dimineata pe la 9 :30 -10 la pas pe University Avenue, prin fata spitalelor din centru, intr-o lumina aurie de toamna, in plina magie a unei toamne tirzii.

Stindarde atarnate de stalpi flutura in boarea tomnatica.

Stindardele, extrem de reusite, sint reclamele pentru expozitia de arta “King Tut” la Art Gallery of Ontario (AGO) – o expozitie despre faraoni si Tutankhamon.

Partea principala a stindardului o constituie unul din sarcofagele lui Tutankhamon – auriu si un pic cam greoi in maniera de executie, dar fireste inestimabil ca valoare culturala.

Ma gandesc la toate artifactele care probabil au insotit acest sarcofag atat de impodobit si pe faraonul lui “in eternitate”. 

Mobile, miniaturi, vase canopice, etc. Toate ca sa ii tina de urat si sa-i reaminteasca de clipele senine ale vietii.

Din cativa pasi ajung in fata la 620 University Ave., un centru important de depistare a cancerului, si sub imperiul gandurilor sumbre inpirate de acest lacas, incep sa ma gandesc si eu la propriul meu sfarsit.

Ce-as vrea eu sa am cu mine, ca sa ma insoteasca, “acolo” ?
Ce obiecte de pret, hieroglife, simboluri, miniaturi si cuvinte, etc.  as vrea sa mearga cu mine, in afara de dragostea celor apropiati? Ce ar fi important?

Si imi ia ceva timp sa stabilesc propriul meu inventar, dar printre lucrurile la care ma gandesc figureaza o carte de poezii de Eminescu.

Un fel de reteta proprie, romaneasca, de a afirma eternitatea.


duminică, 1 noiembrie 2009

O poezie cu un marfar

... o poezie extraordinara de Marian Vasile



Cateva trepte spre creativitate

Tacere.
Pauza.
Ascultand ritmul aerului.


Danforth Ave. Explicata

Am iesit astazi la pe Danforth Ave intr-o zi mirifica de toamna cu cer senin si fuioare de nori  transparenti.

Am coborat la “Chester” station si am luat-o pe jos spre  Logan Ave, si din nou spre Broadview, pasi intr-un labirint sinestezic pe care incerc sa-l decodific mai jos.

Muzica greceasca in tonalitati minore, din Illyria sau mai curand Anatolia, izbucnind plina de vivacitate balcanica - pura energie - din usa magazinului “greekworldmusic”.

Aroma de cafea si gyros. Baclavale. 

Frunzele a doi artari chiar linga statia de metrou, tivite cu auriu si verde, in detalii coplesitoare de pictura olandeza…marunt, ordonat, inghetate in seve de culori tomnatice.

La libraria “Book City” - 348 Danforth Ave. - rasfoind carti de poezii de A. F. Moritz si Anne Carson; atentia imi e in final furata de o editie a Comediei Divine a lui Dante in seria  Oxford Classics si de randurile care incheie traducerea:

“ At this point high imagination failed;
But already my desire and my will
Were being turned like the wheel, all at one speed,”

De aici inca doi  pasi  pana la un magazin de minerale, pietre semi-pretioase si curiozitati inauntru la  “Big Carrot Commons.”

O colectie de pietre de mina, trunchiuri de ametist si cristale, bile mici de hematita si cuartz roz, o frunzareala de ere geologice, si raceala meteorica aglutinata in luminile irizate ale nenumaratelor exponate.

Si intr-un colt, un os
(veritabil, sau nu?) the mamut.

Autobuzul 25 - Don Mills

In sfirsit ajung sa vorbesc despre autobuzul 25 care traverseaza Toronto de la sud la nord si viceversa si care trece prin vecinatatea unor zone unde s-au stabilit, cel putin la inceput, cativa emigranti de origine romana sositi in Toronto. 

Aceasta zona e Don Mills.
M-am gandit sa includ acest nume in blogul meu deorece, in universul in care ma invart, e un punct de iradiere a limbii romane in oras.

(Nu mai vorbesc de faptul ca traversez aceasta zona in fiecare zi, cu nasul lipit de geamul autobuzului 25.)

sâmbătă, 31 octombrie 2009

Dovleci

Seara de Halloween a trecut.
Anotimpul e in balanta din nou, ca dupa un eveniment major – vrem nu vrem, trebuie sa acceptam ca santem in mijlocul toamnei, in adincul toamnei mai bine zis, de la care unde ne putem duce, sincer vorbind, decit spre zapada?

Si pana atunci mai raman citeva zile incerte, mai aproape de vremea cristalina de octombrie in care ne mai rasfatam privirea in puzderia de dovleci din cosuri si de pe prispe.

Ma gandesc la Monet, care picta neancetat capitele de fan de la Giverny, catedrala din Rouen, nuferii din gradina inventata de el, navingand poduri subtiri de detalii de la o ipostaza artistica la alta.

Sau la Degas, cu balerinele si rochite de tul, in nenumarate variatiuni.

Poate pentru mine, ipostazele acestor zile de sfarsit de octombrie ar fi, poate, o interesanta si prelungita tema cu variatiuni – dovlecii. Mici, mari, rotunzi, oblici, portocalii, verzi…

Un exercitiu de stil pentru intrarea in iarna.

marți, 27 octombrie 2009

Luni si marti


Doua zile de toamna asemanatoare prin luminozitatea lor aurie roscata, temperate de o vreme blanda, nici racoare nici cald – un timp de linie dreapta si stralucitoare.

Doua zile foarte diferite, nonetheless.
Luni – de dimineata devreme pe strada, martora a sfirsitului de rasarit si invaluita de petece diafane de roz in momentul in care balanta dintre rasarit si zi inclina definitiv spre cea din urma.

Invocand fireste in acest moment sintagma mitologica cunoscuta – Aurora ‘cu degete roz’.

Si mai ales venindu-mi in minte citeva randuri ale lui Francoise Sagan care vorbeste in romanele ei de nuantele unice de roz, albastru si (aproape) mov ale Parisului la rasarit.
Brusc mi se face dor de aceste nuante, pe care cred ca le-am inregistrat prin prisma randurilor lui Sagan si mi se face dor de romanele in sine : La laisse (Lesa) si Chagrin de passage (Tristete trecatoare).

Daca ar fi sa compar note cu Sagan, as zice ca aurora toronteza e, in nuante, cu mult mai roz – un roz diafan, filtrat prin nori si frunze de artar rosii burgundii, decit paleta aurorei parizienei care vireaza spre lilas. (Sau asa mi-o inchipui).

Marti – pe strada mai tirziu, o zi in care soarele e o masa globulara acoperita de o ceata transparenta, care nu-i rapeste din luminozitate, dar care (ceata) ii dai aspectul unui soare in rotocoale, in maniera tablourilor lui Turner.
Nu stiu daca ceata e un benign nor de toamna sau pur si simplu smog.

Incerc sa memorez aceste doua zile, in care nu numai  momentele zilei sint diferite, dar si strazile si crampeiele de peisaj citadin pe care le observ. Neavand talentul si inspiratia lui Monet e greu sa imi inchipui ca in aceste zile as putea sa notez, ca el, pictand capite de fan la Giverny, vibratia atmosferei, vibratia detaliului, a luminii, a unghiului de vedere.

Asa ca ma multumesc sa scriu despre aceste doua zile aici, in blog.


duminică, 25 octombrie 2009

Frunze de arţar, frunze de stejar


Frunze de artar, frunze de stejar.

Sfarsit de octombrie in Toronto, in fasii de lumina aurie  ce se despart deasupra orasului intr-o cupola de culori sfarimate, irizate in verde pal si rosu aprins intr-un continuu vitraliu exaltat in unghiul de plutire al vazului.

Sub lumina dantelata a frunzelor de artar, caut intelesul identitatii mele poetice. 


O identitate formata intre cetinele muntilor Carpati, sub nelinistea fosnitoare a frunzelor de stejar si a acelor de brazi.

Dorinta de a afla cine sant si care e sensul vietii mele, ma face sa pun pe  „hartie” ganduri despre zilele mele la Toronto, intre pasiunea mea pentru poezie si „odiseea” si „iliada” corvoadelor zilnice. 


In zile ca cea de azi cind traversez, la pas, podul Leaside  sub care se desfasoara, in flacari de clorofila rosie, artarii.

Lumina acestei zile ma face sa caut un timbru, o voce modulata in ecouri de paduri vrajite, din care, printre frunze de artar, ajung sa gasesc o carare.


Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna