sâmbătă, 20 februarie 2010

Revista presei poetice - River Styx 80 - Games - Jocuri

Revista River Styx este o revista de arta si poezie, publicata la St. Louis, Missouri.
Numarul 80 al revistei are ca tema sportul. In prefata revistei intitulata “Let the Games Begin” (Sa inceapa jocurile), Richard Newman scrie:

“Cele mai bune jocuri, ca si cele mai bune creatii literare despre jocuri, pun in scena ceva mai important decat jocul. 
Jocul nu este atat de mult o metafora, cat un vehicol pentru a arata ce este essential in noi.”

Un ecou interesant pe fundalul Olimpiadei. 

River Styx 80 include, alaturi de proza scurta si o scurta creatie dramatica, mai multe poezii dintre care mentionez trei.

Prima poezie ii apartine lui Charles Harper Webb si e intitulata “Marco Polo". Poezia inbina in mod original cadrul jocului “Marco Polo” jucat de copii la piscine
cu aluziile la expeditia lui Marco Polo si o viziune asupra succesiunii generatiilor.

O metafora din poezie:
“a khan’s ransom of flesh he’s privileged to clutch”

“o parte de trup, ca o comoara a unui han, pe care are norocul sa o prinda in gheare”.

Autorul celei de-a doua poezii, "Pinball" ("Flipper"), e Lowell Jaeger. Poezia e un ecorcheu de sentimente, in care poetul, intr- o operatie aproape pe cord deschis ne reda tristetea unei vieti irosite. Viata si talentul  risipite la flipper apartin fratelui ‘naratorului’ din poezie.

“Took a lot of pockets full of quarters. Took
hours of concentration. Hand-to-eye
coordination. Reflexes of an astronaut
Or surgeon.”

“I-au trebui multe buzunare pline de monezi de 25 de centi. 
I-au trebuit
ore de concentrare. Coordinare mana-ochi,
Reflexe de astronaut.
Sau chirurg."

Ultima, si cea mai frumoasa poezie din revista, dupa parerea mea, ii apartine lui Colleen J. McElroy si se intituleaza “Doubledutch” ("Sarit de coarda").
E o poezie dinamica, ce prinde in versuri ritmul si energia unui joc de coarda jucat de tinere fete. Interesanta mi s-a parut si notatia cu care poeta incheie fiecare strofa --> "::" Iata cateva versuri:

"we gauged the space
between the salvo of ropes
crisscrossing above
our heads below our feet
before we danced in "

"evaluam spatial
dintre salva de corzi
ce se incrucisau deasupra
capetelor noastre, sub picioare
inainte sa dansam…"

si un  final in forta al poeziei:

"and where else did we have
to go but up "

"si unde puteam sa ne ducem
decat in sus. "

P.S.

Pana acum, in posting-urile  precedente (aici si aici) de "Revista Presei Poetice" am vorbit despre cele mai frumoase trei poezii dintr-o revista. In urmatorul astfel de posting, voi vorbi despre cele mai putin reusite trei poezii - ca sa putem sa invatam din "contra-exemple". Al doilea motiv ar fi ca aceasta a doua categorie, fiind foarte vasta, ofera si mai multe posibilitati de subiecte de discutie.

4 comentarii:

  1. Unii dintre ei sunt transfugi. Altii au plecat legal. Unii cu viza; cei din urma n-au mai avut nevoie de viza. Multi dintre ei si-au lasat familiile in tara. Tin legatura cu cei ramasi acasa prin telefon sau prin internet.

    Copiii lor acuza socul despartirii, dar nu indraznesc sa marturiseasca acest lucru. Pe dinauntrul sufletului apar rani care cu greu se cicatrizeaza. Privirile lor devin oteloase si reci. Se integreaza greu in colectivitate, iar unii abandoneaza scoala. Pe ei nu-i incalzeste cu nimic faptul ca parintii lor au plecat „dincolo” sa câstige bani. De ani de zile. Lacrimile si dorul lor nu fac toti banii din lume.

    De trei ori pe an, stranierii se intorc acasa. De Pasti, de Craciun si in luna august. Isi ostoiesc dorul si se intorc inapoi. Cu banii câstigati isi construiesc case. Mari, cât mai mari. Pe care apoi nu mai pot sa le intretina. Sau isi mobileaza doar o camera, la parter; restul ramâne pustiu. Ca sufletele lor.

    Cei care si-au dus familiile dincolo sunt bântuiti de gândul sa nu se mai intoarca. Chiar daca platesc chirii mari. S-au obisnuit cu traiul de-acolo, cu mirajul bunastarii. Cum sa vina ei inapoi la salariul minim pe economie? Ce conteaza daca toti banii care ii câstiga ii dau pe chirie, taxe si mâncare? La fel ca in tara.

    In ultima vreme, putini reusesc sa agoniseasca ceva. Si chiar daca o fac, cu banii strânsi nu pot sa realizeze mare lucru in tara. Terenurile s-au scumpit exasperant. La fel si casele, si apartamentele. In unele zone, mai mult decât in Occident. Dar uita ca tot ei sunt cei care au impus acest ritm nebun de crestere a preturilor pe piata imobiliara, prin investitiile din ultimii 18 ani.

    Prea putini dintre ei se gândesc sa inceapa o afacere in România, care le-ar asigura un trai decent. Prefera sa ramâna palmasi si sa lucreze pentru straini. Nu se prea gândesc ce vor face la vârsta pensionarii. Nici daca vor primi pensie nu se gândesc. Nu realizeaza ca, dupa ce li se vor slei puterile, strainii nu vor mai avea nevoie de ei. Vor importa alti stranieri, in puterea vârstei.

    Cei mai multi invoca, pe buna dreptate, conditiile precare din România: salarii mici, servicii deficitare, infrastructura proasta, preturi mari. Dar statul e multumit, caci economiile lor injecteaza bugetul, an de an, cu miliarde de euro. Cei tineri se intorc infatuati acasa, de sarbatori, ca in tara nimanui. Ce respectau acolo, ignora aici. Conduc masini scumpe si isi imagineaza ca toata lumea e a lor. Daca sunt luati la rost de oamenii legii, devin violenti si nu inteleg de ce trebuie sa dea socoteala, ca doar ei sunt stranieri si au venit in tara cu euroi. Sunt tristi si saraci. Banii lor nu ii fac bogati, nici veseli. Acestia sunt stranierii.
    http://dorinstef.blog.com/category/emigratie/

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesanta persepectiva, Dorin, asupra unui fenomen social - emigratia.

    As zice, dintr-un unghi pur personal, ca cineva care a devenit emigranta, ca fiecare destin de emigrant sau de ne-emigrant e parcursul unei vieti de om, a unei individualitati, care trebuie respectata asa cum e – buna, rea, sau la mijloc de bine si rau.

    As zice de asemenea ca acest respect pentru fiecare dintre noi, a celor de aproape sau de departe, e intotdeauna mai aproape de adevar si de normalitate cand privim fiecare om asa cum e, fara sa incercam sa il reducem, ca pe un pat al lui Procust, la dimensiuni pre-fabricate, inventate si nepotrivite.

    Fiecare om e o creatie singulara si admirabila, un suflet liber sa gandeasca si sa respire, sa cuteze, sa creada si sa incerce, sa rada si sa planga, egal cu toti din jur. Din intelegerea si acceptarea celor de vizavi, asa imperfecti cum sant, putem sa apreciem mai bine frumusetea vietii pe care o traim.

    Cel mai important, cred eu e sa continuam sa ne miscam in spatiul cultural care ne uneste si nu ne indeparteaza, sa intelegem unii de la altii ceea ce santem si ce vrem sa devenim.

    Si din aceasta intelegere si dialog, sa apara solutii, pentru fiecare dintre noi, si pentru noi toti in ansamblu.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cultura contine in sine un limbaj universal.
    Se pare ca tu ai descoperit demult acest lucru. Eu sunt doar un ucenic...

    RăspundețiȘtergere
  4. Da-mi voie sa nu te cred Dorin in partea cu ucenicia. Studiile si munca ta in domeniul culturii maramuresene sant foarte importante pentru noi toti si au in ele un ceva de ctitorie, de punere de temelii in absenta carora nu poate exista nici un fel de esafodaj cultural. Fara de care esafodaj, nu putem nici noi, care ne agatam de radacinile noastre, sa existam cu adevarat.

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna