vineri, 16 iulie 2010

Emfaza delfica


 Emfaza delfica ("Delphic emphasis") -  doua cuvinte din cartea-poem “Endymion” a poetul englez John Keats (preluate aici in afara contextului lor poetic) si care rezuma dupa parerea mea foarte bine natura paradoxala a artei poetice.

Pe de o parte, poezia poarta in ea ceva din misterul oracular, de profetii de Pithia inchisa in adancuri de temple la Delphi, sanctuar dedicat lui Apollo, zeul poeziei.

Profetii ce aduc aduc aproape de noi evenimente aflate dincolo de hotarele realitatii, suspendate in atmosfera rarefiata a visului. 

Ca si Pithia, cineva care incearca sa scrie poezie, se straduieste sa redea un mesaj incert al unui zeu indepartat si fara chip, din vagul fara limite al armoniei inconjuratoare.
Mecanica artei poetice consta in a discerne intelesuri, cuvinte si senzatii intr-o ceata de eufonii imperceptibile si a le aduna intr-o ‘naratiune’ .

Aristotel spunea ca ‘din punctul de vedere al poeziei, imposibilul convingator e preferabil posibilului neconvingator’ – unde cuvantul ‘convingator’ din acest citat ne conduce spre cea de a doua latura a poeziei: emfaza.

Dupa anxietatea data de ora lungi la panda spre a surprinde acel text ciudat, infidel si bizar numit in mod curent metafora, arta poetica trebuie sa-si isi assume curajul emfazei. 
Odata convins de ‘imposibilul convingator’ al unei figuri de stil, cititorul/autorul simte nevoie sa auda clar articulat sensul unei idei poetice care devine brusc pentru cel ce o citeste centrul universului. 

Centrul universului, pentru ca cititorul care se ‘insurubeaza’ intr-o lectura interesanta devine absorbit intr-o alta dimensiune. 


Incertitudinea mesajului Pithiei s-a transformat intr-o rostire raspicata, pe o scena indepartata, in punctul spre care converg toate lucrurile.

In Grecia antica, traditia plasa centrul/buricul pamantului, numit si omphalos la Delphi.

De unde si gandul ca emfaza poetica nu poate fi altceva decat un fel de emfaza delfica. 


                                                               Omphalos  la Delphi.

3 comentarii:

  1. Diogene Laertios in istoria sa ( romantata ) despre vietile filozofilor , cand vorbea despre Aristotel , ne-a lasat o cale neingradita sa intelegem ca putem darama un munte cu ajutorul cuvantului ... daca este convingator.
    Daca randurile mele nu ar fi piesele unui comentariu as indrazni sa va spun despre o statuie din Carpatii de Curbura ... nu indraznesc ... va dau numai adresa : http://rozetaalbastra.blogspot.com/search?updated-max=2010-03-01T11%3A01%3A00-08%3A00&max-results=7

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit poemul din link si mi s-a parut foarte interesant - o tema originala, si finalul,ca o cadere de cortina - o plutire, o boare.

    Cat despre muntii care se surpa sub influenta meloadiasa a unui cuvant - ii tot caut, ca sa-mi incerc puterile pe ei. Cum de altfel caut si cuvintele cu puteri miraculoase, in zilele cand am gasit un munte care mi se pare ca o tinta demna de atins.

    Cu deosebita consideratie,

    Irina

    RăspundețiȘtergere
  3. nice post & good blog, i think u must try this site to increase traffic. have a nice day !!!

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna