sâmbătă, 31 octombrie 2009

Dovleci

Seara de Halloween a trecut.
Anotimpul e in balanta din nou, ca dupa un eveniment major – vrem nu vrem, trebuie sa acceptam ca santem in mijlocul toamnei, in adincul toamnei mai bine zis, de la care unde ne putem duce, sincer vorbind, decit spre zapada?

Si pana atunci mai raman citeva zile incerte, mai aproape de vremea cristalina de octombrie in care ne mai rasfatam privirea in puzderia de dovleci din cosuri si de pe prispe.

Ma gandesc la Monet, care picta neancetat capitele de fan de la Giverny, catedrala din Rouen, nuferii din gradina inventata de el, navingand poduri subtiri de detalii de la o ipostaza artistica la alta.

Sau la Degas, cu balerinele si rochite de tul, in nenumarate variatiuni.

Poate pentru mine, ipostazele acestor zile de sfarsit de octombrie ar fi, poate, o interesanta si prelungita tema cu variatiuni – dovlecii. Mici, mari, rotunzi, oblici, portocalii, verzi…

Un exercitiu de stil pentru intrarea in iarna.

marți, 27 octombrie 2009

Luni si marti


Doua zile de toamna asemanatoare prin luminozitatea lor aurie roscata, temperate de o vreme blanda, nici racoare nici cald – un timp de linie dreapta si stralucitoare.

Doua zile foarte diferite, nonetheless.
Luni – de dimineata devreme pe strada, martora a sfirsitului de rasarit si invaluita de petece diafane de roz in momentul in care balanta dintre rasarit si zi inclina definitiv spre cea din urma.

Invocand fireste in acest moment sintagma mitologica cunoscuta – Aurora ‘cu degete roz’.

Si mai ales venindu-mi in minte citeva randuri ale lui Francoise Sagan care vorbeste in romanele ei de nuantele unice de roz, albastru si (aproape) mov ale Parisului la rasarit.
Brusc mi se face dor de aceste nuante, pe care cred ca le-am inregistrat prin prisma randurilor lui Sagan si mi se face dor de romanele in sine : La laisse (Lesa) si Chagrin de passage (Tristete trecatoare).

Daca ar fi sa compar note cu Sagan, as zice ca aurora toronteza e, in nuante, cu mult mai roz – un roz diafan, filtrat prin nori si frunze de artar rosii burgundii, decit paleta aurorei parizienei care vireaza spre lilas. (Sau asa mi-o inchipui).

Marti – pe strada mai tirziu, o zi in care soarele e o masa globulara acoperita de o ceata transparenta, care nu-i rapeste din luminozitate, dar care (ceata) ii dai aspectul unui soare in rotocoale, in maniera tablourilor lui Turner.
Nu stiu daca ceata e un benign nor de toamna sau pur si simplu smog.

Incerc sa memorez aceste doua zile, in care nu numai  momentele zilei sint diferite, dar si strazile si crampeiele de peisaj citadin pe care le observ. Neavand talentul si inspiratia lui Monet e greu sa imi inchipui ca in aceste zile as putea sa notez, ca el, pictand capite de fan la Giverny, vibratia atmosferei, vibratia detaliului, a luminii, a unghiului de vedere.

Asa ca ma multumesc sa scriu despre aceste doua zile aici, in blog.


duminică, 25 octombrie 2009

Frunze de arţar, frunze de stejar


Frunze de artar, frunze de stejar.

Sfarsit de octombrie in Toronto, in fasii de lumina aurie  ce se despart deasupra orasului intr-o cupola de culori sfarimate, irizate in verde pal si rosu aprins intr-un continuu vitraliu exaltat in unghiul de plutire al vazului.

Sub lumina dantelata a frunzelor de artar, caut intelesul identitatii mele poetice. 


O identitate formata intre cetinele muntilor Carpati, sub nelinistea fosnitoare a frunzelor de stejar si a acelor de brazi.

Dorinta de a afla cine sant si care e sensul vietii mele, ma face sa pun pe  „hartie” ganduri despre zilele mele la Toronto, intre pasiunea mea pentru poezie si „odiseea” si „iliada” corvoadelor zilnice. 


In zile ca cea de azi cind traversez, la pas, podul Leaside  sub care se desfasoara, in flacari de clorofila rosie, artarii.

Lumina acestei zile ma face sa caut un timbru, o voce modulata in ecouri de paduri vrajite, din care, printre frunze de artar, ajung sa gasesc o carare.


Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna