Sylvia Plath - Expeditie in cenusa vulcanica (sau nu) - Soarele negru al poeziei

Un nou cuvant in vocabular, un nume de vulcan din Islanda care a intors pe dos multe planuri si mult fum : Eyjafjallajökull.

Am cautat sa gasesc referinte poetice la cenusa vulcanica pe internet prin cautari la google– si nu am gasit nimic interesant.

Atunci m-am gandit ca fireste, metoda pe care am abordat-o n-are nici un rost.
 Ar fi trebui sa formulez expeditia mea in cenusa in alti parametri – ce univers poetic e mai aproape de eruptie, anihilare, cenusa si intunecime? 

Si numele Sylvia-ei Plath mi-a venit in minte.
Sylvia Plath, eleva stralucita, poeta a profunzimilor lexicale si imagistice, care s-a sinucis la treizeci de ani, si care continua sa ramana un far al modernitatii poetice.

Universul poetic al Sylviei Plath, infasurat in intuneric, e un univers polifonic, imposibil de rezumat in careul unui blog, asa ca notez cateva co-ordonate poetice, alese la intamplare.

Dansul cu moartea – e unul din elementele prevalente ale poeziei Sylvia-ei Plath.
Moartea e o prezenta continua, un fel de cor antic ce tine, in contrapunct,  mesajul ei poetic, drapat in negru. Dar aerul funest al acestei poezii are si o doza de intimitate, ca si cum moartea ar fi un personaj cunoscut :

..."Intre ochiul soarelui si ochii lalelelor
Nu am fata, am vrut sa dispar
Lalele vii mi-au consumat oxigenul"
      - din "Tulips" (Lalele).

O alta caracteristica a poeziei Silvia-ei Plath, dupa parerea mea, e contrastul de culori  intr-o maniera aproape obsesiva, paleta oranj rosu-aprins contrastand violent cu negru, contrast ce imi aminteste de jetul de lava al unui vulcan. Si versurile de scorie, de dupa eruptie :

« Soarele auster descinde deasupra mlastinei
un ochi portocaliu de ciclop, dispretuind
o privire mai lunga spre acest peisaj de tristete;
invelita in penele intunecate ale gandului,
ma plimb ca un corb, posac,
in timp ce noaptea de iarna se apropie »
       - din "Winter Landscape With Rooks" (Peisaj de iarna cu corbi)

  In final - nota generala de lipsa de speranta, si scufundare in neant:

"Noaptea e doar o hartie de indigo,
Neagra-albastra, cu perioade de stele perforate din belsug
Lasand sa filtreze lumina, confetti dupa confetti,
o lumina alba, ca moartea, in spatele oricarui lucru."

       - din "Insomniac" (Lipsit de somn) 

  
Si in acest univers plin de dezolare, exista totusi o certitudine:  soarele negru al poeziei rasare in zori.