Cum sa dispari discret dintr-o poezie

Unul dintre modurile posibile de a iesi din scena dintr-o poezie, care mi s-a parut destul de incitant ca formula poetica, e lesinul.

Poate pentru ca nu am intalnit prea multe astfel de lesinuri - ‘iesiri’ de care sa-mi amintesc,  asa cum imi amintesc, de pilda,  de reperele potecilor in padure, incrustate pe trunchiurile copacilor, prin Carpati, in copilarie.

Inapoi la lesin - deci care sant reperele poetice la care ma refer in acest paragraf?

Lesinurile lui Dante in Canto-ul III si V din Infern, ambele plasate in versul final al canto-urilor respective, si care servesc de poarta turnanta – o iesire din scena  din canto-ul pe care il incheie,  si o intrare in scena in canto-ul imediat urmator.

Lesinul poetic din Canto-ul III survine ca un element surprinzator, in aparenta provocat de un fenomen exterior: din pamantul inlacrimat, tasneste un vant din care izbucneste o flacara purpurie, sub efectul careia alter-ego-ul poetului cade ca un om cuprins de un somn adanc.  

"Pamantul melancolic trimise un vant
Din care tasnea, stralucitoare of lumina rosietica
Ce m-a lasat fara simtire.


Si am cazut, cum cade un om in somn"


Cel de la sfarsitul Canto-ului V e cauzat de empatie, de forta cu care naratorul resimte nefericirea interlocutorilor sai.




" Si in timp ce unul din spirite vorbea astfel
Celalalt plangea atat de amar incat de mila
Am simtit cum imi slabesc puterile, ca si cum muream,


Si am cazut, cum cade un trup mort".


Un altfel de lesin  pe care l-am retinut e cel in arome de ceai din poezia “The Secret Garden” (Gradina secreta)  de Rita Dove, si care la randul lui precede un ‘deznodamant’ poetic:

“I was sick, fainting in the smell of teabags”.
(Eram bolnava, lesinam in mirosul plicurilor de ceai).