luni, 5 iulie 2010

Desprinderi

Cred ca multi dintre noi incercam sa toarcem, din fuioare de ganduri si gesturi o existenta si o identitate intinzand un fir complicat - evit sa zic labirintic – intre ieri, astazi si maine.

Si cateodata zona de siguranta in care ne aflam, basculeaza intr-o zona noua, fara prea multe repere, in care santem lasati sa plutim la voia intamplarii.

Mi-e mereu greu sa discern momentul ideal in care ar trebui sa aiba loc o desprindere, fara de care plutirea devine imposibila. Cand e cel mai bine sa dai drumul la tot ce te ancoreaza in ceea ce esti, pentru a incepe odiseea spre ceea ce incerci sa fi -  mai tarziu sau mai devreme?

O pagina care vorbeste de astfel de desprinderi, e pagina de la sfarsitul capitolului doi din Odiseea (intitulat Dezbatere in Ithaca). Telemah pleaca pe ascuns in cautarea lui Ulise.

E un fragment in care licareste precipitarea inerenta oricarei desprinderi si necunoscutul in toata vastitatea lui.

"Marinarii aruncau odgoanele, sarisera apoi  in corabie, si isi luasera locul la vasle.
Telemah striga la echipaj sa lase vasul la apa si ei se puneau  in miscare.
Inaltau catargul de pin, il asezau in golul lui pe punte, il ancorau cu parghii si incepeau sa inalte panzele albe cu franghii din piele de bou.
Panzele se desfasurau in vant- valuri negru izbeau, suierand, chila corabiei in timp ce ea castiga viteza si distanta in parcursul de peste ape.

Cand totul fu randuit in corabia neagra si iute, ei scoasera vasele in care amestecau vinul si le umplura pana la varf cu vin. Turnau libatii pentru zeii nemuritori si mai ales pentru fiica lui Zeus, Atena, cea cu ochi stralucitori.

Si intreaga noapte, si dincolo de zori, corabia despica valurile, departe, in largul marii involburate."

4 comentarii:

  1. Asta iti da pofta de lectura:)...
    ca o desprindere de prezent si coborâre in alte timpuri...

    RăspundețiȘtergere
  2. "Odiseea", cred eu, e genul de carte care castiga ceva in ochii celui care o citeste cu fiecare recitire cu o naratiune extrem de interesanta, ce incepe in in media res .

    Un alt pasaj care imi place e momentul in care Ulise e azvarlit la tarm, dupa ce a trecut printr-o furtuna devastatoare - capitolul "Calypso"/Book 5 in versiunea pe care o am. De cate ori citesc acest capitol il percep ca un sfarsit al aventurii - ceea ce fireste nu este cazul. Multumes de mesaj si evaziune placuta pe plajile verii...:o)...

    RăspundețiȘtergere
  3. eu am in orasul meu dunarean un Odiseu legat de catarg, in port o statuie, dar ce ma frapeaza de mic este ca aici legenda, dincolo de livreascul volum, a nascut o zicala: Hoo, Ulisee! Nu Ahile, nu oualele Ledei, nici macar Mircea. Pentru un oras de bivolari mereu dornici de aventura la intalnirea cu marinarii poate se explica intr-un fel antropologic...

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant...n-am nici o explicatie/ipoteza sa ofer, dar poate e vorba de un cantec de sirene undeva, in fundal...

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna