duminică, 29 noiembrie 2009

Sfarsit de banchet cu vrajitoare



Am avut o toamna prelungita, cu o clima oarecum blanda, si in mod ciudat, incheiem luna noiembrie fara nici un fulg de zapada in Toronto, ceea ce e destul de atipic. De obicei, primul ghetus, cu troiene si alunecusuri apare in jur de 15 noiembrie. 

Dar mai bine sa nu mai vorbesc de zapada, ca sa nu conjur frig, polei sau creaturi similare vrajitoarelor din Macbeth, carora li se potriveste foarte bine iarna.
 

Asa ca m-am gandit sa scriu despre ‘vara indiana’ care a tocmai se termina.
 

Desigur, stim cu totii, din romanele lui Faulkner, ca vara indiana e o toamna blanda, cu lumina aurie, prelungita din conul de armonie verde si emotii varatice, al anotimpului precedent.
 

Bazele teoretice fiind deja puse, am sa trec la partea practica, si anume la cum se percepe senzorial o vara indiana.

As zice ca o mis-en-scène potrivita pentru descriere ar fi vastitatea enorma a spatiului, strabatut de autostrazi, de miscarea ondulanta a padurilor in distanta (o fata morgana aici ar putea definita in imagini peticite in solzi de frunze verzi si aurii) si de curbele inevitabile ale drumului pe marginea carora defileaza, in neon, reclame de firme  cunoscute.


Ar trebui sa vorbesc despre  boarea diafana, aproape calduta, aproape inghetata care ne atinge obrajii si de radio-ul masinii care debiteaza intruna ‘ultimele’ slagare.
 

Si poate ca atunci ar fi de inteles de ce imi pare rau ca aceasta vara indiana va lua in curand sfarsit, si ca sentimentul  pe care il am e similar cu cel pe care il aveam la sfarsitul unui banchet pentru o celebrare de oarecare importanta – o nunta, o absolvire, etc. 

Si acum, pentru ca intr-adevar, fie ca vorbim sau nu de iarna, vrajitoarele in alb se apropie vrand-nevrand, dupa atata efort de a le tine la distanta, as vrea sa inchei cu un citat – tradus dintr-o carte  de Jean D’Ormesson care mi-a cazut iar  in mana - Odeur du temps (Parfumul timpului). 


“Nu exista effort inutil, spunea Paul Valéry. Sisif isi facea muschi.”





vineri, 20 noiembrie 2009

Armonii Algonquine




In ultimul  timp a intervenit o schimbare in felul in care privesc peisajul din jurul meu.

De unde pana acum am fost mai mult acordata pe unda escapadelor citadine – cladiri in geamuri si unghiuri care oglindesc cerul, trotoarele si reclame +  conversatie in autobuz, carti si decoruri in vitrina, etc., recent am inceput sa percep alte tonalitati.

Un murmur indepartat mi-a atras atentia, adus de fosnetul frunzelor de artar, de  oglinda tulburata de valuri marunte deasupra lacurilor si insulelor  acoperite de pini  din vastitatea padurilor din parcul Algonquin.

Acest murmur e susurul plin de armonie al cuvintelor de origine nativa pe care le descopar, acunse, ca un cifru mirific in intregul univers care ma inconjoara. Ontario. Chicoutimi. Ottawa.Toronto.Manitoba. Quebec. Canada – doar cateva exemple, cele mai cunoscute poate, de cuvinte de origina nativa care sant explicate aici.

Am gasit o resursa pe internet  care contine cateva linkuri despre limbile native, inclusiv cateva harti utile.
Am inceput cu  paginile din dialectul Algonquin, atrasa de inefabilul mister de care e inconjurat parcul Algonquin.

Cuvantul Algonquin – citand sursele de aici - este probabil derivat din cuvintele de orgine Micmac algoomeaking, or algoomaking, care s-ar traduce  prin "la locul in care strapungem pesti si tipari cu sulita (din virful unui canoe)".

Dupa ce am parcurs pe fuga paginile despre cuvinte algonquine, mi s-au parut extrem de interesante si cuvintele in limba Cree , irocheza (Iroquois) si cele in limba mohicana (Mohawk).

Un cuvant pe care l-am retinut e cuvantul « niska » care inseamna « gasca » in limba Cree. Am gasit aici o alta resursa de cuvinte Cree in care am aflat denumirea in Cree a sunetelor scoase de gasca « niska otepwewin ».
Despre frumusetea sugestiva a cuvantului  « niska » am scris cateva randuri aici si aici. Intentionez sa mai scriu despre cuvinte, locuri si armonii Algonquine de foarte multe ori.



vineri, 13 noiembrie 2009

Despre Jean D'Ormesson si afinitati literare

Jean D'Ormesson este unul din scriitorii care are o afinitate pentru scriitorii romani si pentru Romania.

Impinsa de curiozitatea de a frunzari o carte de a lui Jean D'Ormesson datorita acestei afinitati,  am imprumtat cartea "Une Fête En Larmes" de la biblioteca si m-am apucat sa o citesc. 

 In cateva secunde, furata de magia scrisului lui Jean D'Ormesson, am uitat complet de ce  alesesem cartea in primul rand. 

 Cred ca aceasta este o experienta comuna.
Multi cititori, atat francezi cat si romani, atrasi de afinitatea in chestiune, deschid cartile sfarsind prin a deveni fideli cititori ai scriitorilor in cauza, pentru motive complet straine de impulsul initial.

Cauza acestei metamorfoze este, desigur, adevarata literatura.

miercuri, 11 noiembrie 2009

Joia, ziua lui Jupiter


E miercuri seara si ma gandesc la structura saptamanii, asa cum un compozitor se gandeste la game si arpegii.
 

Joia e poarta turnanta care, daca e deschisa si inchisa in mod judicios,  ne introduce in salonul de vise al weekend-ului.

Intr-o cheie minora de toamna-iarna ce-ar fi necesar pentru ca joi (ziua lui Jupiter) sa fie o zi plina de succese?

1. Concentrare
2. Claritate – daca am reusit sa trec de #1 mai sus
3. Rapiditate.

Si dupa ce am realizat #1,#2,#3 pot sa ma duc linistita acasa ca sa trec  la partea cu adevarat relevanta



Meteorit


Si brusc, parca toate crengile de copaci au ramas pustii. Stinghere.  Sfarsitul toamnei ne-a prins din urma. 

Lumina aurie de octombrie  s-a risipit, odata cu frunzele cazute si imprastiate pe trotuar - ca urmele unui meteorit. 

luni, 9 noiembrie 2009

Cartier de origine romanesca

Si deci cam care ar fi cartierul de origine romaneasca de care vorbesc eu mai jos, cartierul de mai incoa?

Hai sa-l definesc:
Don Mills, (fireste), Cosburn Ave, Graydon Hall, Wynford Drive,Sheppard Ave, Victoria Park, Eglington & Bathurst, Lawrence Ave., Danforth Ave., Bloor St., Spadina Ave, Broadview Ave., Main St.,  Oakville, Richmond Hill, Aurora, Mississauga, Markham, Pickering, Hamilton, Burlington, Kitchner Waterloo, North Bay, Laval, Montreal, Ottawa, Calgary, Edmonton, Vancouver, Burnaby, Kelowna, Halifax, Kingston, Quebec City, Regina, Saskatoon, lista continua.
Si mai departe New York, Boston, Los Angeles si mai departe Berlin, Denia, Limoges, Paris, Bruxelles, Anvers, Londra, Birmingham,  Copenhaga, Stockholm, Roma, Milano, Torino, Budapesta, Viena, Tel-Aviv, Haifa, Johannesburg, Cairo, Abu-Dhabi, Lima, Buenos Aires, Rio de Janeiro, Melboourne, Pekin, si lista continua....

Pe unde ne-au rispit  vantul emigratiei, calatoriile si aspiratiile noastre. 

Un cartier in care se vorbeste limba romana, si in care lumea sta aplecata citind bloguri. 



Strigat in cartierul grecesc - partea a II a

Si acuma, cand am terminat de postat blogul de aici, si melodia To fonazo mai rasuna inca prin camera, ma gandesc ca si blogul meu e un fel de strigat din cartierul grecesc. 

Si de fapt ca intentia mea ar fi ca acest strigat din cartierul grecesc sa se transforme in strigatul/expresia  unui cartier de origine romaneasca.

To fonazo - Strigat in cartierul grecesc


O alta melodie auzita pe strazile cartierului grecesc in care traiesc:
To fonazo


(in traducere aproximativa - strig (?) - corectati-ma daca gresesc)

si  aici --> traducerea versurilor.

( To fonazo - A Greek song heard on Danforth Ave.).

  

Din nou luni & Trambulina

Luni de dimineata din nou, cand acest 'cronometru' al saptamanei redevine un 'invariant' a ceea ce e necesar la inceputul fiecarei  'curse' hebdomadare, facute din tronsoanele zilelor de lucru.

Luni de dimineata devreme -  un moment de pauza, de reflectie, de echilibru si pregatire. Un moment in care respiram adanc inainte de a sari in apa, de la trambulina de dupa duminca.

vineri, 6 noiembrie 2009

Panou de usa

Un gand care ma urmareste dupa ce am terminat povestea despre Antoine Watteau.

Poezia e asemanatoare cu un panou de usa: ea acopera o poarta spre interior.

Antoine si creta colorata – o poveste depre pictura


Am gasit la biblioteca S. Walter Stewart din East York o carte  despre pictorul Antoine Watteau “Watteau” by Iris Lauterbach.

Cateva lucruri pe care pe care le-am retinut din carte :
1.    Antoine desena mai ales cu creta in trei culori – rosie, neagra si alba.
2.    Antoine desena dessus de porte (panouri de usa) si panouri de perete – unele din acestea s-au pastrat in orasul lui natal, la Valenciennes.
3.    Cateva din tablourile lui reprezinta caracterul Mezzetin/Mezzetino din Commedia dell’Arte.

Frunzarind cartea, am inceput sa-i vad picturile intr-o noua lumina: minutiozitatea aproape obsesiva in stilul de scoala olandeza: frunze pictate la detalii infime si fundaluri cu fuioare de nori gri. 
O pasiune pentru nuante de burgundiu in tabloul « Cei patru ». Haine taiate dupa tipicul flamand. 

 Toate celelate detalii familiare pareau sa fie tot acolo, unde le stiam, spre usurarea mea.
Scenele iluminate de o lumina palida, lunara si serbarile galante (fêtes galantes) pareau sa fie la locul lor.
Toti pe care-i stiam plecau spre Cythera, insula greceasca considerata ca apartinand Afroditei, zeita dragostei.

Azi de dimineata, cand am pasit afara, in ploaie, trotuarul din fata casei mele, sclipea, acoperit de stropi de apa si de urme de creta rosie, neagra si alba.

joi, 5 noiembrie 2009

marți, 3 noiembrie 2009

Inuksuk, Inukshuk si Inunnguaq

Inuksuk, Inukshuk sant doua variatii fonetice ale aceluiasi cuvint.
O imagine si o descriere in limba engleza care mi s-au parut vrednice de o « vizita » se gasesc aici.

Un inukshuk e un esafodaj de pietre si un artifact cultural din aria de iradiere a civilizatiei Inuit din nord, de langa pol. Adeseori inukshuk-ul are rolul de a indica un drum, o directie de navigatie sau un loc de respect.

Un inunnguaq  este un inukshuk in forma de om, dar fara figura. Imaginea stilizata a unui inunnguaq creata de Elena Rivera MacGregor a fost adoptata ca logo pentru Jocurile Olimpice de Iarna de la Vancouver 2010.

As vrea sa vorbesc despre experienta mea si de modul in care eu comunic cu inushuk-i, care de multi ani mi s-au strecurat in sange si au devenit un profund reper personal.
Un arhetip.

Am intalnit numerosi inukshuk-i in parcuri, in magazine de cadouri, in gradinele vecinilor, din diferite materiale si culori.

Pe drumul Montreal Toronto, pe  soseaua 401, inainte de intrarea in Kingston se afla un inukshuk micut, de granit roz, care se balanseaza pe dale de piatra chiar la marginea drumului, suspendat pe stanci de granit cam la doi metri deasupra solului intr-o portiune banala de sosea.

De fiecare data cand il zaresc, am senzatia ca inukshuk-ul ma priveste drept in ochi si imi arata drumul cu curizitate si bucurie, intrigat, de parca ar vrea sa ma intrebe « Tu cine esti, ca nu te-am mai vazut pe aici? «  « Dar uite, ia-o pe aici !».

Si asta chiar ca mi se pare o  intrebare buna : chiar, cine sant eu?

Inuksuk, Inukshuk, Inunnguaq.

Danforth Ave. - din nou

Un cantec al  lui Andreas Stamos pe care l-am auzit pe Danforth Ave. ma urmareste de cateva zile.

luni, 2 noiembrie 2009

Reteta


Dimineata pe la 9 :30 -10 la pas pe University Avenue, prin fata spitalelor din centru, intr-o lumina aurie de toamna, in plina magie a unei toamne tirzii.

Stindarde atarnate de stalpi flutura in boarea tomnatica.

Stindardele, extrem de reusite, sint reclamele pentru expozitia de arta “King Tut” la Art Gallery of Ontario (AGO) – o expozitie despre faraoni si Tutankhamon.

Partea principala a stindardului o constituie unul din sarcofagele lui Tutankhamon – auriu si un pic cam greoi in maniera de executie, dar fireste inestimabil ca valoare culturala.

Ma gandesc la toate artifactele care probabil au insotit acest sarcofag atat de impodobit si pe faraonul lui “in eternitate”. 

Mobile, miniaturi, vase canopice, etc. Toate ca sa ii tina de urat si sa-i reaminteasca de clipele senine ale vietii.

Din cativa pasi ajung in fata la 620 University Ave., un centru important de depistare a cancerului, si sub imperiul gandurilor sumbre inpirate de acest lacas, incep sa ma gandesc si eu la propriul meu sfarsit.

Ce-as vrea eu sa am cu mine, ca sa ma insoteasca, “acolo” ?
Ce obiecte de pret, hieroglife, simboluri, miniaturi si cuvinte, etc.  as vrea sa mearga cu mine, in afara de dragostea celor apropiati? Ce ar fi important?

Si imi ia ceva timp sa stabilesc propriul meu inventar, dar printre lucrurile la care ma gandesc figureaza o carte de poezii de Eminescu.

Un fel de reteta proprie, romaneasca, de a afirma eternitatea.


duminică, 1 noiembrie 2009

O poezie cu un marfar

... o poezie extraordinara de Marian Vasile



Cateva trepte spre creativitate

Tacere.
Pauza.
Ascultand ritmul aerului.


Danforth Ave. Explicata

Am iesit astazi la pe Danforth Ave intr-o zi mirifica de toamna cu cer senin si fuioare de nori  transparenti.

Am coborat la “Chester” station si am luat-o pe jos spre  Logan Ave, si din nou spre Broadview, pasi intr-un labirint sinestezic pe care incerc sa-l decodific mai jos.

Muzica greceasca in tonalitati minore, din Illyria sau mai curand Anatolia, izbucnind plina de vivacitate balcanica - pura energie - din usa magazinului “greekworldmusic”.

Aroma de cafea si gyros. Baclavale. 

Frunzele a doi artari chiar linga statia de metrou, tivite cu auriu si verde, in detalii coplesitoare de pictura olandeza…marunt, ordonat, inghetate in seve de culori tomnatice.

La libraria “Book City” - 348 Danforth Ave. - rasfoind carti de poezii de A. F. Moritz si Anne Carson; atentia imi e in final furata de o editie a Comediei Divine a lui Dante in seria  Oxford Classics si de randurile care incheie traducerea:

“ At this point high imagination failed;
But already my desire and my will
Were being turned like the wheel, all at one speed,”

De aici inca doi  pasi  pana la un magazin de minerale, pietre semi-pretioase si curiozitati inauntru la  “Big Carrot Commons.”

O colectie de pietre de mina, trunchiuri de ametist si cristale, bile mici de hematita si cuartz roz, o frunzareala de ere geologice, si raceala meteorica aglutinata in luminile irizate ale nenumaratelor exponate.

Si intr-un colt, un os
(veritabil, sau nu?) the mamut.

Autobuzul 25 - Don Mills

In sfirsit ajung sa vorbesc despre autobuzul 25 care traverseaza Toronto de la sud la nord si viceversa si care trece prin vecinatatea unor zone unde s-au stabilit, cel putin la inceput, cativa emigranti de origine romana sositi in Toronto. 

Aceasta zona e Don Mills.
M-am gandit sa includ acest nume in blogul meu deorece, in universul in care ma invart, e un punct de iradiere a limbii romane in oras.

(Nu mai vorbesc de faptul ca traversez aceasta zona in fiecare zi, cu nasul lipit de geamul autobuzului 25.)

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna