sâmbătă, 17 iulie 2010

vineri, 16 iulie 2010

Emfaza delfica


 Emfaza delfica ("Delphic emphasis") -  doua cuvinte din cartea-poem “Endymion” a poetul englez John Keats (preluate aici in afara contextului lor poetic) si care rezuma dupa parerea mea foarte bine natura paradoxala a artei poetice.

Pe de o parte, poezia poarta in ea ceva din misterul oracular, de profetii de Pithia inchisa in adancuri de temple la Delphi, sanctuar dedicat lui Apollo, zeul poeziei.

Profetii ce aduc aduc aproape de noi evenimente aflate dincolo de hotarele realitatii, suspendate in atmosfera rarefiata a visului. 

Ca si Pithia, cineva care incearca sa scrie poezie, se straduieste sa redea un mesaj incert al unui zeu indepartat si fara chip, din vagul fara limite al armoniei inconjuratoare.
Mecanica artei poetice consta in a discerne intelesuri, cuvinte si senzatii intr-o ceata de eufonii imperceptibile si a le aduna intr-o ‘naratiune’ .

Aristotel spunea ca ‘din punctul de vedere al poeziei, imposibilul convingator e preferabil posibilului neconvingator’ – unde cuvantul ‘convingator’ din acest citat ne conduce spre cea de a doua latura a poeziei: emfaza.

Dupa anxietatea data de ora lungi la panda spre a surprinde acel text ciudat, infidel si bizar numit in mod curent metafora, arta poetica trebuie sa-si isi assume curajul emfazei. 
Odata convins de ‘imposibilul convingator’ al unei figuri de stil, cititorul/autorul simte nevoie sa auda clar articulat sensul unei idei poetice care devine brusc pentru cel ce o citeste centrul universului. 

Centrul universului, pentru ca cititorul care se ‘insurubeaza’ intr-o lectura interesanta devine absorbit intr-o alta dimensiune. 


Incertitudinea mesajului Pithiei s-a transformat intr-o rostire raspicata, pe o scena indepartata, in punctul spre care converg toate lucrurile.

In Grecia antica, traditia plasa centrul/buricul pamantului, numit si omphalos la Delphi.

De unde si gandul ca emfaza poetica nu poate fi altceva decat un fel de emfaza delfica. 


                                                               Omphalos  la Delphi.

joi, 15 iulie 2010

Unde se afla tineretea eterna?


...tineretea fara batranete, cea din povestile lui Petre Ispirescu al caror sfarsit nu mi-l amintesc prea bine, pentru ca adormeam intotdeauna, obosita franta dupa o zi de joaca, inainte sa aflu deznodamantul?

Pentru cei constant adormiti ca mine, iata un posibil raspuns. 
Un raspuns pe care l-am gasit, din intamplare, intr-un orasel unde m-am intalnit cu versurile poetului american Henry Wadsworth Longfellow (1807-1882), versuri gravate pe marginea unei fantani.

"Youth perpetual dwells in fountains" 

Tineretea perpetua se afla in fantani.
 .
 Si pentru ca acest vers, rostit parca de un duh al fantanilor, il port cu mine mereu, m-am gandit sa il notez aici.

miercuri, 14 iulie 2010

Coada de cometa



 O poezie reusita e ca o coada de cometa - esenta ei ne ramane, nebuloasa, intr-o coda  de impresii dupa ce nucleul principal al momentului intelegerii poetice s-a risipit.

Dupa ce am scris despre o sonata inexistenta in postul precedent, as vrea sa scriu despre o parte de sonata necantata:

"Printre acestea te alegi şi tu
ca o parte din sonată
ce încă niciodată
nu a fost cîntată.
"

(Sonata lunii - Lucian Blaga)

marți, 13 iulie 2010

Poem aniversar

‘Poem aniversar’ e un termen pe care l-am preluat dintr-un comentariu al Karlei aici si pentru care ii multumesc.
Dar ce ‘poem aniversar’ as putea alege de ziua Frantei, 14 iulie, pentru 'frunze de artar' dintr-o mare de poeme scrise in limba franceza, unul mai stralucit decat altul?  

Hmmm...greu de decis... dar iata alegerea mea pentru poemul aniversar 14 iulie 2010.

Poemul aniversar din acest an e un poem in proza - un fragment din romanul lui Marcel Proust “Du côté de chez Swann” (Swann). 
E un fragment in care autorul descrie o fraza muzicala din sonata de Vinteuil, o tema himerica si recursiva in roman. Sonata de Vinteuil exista numai in cadenta prozei proustiene, in  imaginatia scriitorului si – fireste, dupa lectura, a cititorului.
Cateva pagini de roman, traversate de inexistenta sonata le puteti gasi aici.

"Or, dupa ce trecusera doar cateva minute de cand micul pianist incepu sa cante la Doamna Verdurin, dintr-o data, dupa o nota modelata indelung intre doua masuri, vazu, cum se appropia, evadand de sub aceasta tonalitate prelungita si intinsa ca o perdea sonora ce acoperea misterul incubatiei, si recunoscu – secreta, zgomotoasa si divizata - fraza aeriana si parfumata pe care o indragea. 
Era atat de unica, avea un farmec atat de specific, pe care nimic nu l-ar fi putut inlocui, incat lui Swann ii se parea ca ar fi intalnit intr-un salon o persoana admirata pe strada, si pe care nu credea ca o va mai intalni vreodata.
Spre sfarsit, ea se indeparta, indicatoare, sarguincioasa, printre ramificatiile parfumului sau, lasand pe chipul lui Swann ecoul unui suras.
Dar acum putea sa intrebe care era numele necunoscutei (i se spuse ca era andantele sonatei pentru pian si vioara de Vinteuil) astfel ca acum o cunostea, o putea avea langa el de cate ori dorea, incercand sa invete limbajul si secretul ei."

luni, 12 iulie 2010

Arta si criza

 O expozitie interesanta de arta contemporana intitulata "Die Kunst Der Krise"  (Arta pe timp de criza) are loc intre 9 si 28 iulie 2010 la Bethanienhaus in Kreutzberg (Berlin).

Tatiana, care expune si ea la aceasta expozitie, a realizat un reusit foto-reportaj de la expozitie, foto-reportaj, care e postat pe blogul de "Arta-poezie".

Kunstkreutz 2010
Cross Art Project 2010
Bethanienhaus Berlin, Mariannenplatz 2, 10997

W.S. Merwin numit poet laureat

W.S. Merwin, despre a carei poezie Leviathan am scris intr-un post precedent luna trecuta, a fost numit pe 1 iulie 2010 poet laureat al SUA.

Recipient a numeroase premii literare - printre care premiul Pulitzer pentru poezie si National Book Award, W.S.  Merwin a studiat poezia cu poetul John Berryman. 

Un articol interesant despre acest eveniment in -->Los Angeles Times .

Iata un citat din poezia Provision  reprodusa in articol:

"Este august 
  Si stolurile incep sa se formeze
 Voi duce cu mine desertaciunea mainilor mele
 Ceea ce nu ai gasesti pretutindeni".

 Si, daca ma gandesc bine, este aproape august.

vineri, 9 iulie 2010

Metamorfoze poetice

Metamorfoze de Ovidiu e o carte care se citeste cu lejeritate si rasfat – poate datorita ascunsei, insesizabilei fluiditati care e o caracteristica a  poeziei lui Ovidiu.

E genul de carte pe care citesti intr-un un fotoliu in conul auriu de lumina al unei lampi intr-o seara de vara caniculara, in timp ce gâze euforice iti cauta tie – sau poate becului?- pricina. 

E poate cartea pe care o citesti, pe ascuns, in foaierul unui teatru unde te refugiezi in timpul unui spectacol, pretextand ca ‘nu ma simt prea bine, ies un pic afara la aer’.

“Afara”, adica in media res a unor ‘intamplari’ poetice, in care poezia, impletita ca o  franghie de  imaginatie, impinge naratiunea inainte:

“...zâna de mare Doris,
si toate fetele ei, unele inotand, altele
stand pe stanci ude de valuri, uscandu-si parul verde,
si altele calare pe pesti.”

(din Phaeton)

Metamorfoze a fost scrisa in jurul anului 8 e.n, dupa care, la scurt timp autorul ei a fost trimis in exil.

Habent sua fata libelli, - "Cartile au destinul lor", spunea Ovidiu. Destinul Metamorfozelor a fost fara indoiala sa fie una dintre cele mai citite carti de poezie.

Poetul englez  Ted Hughes (a carei fotografie, am preluat-o de la wikipedia, sub licenta "Creative Commons") a redat 24 de pasaje din Metamorfozele lui Ovidiu in  1977 sub titlul “Tales from Ovid”, opera care e de asemenea considerata o importanta realizare poetica.

Iata un fragment din Phaeton vazut de Ted Hughes:

"Acum Phaeton vedea intreaga lume
Cuprinsa de flacari. Privea prin flacari
si respira flacari.
Flacari in interior si flacari in exterior.
Ca un inghititor de flacari. "




miercuri, 7 iulie 2010

À jeung

In actul IV din Cyrano de Bergerac de Edmond Rostand, Cyrano declara, plin de oomph ca are de gand sa se bata ‘pe nemancate’: "Je vais me battre à jeun!"
Replica urmatoare, ce apartine unui cadet - personaj secundar in piesa - e:
“À jeung! Il vient d’avoir l’accent” – o luare in deradere a lui Cyrano, al carui accent imitat si maimutarit devine un prilej de umilinta si meschinarie.

Am piedut obiceiul sanatos de a reflecta si de a fi eu insami “ à jeun” (pe nemancate), in clipe dinaintea ‘zilei normale’ cand aceasta libertate devine un dar  si cand simti ca orice lucru e posibil, in energia si influxul de adrenalina al unei mini-batalii.

Poate pentru ca am cunoscut gustul acestei libertati, nu iau niciodata in ras accentul nimanui.

luni, 5 iulie 2010

Desprinderi

Cred ca multi dintre noi incercam sa toarcem, din fuioare de ganduri si gesturi o existenta si o identitate intinzand un fir complicat - evit sa zic labirintic – intre ieri, astazi si maine.

Si cateodata zona de siguranta in care ne aflam, basculeaza intr-o zona noua, fara prea multe repere, in care santem lasati sa plutim la voia intamplarii.

Mi-e mereu greu sa discern momentul ideal in care ar trebui sa aiba loc o desprindere, fara de care plutirea devine imposibila. Cand e cel mai bine sa dai drumul la tot ce te ancoreaza in ceea ce esti, pentru a incepe odiseea spre ceea ce incerci sa fi -  mai tarziu sau mai devreme?

O pagina care vorbeste de astfel de desprinderi, e pagina de la sfarsitul capitolului doi din Odiseea (intitulat Dezbatere in Ithaca). Telemah pleaca pe ascuns in cautarea lui Ulise.

E un fragment in care licareste precipitarea inerenta oricarei desprinderi si necunoscutul in toata vastitatea lui.

"Marinarii aruncau odgoanele, sarisera apoi  in corabie, si isi luasera locul la vasle.
Telemah striga la echipaj sa lase vasul la apa si ei se puneau  in miscare.
Inaltau catargul de pin, il asezau in golul lui pe punte, il ancorau cu parghii si incepeau sa inalte panzele albe cu franghii din piele de bou.
Panzele se desfasurau in vant- valuri negru izbeau, suierand, chila corabiei in timp ce ea castiga viteza si distanta in parcursul de peste ape.

Cand totul fu randuit in corabia neagra si iute, ei scoasera vasele in care amestecau vinul si le umplura pana la varf cu vin. Turnau libatii pentru zeii nemuritori si mai ales pentru fiica lui Zeus, Atena, cea cu ochi stralucitori.

Si intreaga noapte, si dincolo de zori, corabia despica valurile, departe, in largul marii involburate."

duminică, 4 iulie 2010

"Inainte sa adorm" si contexte culturale

Mi-au trebuit ani buni ca sa inteleg care e statura poetului Robert Frost (1874-1963) in universul in care traiesc.
Prin ‘statura’ inteleg aici influenta unei opere poetice care transcede mediul literaturii pentru a deveni un arhetip cultural.
Poezia lui Robert Frost e o poezie care prin gratia, muzicalitatea, si aparenta ei simplitate vorbeste direct intuitiei cititorului cu care angajeaza un dialog – aproape o confesiune, aproape o soapta.
Ca observatie personala - doua citate din doua poezii ale lui Robert Frost apar neancetat in presa scrisa si vorbita – devenite astfel un adevarat reflex cultural.
Aceste doua citate, ca si cele doua poezii de altfel, sant atat de cunoscute, incat e presupus ca cititorul sau ascultatorul diverselor articole si comentarii sa fie familiar cu contexul lor poetic.
De aceea m-am hotarat sa le comsemnez aici.

Prima din aceste doua poezii este: "The Road Not Taken" -Drumul nebatut -  a carei traducere am gasit-o -->aici. Versurile care au devenit o adevarata ancora poetica in constiinta colectiva sant:

"I took the one less traveled by,
And that has made all the difference."

Am urmat drumul cel mai putin batut
Si ce diferenta a facut.

A doua poezie este “Stopping by Woods on a Snowy Evening” -M-am oprit in padure intr-o seara cu zapada. Versurile citate mereu sant ultimele trei versuri din poezie:

“But I have promises to keep.
And miles to go before I sleep,
And miles to go before I sleep.”

Si pentru ca n-am gasit traducerea acestei din urma poezii in romana, iata o posibila, si imperfecta redare a poeziei aici:

                                                      by Robert Frost

"M-am oprit in padure intr-o seara cu zapada.
                                                     de Robert Frost

Cred ca stiu ale cui sant aceste paduri
Dar casa lui e in sat asa ca
El nu ma va vedea cand ma opresc aici
Sa privesc cum zapada se asterne peste padure.

Calului meu pitic ii pare poate ciudat
Ca ma opresc departe de orice gospodarie
Intre padure si lacul inghetat
In seara cea mai intunecoasa din intregul an.

Scutura din fraul cu clopotei
Ca sa ma intrebe daca e vreo greseala.
Si singurul zgomot e doar
Vuietul usor al vantului si al zapezii catifelate.

Padurea e adanca, intunecata si sublima.
Dar am fagaduieli pe care trebuie sa le tin
Si departe de ajuns inainte sa adorm,
Si departe de ajuns inainte sa adorm."

Si la sfarsitul acestui post, notez ca in fotografii se afle statuia lui Robert Frost cu care m-am intalnit pe neasteptate fata in fata la marginea unei palc de copaci.
A fost o intalnire surprinzatoare pentru mine, care m-a gasit complet nepregatita – pentru ca nu stiam ca statuia lui se afla acolo - si o emotie care m-a marcat pentru un timp.

Ca de altfel orice intalnire cu poezia lui Robert Frost.

vineri, 2 iulie 2010

O definitie a iubirii

"Daca sinele e o locatie, la fel e si iubirea;
Unghiuri masurate, semne, puncte cardinale,
Optiuni, incapatanari, calcaie infipte pe loc si distanta,
Ici-colea, si din cand in cand, o luare de pozitii."

din poezia "The Aerodrome/Aerodromul" de Seamus Heaney (din volumul District and Circle).

"If self is a location, so is love;
Bearings taken, markings, cardinal points, 
Options, obstinacies, dug heels and distance
Here and there and now and then, a stance."

joi, 1 iulie 2010

OuLiPo - un curent literar contemporan sau despre soareci care isi inventeaza propriile labirinturi



OuLiPo/oulipo (abreviere de la ouvroir de littérature potentielle = atelier de literatura potentiala) e un curent literar, nascut in Franta in 1964 si care continua sa inspire noi experimente literare, unele dintre ele de rasunet, ca de exemplu Eunoia (in 2002), despre care am vorbit intr-un post precedent.

Initiat de poetul Raymond Queneau si matematicianul Francois Le Lyonais, OuLiPo a dat nastere la opere literare ce exploreaza o arta cu constrangeri, constrangeri auto-impuse de autorii lor. Ce fel de constrangeri?

O lista foarte lunga de astfel de constrangeri poate fi gasita aici pe web site-ul oficial al OuLiPo.Iata una  aleasa la intamplare pe care o reproduc aici :

Constrangerea prizonierului (sau Macao)  - de brodat un text care sa se potriveasca cu urmatoarea situatie :un prizonier vrea sa trimita un mesaj, dar nu dispune decat de foarte putina hartie. Pentru a castiga spatiu isi formuleaza un mesaj evitand toate literele lungi si nu ii raman decat literele a,c,e,m,n,o,r,s,v,ww,x.
 
Din corsetul constrangerilor oulipiene, imaginatia autorilor ne daruie cateva opere interesante, jaloane de indrazneala ale literarurii contemporane.

George Perec publica in 1969 La Disparition (Disparitia) un roman de 300 de pagini creat fara litera « e » - un text lipogramatic, tradus in engleza de Gilbert Adair in 1995.

Alte nume de autori oulipieni : Italo Calvino si Marcel Duchamp.

Oulipienilor insasi le place sa se defineasca, cu o formula memorabila, drept « soareci care isi inventeaza propriile lor labirinturi».

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna