miercuri, 31 martie 2010

Aprilie - luna poeziei



Si iata-ne la 1 aprilie, inceputul unei luni dedicata poeziei.

Printre cateva evenimente consacrate poeziei, pentru cei interesati de poezie in limba engleza, iata o propunere incitanta --> 2010 April Poem A Day Challenge

marți, 30 martie 2010

Watteau, Verlaine si serbarile galante

Seara in cartierul in care locuiesc – o seara de inceput de primavara, racoroasa si plina de praf.

O unda profunda de mister, pe care incerc sa o atribui fie lunii pline, imensa, facuta din argintiu cald si umbre, fie luminii roscat-albastruie-amara pe care o vad spre vest in oglinda retrovizoare a apusului.

Sau poate  - mai ales -  misterioasa datorita mierlelor care canta, in copacii din gradini, asurzitor si fara pauza, inspre toiul noptii care se apropie.

Un moment propice de a vorbi despre ciclul de poezii “Fêtes galantes” (Serbari galante) a lui Paul Verlaine (1844-1896), ciclu pe care l–am gasit in mijlocul volumului “Fêtes galantes. Romance sans  paroles”.

"Fêtes galantes" (Serbari galante) de Paul Verlaine - douzeci si doua de poezii, in care o atmosfera traversata de lumina himerica a lunii, de gesturi cu subinteles si masti, boscheti intunecosi, fantome de personaje din commedia dell’arte si sentimente neclare evoca hyper-realitatea din tablourile lui Antoine Watteau si a carui influenta asupra poeziilor din ciclu e notata in prefata volumului. 

(Dragostea in teatrul italian de Antoine Watteau)

Prima poezie din grup se numeste “Clair de lune” (Clar de luna).
Am tradus-o si eu mai jos, printre altele, din placerea de a ‘compara notite’ asupra originalului cu traducerile gasite aici si aici.

Clar de luna

Sufletul dumeavoastra e un peisaj ales
Caruia ii vin de minune masti si jocuri din Bergamo
In sunet de lauta si dans si aproape
Triste in deghizari fantaste.

Tot cantand in modul minor,
Iubirea invingatoare si viata oportuna
Ele nu par sa se increada in fericire,
Si cantecul lor se amesteca cu clarul de luna.

In calmul clar de luna, trist si armonios
Care face pasarile sa viseze in arbori
Si sa suspine in extaz jeturile de apa
Jeturile de apa, zvelte, printre marmuri.

Culegerea de poeme a lui Paul Verlaine continua cu poeziile "Pantomime" (Pantomima) - in care apar, in scurte piruete poetice personajele din commedia del’ arte (Arlequin, Colombine, Clitandre)- , "Sur L'Herbe" (Pe iarba) -  un mini dialog poetic muzical sub stele si luna- si "L’Allée"  (Aleea)  parcursa de un personaj feminin intr-o rochie  albastra, cu coada. 

 Starile de spirit notate in ciclul de poeme oscileaza intre zambet, sens ludic, tristete si vag, si o continua tranzitie spre pierderea inocentei.

Personajele poeziilor plutesc in recuzita costumelor, intotdeauna parca prea largi:

  


(Antoine Watteau - Pierrot)

“Cerul atat de palid si arborii fragili
Par sa zambeasca spre costumele noastre de culoare deschisa
Care plutesc, usoare, intr-un aer de nonsalanta
Si miscari de aripi”. 

 - din "À La Promenade" (La Plimbare)

Plimbarea campeneasca, serbarile galante prin grote si vise continua, evocate si de titlurile poemelor -  "Dans la grotte" (Grota), "Cortège" (Cortegiu), "Fantoches" (Marionete), pana spre evadarea in barca spre insula Cythera – considerata lacasul zeitei Venus, al amorului.

“Un pavilion cu usi deschise
Adaposteste glisant, incantarea noastra
Pe care o emana, tufele de trandafiri:

Parfumul rozelor, voalat,
de vantul de vara usor, care trece”
 
-din "Cythère" (Cytera) 
                                          
                                         (Antoine Watteau - Imbarcarea spre Cythera)

Totul in ritmul de mandolina, la care canta, in tablourile lui Watteau, Mezzetino.

“Si mandolina barfeste
Printre frisoanele brizei”. 

- din "Mandoline" (Mandolina)


                                                  (Antoine Watteau - Mezzetino)

joi, 25 martie 2010

Sfarsit de iarna

Sfarsit de iarna (si poate inceput de primavara?) ... un desen nou si interesant  in linkul de --->aici.

marți, 23 martie 2010

O invarianta a limbajului poetic


Sant cateva invariante ale limbajului poetic, indifferent care e timpul, locul sau maniera in care e scrisa o poezie. 

Una dintre ele este  tacerea.
O poezie e facuta in mod egal din taceri si cuvinte.

Pauzele, haurile de sunete si litere, valtoarele de fractiuni de secunda si respiro-uri distrug si reconstruiesc ritmul interior din care e facuta carapacea unei poezii.

Alegerea daca aceste pauze deliberate constau in  virgule, puncte, liniute, spatii albe, intreruperi de cuvinte sau alte simboluri, e lasata la imaginatia scriitorului.

Un cititor percepe tacerea in poezie in propriile lui/ei co-ordonate, in timp ce descifreaza armonia cuvintelor.

Tacerea e intervalul dintre doua batai de inima,  si, in poezie, echivalentul unui pizzicato.


luni, 22 martie 2010

Graffiti de primavara


Mi-am schimbat chenarul la blog.

Noul chenar imi da senzatia ca scriu pe un imens perete, libera sa improvizez in voie, ca si cum blogul meu ar fi un ciudat si diafan graffiti extins din zid in zid, pe cladiri coscovite, pe sub poduri de sosele si peste vagoane abandonate pe o cale ferata ruginita.

Un graffiti despre metafore.

Ca orice graffiti care se respecta, acest post incepe cu o litera colorata imprumutata din poezia lui Arthur Rimbaud, pentru care am descoperit  o varianta romaneasca aici-> Vocale.

"U, ciclu, vibratii divine ale marilor verzui
pacea pasunilor cutreierate de animale".


si continua cu o umbra, un fragment de  poezie de Ciaran Carson despre cartea Jocul cu margelele de sticla a lui Herman Hesse.

“ Jocul insusi era greu de vizualizat. M-am gandit la un sah
infinit mai complicat decat sahul

jucat in trei dimensiuni, daca nu chiar patru sau cinci, pentru ca jocul
asa cum il intelegeam, putea sa admita orice”. 

- Ciaran Carson – The Shadow (Umbra) in volumul For All We Know  (Din punctul nostru de vedere)

Si apoi o solutie, recomandata in joaca de Dylan Thomas pentru a intelege poezia:

“Mai intai cumpara-ti o palarie, nu un model parizian,
Ci una de care poarta elvetienii cand yodel-a
O palarie rotunda cu una sau doua pene care sa mascheze vederea”. 

(O scrisoare pentru matusa mea, explicand cum sa abordezi poezia moderna)

Acum sant gata sa inchei, cel putin pe acest “zid”, grafitti-ul, cu imaginea unei lalele negre.

O lalea neagra – o  hieroglifa pentru poezie. 

joi, 18 martie 2010

Traduceri de poezie sau patul lui Procust


Incep prin a expune un punct de vedere care e un credo.     

Traducerile de poezie reprezinta un act de cruzime literara si de distrugere deliberata a tot ceea ce inseamna arta poetica.

Poate parea ceva paradoxal: traducerea unei poezii dintr-o limba in alta limba are scopul de a impartasi frumuseatea unei creatii literare intr-o alta arie culturala, de a atrage atentia asupra meritelor originalului.

Dar de fapt, orice traducere de poezie e un esec lamentabil.
Iata cateva posibile argumente.

O poezie e un mecanism delicat, de ceasornic, facut din armoniile jocurilor de cuvinte, silabelor, ritmului, accentelor, rimelor, sintaxei, asonantelor si nu in ultimul rand, din ceea ce as numi ADN-ul poetic.
ADN-ul poetic - marca profunda a celui care o scrie, si a carui perspectiva personala, dirijeaza,din spatele scenei, orchestrari de intelesuri si cuvinte. 

Muzica lui Mozart e usor de recunoscut – ea ne vorbeste de un temperament artistic inconfundabil. 
La fel si o poezie adevarata – ea poarta pecetea celui care o scrie.
Muzica lui Mozart – re-mixata, re-prelucrata de altii – poate ceva interesant pentru licarirea unui minut, dar care ne face sa fugim, inapoi, in goana, spre original.

Traducerile de poezie sant un act de ciuntire artistica pe un pat procustian. 


Silabe mutate in alta limba care schimba, in mod barbaric ritmul unui poem. 
Grupuri de vocale si consoane retezate, ca sa incapa in alt inteles. 
Jocuri de cuvinte care nu pot fi redate, decat cu note in subsol pentru ca apartin unui  context cultural diferit.
Orice schimbare a mecanismului fragil care e o poezie distruge, ireparabil, ansamblul.

Si atunci ce-i de facut?

Sa renunti sa citesti poezii de Dante daca nu cunosti italiana, sau sa citesti poeziile lui in traducere, acceptand ca in felul acesta nu ai la indemana adevaratul Dante?

Grea alegere.
Din fericire, situatia e un pic mai buna cand e vorba de proza.

Dar n-as vrea sa se inteleaga prin asta ca recomand sa cititi proza.

Dimpotriva, in acest blog recomand sa cititi poezie. 


"O muzica a arbitrariului" - Seamus Heaney


17 martie (Saint Patrick’s Day), sarbatoare in Irlanda. Un prilej de a vorbi despre poezia lui Seamus Heaney.

Volumul de poezii “Seeing Things” de Seamus Heaney (Vedenii)  publicat in 1991, include patruzeci si opt de poezii grupate sub titlul “Squarings” (Pozitionari, as zice eu) si numerotate i la xlviii.

O suita de poezii, fiecare avand 12 randuri – 4 strofe de cate 3 randuri, intr-o formula de o eleganta aproape geometrica si, ca sa redau citatul autorului preluat de aici (Google books) –“formula de 12 randuri parea aproape arbitrara dar conducea la rezultate. 
Asa ca am adoptat-o, un fel de muzica a arbitrarului care e imprevizibila, care poate ingheta pe loc si cuprinde brusc o intrezarire a unui detaliu”.

“Squarings” (Pozitionari) e divizata in 4 parti, fiecare avand 12 poezii. 

Titlul ciclului de poeme, evoca patratul si geometria lui, de echilibru si egalizare si e sugerat de Seamus Heaney in  poemul iii:

“Squarings? In the game of marbles, squarings
Were all those anglings, aimings, feints and squints
You were allowed before you’d shoot”

"Pozitionari? In jocul de bile, pozitionarile
Erau toate acele triangulari, tintiri, fente si priviri piezise
la care aveai dreptul inainte sa tragi”

Prima parte din ciclul “Squarings” se intituleaza “Lightenings” (Iluminari).


Poemele din acest grup, se axeaza pe cateva teme:  transparenta, o lumina disociata in aschii de stralucire si miscare, ecouri reverberand prin lut spre larguri de mari si aer, si un efort de levitatie sustinut cu intentia de a defini si desfiinta ‘acoperisuri’ – poetice, fireste.

Traducerea poemului iv, din acest grup

iv

Sub propriul ocean, multimea
Din teatre romane putea sa auda
O alta miscare de pamant si mai puternica, apropiindu-se.

Parea un mesaj continuu intr-o scoica
Tinuta la ureche in apropierea marii:
Cuvinte vorbite pe scena ne ajungeau

Rezonand, in sus, prin peretii urnelor.
Cordonul de aer se dadea inapoi, un val dupa val
De guri clasice amplificate si disparute.

Cat de aeriana si telurica parea ziua acolo sus,
Dezgolita lumii, ametitoare, volatila
Si purtata ca debris-uri in maree sau muzica.

A doua parte a ciclului “Squarings” (Pozitionari) se intituleaza “Settings” (Decoruri).

E o incursiune in memorie in care imagini ale universului copilariei (tatal, peisajul inconjurator) vireaza in efigii de locuri si senzatii, din auriu angelic spre un rosu incins, de lava, si senzatie de mini infern, si din nou spre un echilibru de aer si apa in continua rarefiere.

Iata incheierea – ultimele versuri din poemul xi :

"Air and ocean known as antecedents
Of each other. In opposition with
Ominipresence, equilibrium, brim. "

"Aer si ocean fiind antecendentele
Unul celuilalt. In opozitie cu
Omniprezenta, echilibru, margine."

Partea a treia a ciclului “Squarings” (
Pozitionari) e “ Crossings” (Traversari).
 

Poemele din acest grup vorbesc despre o transformare interioara, de o renastere, de o intrare si iesire din cotloane sufletesti, explorate cu o senzatie de profunda pierdere pe un tarm aprope vecin Styx-ului prin care bajbaim in cautarea unei ‘traversari’.

“Running water never disappointed.
Crossing water always furthered something.
Stepping stones were stations of the soul.”

“Apa curgatoare nu dezamagea niciodata.
Traversarea apei aducea intotdeauna ceva.
Pietre pe care paseai erau puncte de sprijin ale sufletului”.

Partea a patra – ultimul grup de poeme -  se intituleaza, ca si intregul ciclu, tot “Squarings” (Pozitionari).

E un grup de  poeme sub lumina stelelor in care tinutul de mlastina revine obsesiv, ca un reper intr-un univers in continua miscare.

Traducerea uneia dintre poeziile care incheie “Squarings”:

xlvi

Aer de munte de la muntele din spate;
In fata, sfarsitul verii, campuri ingradite cu pietre;
Si intr-o casa acoperita cu ardezie, se aude scripca.

Ca o piatra plata aruncata peste suprafata apei la asfintit
Sau ireversibilul curent de aer, in alunecare, al pamantului plat
In fuga in spatele spatiului.

Muzica – a fost ea candva o dovada a lui Dumnezeu?
Atat timp cat incap in ea lucruri fara masura
Aceasta presupunere e valabila.

Asa ca lasati urechea sa fie atenta ca fereastra unei case de tara
In lumina placida, acolo unde extravaganta
Trecea, cu toate panzele sus, spre ceea ce ne doream.

(O versiune in engleza, putin diferita de cea de mai sus o puteti gasi --> aici).

marți, 16 martie 2010

La capatul subiectului

Cateodata mi se pare ca am ajuns la capatul subiectului despre care as vrea sa scriu ca si cum ai ajunge intr-o gara pustie si veche, undeva in amintirea unor calatorii din copilarie.

O gara in care praful e elementul definitoriu, sau poate stalpi inalti vopsiti in verde inchis in varful carora plutesc ceasuri cu aratatoare intr-un timp decalat.

Si dincolo de peron, tiuitul unei secunde care anunta plecarea ultimului accelerat. 

Vermeer si poezie



Iata in traducere doua poezii in care Vermeer e prezent.

Sau poate numai lumina irizata din tablourile lui, serenitatea si echilibrul lor.

Epilogue – by Robert Lowell (1917-1977)

Epilog 
                        de Robert Lowell

Acele structuri binecuvantate, naratiune si rima –
de ce nu ma mai ajuta acum
cand vreau sa infaptuiesc
ceva imaginat si nu rememorat?
Mi-am auzit zgomotul propriei voci:
Viziunea unui pictor nu e o lentila,
ea tremura ca sa mangaie lumina.

Dar cateodata tot ce scriu
cu firul uzat al artei privirii mele
pare o fotografie
senzationala, rapida, stridenta, grupata,
amplificata de viata,
dar paralizata de realitate.
Totul e mezalianta.
Si cu toate astea, de ce sa nu spui ce s-a intamplat?
Roaga-te pentru gratia preciziei
pe care Vermeer o dadea iluminarii soarelui
furisata ca o maree de-a lungul hartii,
spre fata lui, ancorata in dorinta.
Nu santem decat fapte trecatoare, umile,
prevenite sa dam fiecarei siluete
din fotografie
numele ei de vietuitoare. 

(Aparuta in 1978 - una din ultimele poezii ale lui Robert Lowell).


Vermeer’s Light by George Bowering
(n. 1936)

Lumina lui Vermeer
                           de George Bowering

Lumina lui Vermeer
pe capul unei gaini
face ca forma sa fie o minciuna

face loc dragostei lui
pentru continut

sau nu.

sâmbătă, 13 martie 2010

Urme pe nisip sau despre zapezile in topire ale lui Horatius


 
Unele poezii dispar pentru totdeauna, inghitite de valurile care vin la tarm si matura plaja, slefuind-o cu scoici si alge.

Alte poezii lasa urme adanci in nisip, si de care ne apropiem curiosi sa le descifram.


Oda a V a, din Cartea I a lui Horatius, despre care am scris aici e o astfel de poezie.
John Milton a tradus aceasta poezie, descifrand-o si reincifrand-o in engleza secolului al XVII.

Oda a VII a  din Cartea IV de HoratiusDiffugere Nives e alta poezie care lasa urme, odata citita.

Poetul A.E. Housman a tradus-o - iata versiunea ei in engleza, datand de la 1936, aici, versiune care nu are, cred eu,  simplitatea originalului.

Diffugere Nives
vorbeste de apropierea primaverii si de zapazile care se topesc, despre schimbarea rapida a anotimpurilor. Si daca certitutinea schimbarii continue a universului o avem, incertitudinea temperata a destinelor noastre e aparenta in versurile lui Horatius.

Cateva versuri din Diffugere Nives:

"Zapezile au fugit, acum iarba revine pe camp
si frunzele-n arbori
pamantul se schimba, raurile curg
retragandu-se intre maluri."

"Nu spera la imortalitate – iti spun ora fugace si anul in miscare."

"Inghetul se topeste sub zefir, vara urmeaza
primavara indeaproape, deja sfarsita si ea cand
toamna plina de fructe isi revarsa belsugul
si din nou iarna frigida se grabeste inapoi. "

"Cine stie daca zeii vor aduna orele de maine la totalul zilei de azi?"


vineri, 12 martie 2010

Poezia - un subiect neutru?


De multe ori ma gandesc ca am ales poezia, ca mod de exprimare, si ca pasiune profunda,  dintr-o nevoie de siguranta.

Esti intotdeauna ‘expus’, cred eu, cand iti exprimi o parere, la replici rauvoitoare, lipsite de context fata de ceea ce incerci sa comunici, la vulgaritate si insulte gratuite, si, nu de putine ori la etichete, amenintari, ironii….

La prima vedere, as zice ca poezia pare un precar adapost contra zonei, pe care o percep ca amenintatoare, si plina de ‘greata’ de mai sus.

La prima vedere, poezia apare ca o ‘zona’ mai sigura, pentru ca e mai putin susceptibila sa genereze violente voleuri verbale, si veninuri eterne.

Poezia e, prin tesatura ei abstracta, un fel de subiect neutru, ca o discutie despre vreme, pe care il poti cu usurinta aborda cu un strain. Un subiect eminamente politicos, as spune, in care fiecare opinie e acceptata cu toleranta, si replicile, chiar rauvoitoare, au o tenta de metafore care le da un aer de blajina urbanitate.

Poezia e de multe ori indirecta, chiar daca prin aceast act de redirectionare a realitatii,  devine directa si incomoda. Greu de suportat. 

Greu de suportat mai ales de cei carora le place uratul.

Asta la prima vedere. Caci, in realitate poezia e foarte, foarte departe de a fi un subiect neutru.

Si intrebarea care s-ar pune ar fi…daca poezia nu e un subiect ‘neutru’ - ce fel de subiect e? 


joi, 11 martie 2010

Treisprezece feluri de a privi o mierla de Wallace Stevens


Traducere.


                Treisprezece feluri de a privi o mierla

                                de Wallace Stevens (1879-1955)

                         I
Printre douazeci de munti inzapeziti,
Singurul lucru care se misca
Era ochiul mierlei.

                        II
Avea trei minti,
Ca un copac
In care sant trei mierle.

                        III
Mierla se insuruba in vanturile de toamna.
Era o mica parte dintr-o pantomima.

                         IV
Un barbat si o femeie sant
una.
Un barbat si o femeie si o mierla
sant una.

                         V
Nu stiu ce sa prefer:
Frumusetea inflectiunilor
Sau frumusetea aluziilor
Mierla fluierand
Sau timpul imediat dupa aceea.

                        VI
Turturi umpleau fereastra cea lunga
Cu un geam barbar.
Umbra mierlei
s-a incrucisat pe el, zburand in stanga si in dreapta.
Stare de spirit
Trasata pe umbra
O cauza indescifrabila.

                       VII
Oameni subtiri din Haddam
De ce va imaginati pasari de aur?
Nu vedeti cum mierla
Se plimba in jurul picioarelor
Femeilor care va inconjoara?

                       VIII
Stiu despre accente nobile
Si despre ritmuri inevitabile, transparente;
Dar stiu si ca mierla e implicata
In ceea ce stiu.

                       IX
Cand mierla a zburat din campul vizual
A marcat marginea
Unuia dintre multele cercuri.

                      X
La vederea mierlei
Care zboara in lumina verde
Chiar si expertii eufoniilor
Ar striga tare, din adancul plamanilor.

                   XI
El calatorise prin Connecticut
Intr-o diligenta de sticla.
Odata a fost cuprins de o frica nesabuita
Pentru ca a luat umbra diligentei
Drept o mierla.

                  XII
Paraul se misca.
Mierla probabil zboara.

                 XIII
Fusese seara intreaga dupa-amiaza.
Ningea si
Urma sa ninga.
Mierla statea
Pe crengile de cedru.

miercuri, 10 martie 2010

O maxima cu care nu sant de acord

 Seara tarziu, ma inalnesc nas in nas pe ecranul laptopului cu un citat despre fericire:

"Un mare obstacol in calea fericirii e sa ne asteptam la o alta fericire si mai mare."

"Le grand obstacle au bonheur, c'est de s'attendre à un trop grand bonheur."

     -    Bernard Fontenelle

Si simt ca nu sant de acord cu aceasta maxima, fara sa pot spune clar de ce. 

Chiar, de ce oare?

marți, 9 martie 2010

The Thought Fox - de Ted Hughes - in traducere


O alta poezie cunoscuta pentru care nu am gasit (inca) o varianta in romana pe internet. Poezia este "The Thought Fox" a lui Ted Hughes (1930-1998). 

                        The Thought Fox - by Ted Hughes

                      Vulpea gandului - de Ted Hughes

Imi imaginez padurea acestui moment de miaza-noapte:
Mai este ceva care exista
In afara singuratatii ceasornicului
Si a paginii albe pe care mi se misca degetele

Nu vad nici o stea prin fereastra:
Ceva mult mai aproape
Desi mai adanc in intuneric
Intra in singuratate: 
 
Rece, delicat ca zapada intunecata
Nasul unei vulpi atinge crengute, frunze:
Doi ochi servesc o miscare care acum,
Si din nou acum, si acum, si acum, 

Aseaza urme netede in zapada
Intre copaci, si obosita o umbra
Chinuita intarzie langa buturuga 
Si prin scorbura unui trup care

Indraznet apare dincolo de poiana,
Un ochi, o unda verzuie care se adanceste
Scanteietor, concentrat,
Vazandu-si de treaba pana cand,

Cu un miros abrupt si puternic de vulpe
Intra in gaura neagra a unui cap.
Fereastra e inca fara stele; ceasornicul ticaie,
Pagina e tiparita.

duminică, 7 martie 2010

Unde ne duce poezia


M-am gandit sa scriu despre acest subiect, cand am tradus “somewhere I have never traveled, gladly beyond” de e.e.cummings in postul precedent: “undeva unde nu am calatorit nicodata, cu draga inima dincolo de orice experienta”.

Din punctul meu de vedere, poezia buna (literatura buna, in general) are ceva special in structura ei.
Poezia de calitate ne daruie o noua intelegere de fiecare data cand incercam s-o recitim, ca si cum poemul in chestiune devine o noua versiune a unei poezii pe care o stiam, dar care apare schimbata la noua lectura, si prin aceasta metamorfoza, schimbandu-si cititorul.

Traducand poezia lui e.e. cummings acum cateva zile, i- am gasit noi nuante, nuante care imi scapasera la o precedenta lectura.

Ma voi axa pe una din ele.

Poezia are puterea sa ne duca pe un taram unde “ nu am calatorit niciodata, cu draga inima dincolo de orice experienta”.

Care e acel spatiu care se afla “dincolo de orice experienta”? Si care sant atributele lui?

As zice ca taramul poeziei, departe sau aproape, oriunde ar fi  ancorat de imaginatia unui poet si a cititorilor lui, este nemarginit, si prin aceasta lipsa de ingradire, e in mod indivizibil legat de libertate si  initiativa individuala.

Asa ca, daca vreti, poezia, ne duce spre re-afirmarea  respectului fata de cei din jurul nostru si spre frumusetea de a fi parte a unui grup – o legatura umana spre un univers vast.

Ceea ce ne aduce la a doua calitate a poeziei.

Poezia ne duce intr-un loc incarcat de frumusete.
“Frumusetea” poate parea poate un cliseu, dar locul in care poate fi gasita frumusetea e intuitiv pentru multi dintre noi intr-o zi buna, si…poate pentru toti intr-o zi nu prea buna.
 
Frumusetea vine spre noi nu numai prin bucurie si inspiratie, dar si prin catharsis si suferinta, prin indoiala, disperare si lipsa de speranta, ca o viziune a vindecarii.
Pentru ca poezia da glas adancurilor sufletului,  ea ne calauzeste pe poteca vindecarii intr-un spatiu de frumusete, ca speranta de renastere.

Poezia ne duce intr-un tinut al explorarii.
 
Poemele adevarate sant acte de validare si crestere spirituala. Ele ne fac sa reconsideram cine santem si ce stim, ne fac sa ne punem intrebari pe care nu credeam ca va trebui sa le punem, si astfel ne largesc orizontul in care oscilam in creativitate.

Poezia ne face sa privim realitatea cu alte lentile pe care le imprumutam, nu numai pe durata foarte scurta a unui poem, ci mult timp dupa ce am inchis cartea sau calculatorul.

Si, cum am ajuns la sfarsitul acestui post -  daca stiti alte locuri in care ne duce poezia, as vrea sa aflu despre ele.

vineri, 5 martie 2010

"Undeva unde nu am calatorit niciodata" si e.e. cummings

In seara asta m-am gandit sa traduc in romana o poezie a poetului american  e.e. cummings, (1894-1962). Este una din poeziile lui cele mai cunoscute. 
"somewhere I have never travelled, gladly beyond"  
                                                 by e.e.cummings
 
undeva unde nu am calatorit niciodata, cu draga inima  
                                                de e.e. cummings

undeva unde nu am calatorit niciodata, cu draga inima
dincolo de orice experienta, ochii tai infasurati in tacerea-ti:
in cele mai delicate gesturi sant lucruri care ma inconjoara
sau pe care nu le pot atinge pentru ca sant prea aproape

orice privire a ta cat de usoara ma va deschide
cu toate ca m-am inchis in mine ca degetele
pe care le deschizi petale cu petale
eu insami in timp ce primavara
care deschide (atingand misterios, dibace) primul trandafir

sau daca dorinta ta e sa ma inchizi, eu si viata mea
ne vom inchide brusc, elegant
ca atunci cand inima acestei flori isi imagineaza
zapada asternandu-se grijulie, in cadere;
nimic din ce putem percepe in aceasta lume nu egaleaza
puterea fragilitatii tale intense: a carei substanta
ma atrage cu culoarea tinuturilor ei,
daruindu-mi moarte si vesnicie cu fiecare respiratie

(nu stiu ce din ceea ce esti inchide si deschide;
ceva din mine intelege ca vocea ochilor tai e mai
adanca decat orice trandafir)
nimeni, nici macar ploaia marunta nu are maini atat de mici.


joi, 4 martie 2010

Lacuri si insule - Algonquin Park

Cateva imagini din Parcul Algonquin plin de umbre si soare. In ultima fotografie apare un elan (moose).

 


Parcul Algonquin apare, intr-o redare ne-fotografica  in picto-poemul "Identitatea Algonquina" creat de Tatiana si mine aici -->link 

Realitate sau imaginatie - ce-i de facut?


« Sub clopotul culorilor »


O seara de sfarsit de iarna, placuta si luminoasa,  si o plimbare parca fara nici un  tel, si care imi da ca urmare un sens urias de eliberare, cu tramvaiul 504 - care trece prin inima districtului financiar.

Destinatia mea e ultumul concert din seria « New Creations Festival » sustinut de orchestra simfonica din Toronto, concert al carui motto e « Music inspired by words » (Muzica inspirata de cuvinte).

Concertul incepe, surprinzator , cu o poezie, intitulata « Last Round » (Ultima runda) de JonArno Lawson, poezie recitata cu pasiune de dirijorul Peter Oundjian si scrisa pentru concertul din seara asta.

Am devenit deodata numai ochi si urechi, energizata de acest debut, si ma simt ca un atlet care se pregateste sa ia startul intr-o cursa de 100 m.

Prima parte a concertului e compozitia « Last Round » (dupa titlul unei nuvele de Julio Cortázar)  de Osvaldo Golijov, compozitor despre care nu auzisem  inainte de concert, dar a carui web site m-a facut curioasa. Compozitia « Last Round »  mi-a sugerat,  imaginea unui parking urias, de beton, si pustiu, o descriere muzicala a unei zone industriale, intr-o armonie sonora foarte bine controlata, ordonata pana in ultimele amanunte.

A doua parte a concertului, o mini-opera, de Gerald Barry intitulata « La Plus Forte » (Cea mai puternica) al carei »libret » este o piesa intr-un act de August Strindberg. Soprana care a interpretat aceasta mini-opera in franceza a fost Barbara Hannigan, o aparitie superba, intr-o rochie neagra.

Ultima parte a concertului a fost simfonia numarul 5 de Jacques Hetu, compozitor canadian contemporan de renume, care s-a stins acum trei saptamani.

Simfonia are patru parti si e o naratiune simfonica a carei ultima parte, reia intr-un aranajment simfonic si coral poezia «Liberté » (Libertate) de Paul Eluard, din al carei cuprins am ales titlul acestui post.

Concertul va fi difuzat in intregime pe postul CBC radio 2, 94.1 fm in programul IN CONCERT pe 14 martie 2010  la ora  11  si in programul THE SIGNAL pe 27 martie 2010 la ora 22 (ora locala).

Si iata-ma la sfarsitul unei seri de muzica, a carei incheiere e o poezie despre libertate.
 
Poezie si libertate -  doua lucruri indispensabile.

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna