luni, 30 august 2010

Cafea & Françoise Sagan

"Cum nu imi dadea nici o atentie, m-am instalat in largul meu  pe una din trepte, cu o ceasca de cafea si cu o portocala si am inceput sa experimentez cu deliciile matinale: muscam din portocala, un suc dulceag imi curgea in gura, o sorbitura de cafea neagra fierbinte si din nou prospetimea fructului. Soarele diminetii imi incalzea parul, netezindu-mi urmele de cearceaf de pe piele. Peste cinci minute, plecam sa inot."

Din romanul "Bonjour tristesse" - Buna dimineata tristete - de Françoise Sagan al carui text integral l-am gasit --> aici.

duminică, 29 august 2010

"Tristetea vine seara"


Auzisem de poetul Joy Goswami, unul din cei mai importanti poeti de limba Bengali, nascut in 1954,  dar nu citisem nici una din poeziile lui, pana in momentul in care cineva mi-a lasat un comentariu pe blog.
Comentariul facea referinta la poeziile autorului indian, si de aceea m-a facut foarte curioasa. 

Astfel ca am cautat si am gasit pe internet cateva poezii de Joy Goswami in engleza aici -->LINK din care am ales un fragment din "Tristetea vine seara":

Seara tristetea vine si sta langa usa, fata ei
E ascunsa, din soarele care se stinge ea a luat cateva culori si si-a pictat trupul
Tristetea vine seara,
Am intins mana si ea mi-a apucat incheietura, ca-ntr-o menghina de fier
M-a prins afara din casa,
Fata ei e neagra, ea e inaintea mea si eu o urmaresc...



sâmbătă, 28 august 2010

L’arrière-saison (Sfarsit de vara) de Philippe Besson



Philippe Besson, nascut in 1967, este o voce interesanta a prozei franceze moderne. Site-ul lui  se afla aici.
Philippe Besson e autorul mai multor romane si recipientul a mai multor premii literarare, printre care premiul  Grand Prix RTL-Lire pentru L’arrière-saison -Sfarsit de vara  (Sfarsit de vara).

Mi s-a parut extrem de incitanta ideea edificiului acest roman.

Philippe Besson isi construieste romanul din inspiratia data de un tablou foarte comentat: Nighthawks.
Nighthawks (care apare de altfel si pe coperta romanului) a fost pictat de pictorul Edward Hopper in 1942 si se afla astazi la muzeul din Chicago.
E un tablou care a starnit senzatie, si ale carui nenumarate reverberatii in cultura – literatura, muzica, film, televiziune – prea multe ca sa le pot include in spatiul blogului, pot fi gasite aici.

Philippe Besson foloseste atmosfera tabloului ca punct de plecare pentru creatia sa.
Actiunea romanului se petrece intr-un sfarsit de vara (august/septembrie) intr-o cafenea din Cape Cod (numita Phillies, ca si cea din tablou) in care trei personaje, dubluri narative ale personajelor din tablou, interactioneaza in atmosfera lent-aurie a unui climat interior si exterior ce predispune la introspectie si analiza.

Femeia cu rochie rosie  este Louise Cooper, autoare de piese de teatru, barmanul este Ben, fidela prezenta la Phillies,  omul cu palarie e Stephen Townsend, avocat. Cel de-al patrulea personaj e poate batranul Carter, pescar.

Povestea care ne face sa intoarcem pagina dupa pagina este regasirea dintre Louise si Stephen la cinci ani dupa ce cuplul lor aproape perfect s-a destramat.
Un cuplu aproape perfect – care se dovedeste a fi 100% imperfect.
De ajuns insa cu procentajele, pentru ca farmecul romanului , greu de cuantificat, se afla poate undeva la mijloc -  intre naratiune si investigatie psihologica. 
Iata un pasaj:

“Viata e in aceste detalii, se gandesc amandoi deodata. Viata este in aceste momente aproape insignifiante, in ritualurile zilnice, in familiaritatea cotidiana. Louise si Ben, fiecare la randul sau, nu par sa caute decat acest lucru. Ar putea sa fie fericiti daca existenta nu ar fi decat o succesiune de momente simple, pline de serenitate.
Ar putea fi fericiti daca ar regasi intotdeauna lumina de septembrie pe falezele de la Cape Cod, iar duminca seara sa-i gaseasca in cafeneaua pustie.”

miercuri, 25 august 2010

Lepanto


 Batalia de la Lepanto - de Paolo Veronese

Batalia de la Lepanto a avut loc in octombrie 1571, cand o coalitie formata din Spania, republicile oraselor Venetia si Genova, papalitatea, si alti aliati ai lor au invins in mod decisiv flota Imperiului Otoman. 
Pentru cei amatori de istorie si batalii navale, amanunte interesante -->aici. 

Miguel Cervantes a participat la aceasta batalie (avea 24 de ani) si ca urmare a ranilor primite, a pierdut uzul bratului stang. Cred ca am citit undeva ca Cervantes a inotat, destul de grav ranit, dupa batalie, cu un singur brat, reusind astfel sa se salveze - nu numai pe sine, ci si manuscrisul pe care il avea cu el.
Viata lui Cervantes a fost plina de momente dificile, un fel de esafodaj de roman picaresc: rapit de pirati, a devenit sclav timp de patru ani in Alger; rascumparat de parinti din sclavie a revenit in Spania, unde mai tarziu a dat faliment si a fost incarcerat de cateva ori.

Am citit ca o concluzie - nu stiu daca trasa de Cervantes insusi sau de critica literara - a fost ca Cervantes nu avea foarte mult talent pentru poezie - ceea ce nu l-a impiedicat sa scrie ceea ce e in mod general considerat unul din cele mai interesante romane scrise vreodata. 

Am ales un fragment dintr-un poemas din Don Quijote gasit --> aici.

Nu caut nici o rasplata,
Nici triumf, glorie sau success
Numai fericirea pierduta de mult
A carei amintire devine durere.

Si pentru ca am ajuns la sfarsitul acestui post, inseamna ca pot pune punct aici, fara sa trebuiasca sa ma aventurez pe terenul alunecos al unei posibile definitii a fericirii.

sâmbătă, 21 august 2010

Unde Omul din Tollund intalneste Omul Vitruvian



Omul din Tollund
de Seamus Heaney si Omul Vitruvian de John Glenday sant doua poeme memorabile.
 
Omul din Tollund, al carui autor e poetul irlandez Seamus Heaney (n.1939, premiul Nobel pentru literatura 1995)  e un comentariu poetic despre soarta unui om ale carui ramasite mumificate, datand din Epoca Fierului (400 inaintea erei noastre) au fost gasite intr-o mlastina, in turba, langa Tollund in Danemarca. 

Omul din Tollund se afla azi la muzeul din Silkeborg, in Danemarca si cateva posibile explicatii in legatura cu ultimele clipe ale acestei fiinte se afla aici si aici.

Circumstantele mortii, dovezile stiintifice si supozitiile associate cu acest moment sant fascinante. 
Omul din Tollund a fost probabil spanzurat – fie intr-un ritual dedicat zeitatilor mlastinii, fie pentru ca era un pericol pentru comunitate. 
Ultima lui masa, probabil cu douasprezece ore inainte sa piara, a fost hrana de orz si seminte de in.
Cei care l-au inhumat, i-au inchis probabil pleoapele si gura cu grija, astfel ca expresia finala e una de seninatate.

Poemul Omul din Tollund de Seamus Heaney incearca sa descifreze esenta acestei fiinte,  si evenimentele posibile din jurul mortii lui:

Candva voi merge la Aarhus
Sa ii vad teasta innegrita de turba
Pastaile blande ale pleopelor
Si caciula ascutita din piele, pe crestetul capului.


Un fel de analiza judiciara poetica, daca vreti, acordata pe miscarile intunecate ale zeitatilor ce pandesc in adancul mlastinei si al turbei:

Voi fi ca un mire zeitei

care a strans zgarda-i de argint in juru-i
si a deschis mlastina
ale carui sucuri intunecate i-au
pastrat trupul ca pe cel al unui sfant.

 
Adancul mlastinei – un tinut amenintator dar plin de forte regeneratoare e un posibil arhetip pentru o identitate lirica – una cladita din turba, mlastini si memorii incapatanate ale unei copilarii pline de incantare.

Poemul Omul Vitruvian din volumul Grain (Seminte) al poetului John Glenday (n.1952) incerca sa masoare “circumferinta sufletului” folosind un compass Da Vinci-an (dat de celebrul desen al artistului).
In poem gasim poate o dimensiune a ethosului poetului. Un avertisment, aici.
Comentariile lui Leonardo Da Vinci, in desenul sau, sant scrise ‘pe dos’ intr-un scris in oglinda.
Acesta e poate si cazul metaforelor din poezia lui John Glenday – unde cuvintele aluneca pe pojghita lucitoare a intelesurilor spre un final suprinzator si plin de tensiune.

joi, 19 august 2010

Mangurstadh, geografie poetica si despre poezia lui John Glenday


John Glenday (n. 1952) e un poet scotian contemporan si autorul cartii de poezie ‘Grain’(Seminte) publicata in 2009, volum care a fost selectionat pentru premiul de poezie Griffin 2010.

'Grain' (Seminte) e o culegere de poezie in care domneste o seninatate marcata de tristete si de o oarecare solemnitate ce pare sa vina de departe, din tinuturi pustiite de flacari din care au mai ramas doar cenusa si lumina, ce coboara in tonuri sepia, in silabe.

Geografia poetica Glenday-leana, se invata pe harta ritmurilor versurilor lui – grava, echilibrata, incarcerata in hotarele unui lirism drapat in efectul linistitor al cuvintelor ca intr-o toga.
Daca inteleg bine aceasta poezie, cred ca e o poezie care ne impinge la meditatie si la vindecare in principal prin ritm:

"Aceasta e formula mea pentru epilog:
ajungem pe malurile unui rau pe care stiam de mult ca trebuie sa-l traversam.
El duce, caraus, lumina amurgului printre campuri

de porumb si straturi de floarea-soarelui aproape spulberate."

This is my formula for the fall of things:
we come to a river we always knew we’d have to cross.
It ferries the twilight down through fieldworks

of corn and half blown sunflowers.
(The River)

Citind poezia lui John Glenday am respirat aerul sarat (sau cel putin asa mi-l imaginez) al tarmurilor insulelor Hebride, evocate de titlul poeziei Mangurstadh.

Am prins ca intr-o cochilie, in palma, parfumul cuvintelor din dialectele vechi nordice: Noust - titlul unei alte poezii din volum –inseamna ‘loc de adapost pentru o ambarcatiune, pe furtuna’ – in traducerea autorului. 

As zice ca efectul subliminal al acestor sonoritati scandinave e parte din starea de calm aparent pe care poetul incearca sa ne-o transfere.
Un articol minunat de Stephen Ross despre “Grain” si Noust l-am gasit aici -->link.

Un poem din “Grain” se intituleaza “Omul vitruvian” (fireste, aluzie la omul schitat de Leonardo) din care citez cateva versuri:

“Era o vreme cand incercam sa-mi imaginez
circumferinta sufletului
dar tot ce-am reusit a fost
un soare albastru-laptos, lucitor…”

There was a time I tried picturing
the circumference of the soul
but the best I could manage

was a shimmery, milk-blue sun….

Despre omul vitruvian din poezia lui John Glenday si despre un alt “om” cunoscut dintr-o zona de afinitate metaforica si geografica, intr-un post viitor. 


sâmbătă, 7 august 2010

Act de prezenta

Vara curge, pacla subtire, purtata de vanturi desupra orasului – si tezaurul ei de secunde aurii se risipeste fara ca eu sa mai timp sa scriu in acest blog.

Asa ca trebuie sa ma resemnez ca in urmatoarele doua saptamani voi fi absenta de aici.

Noroc ca poezia, mai aproape de fiecare din noi vara, in soare si umbra, sub frisoane de frunze in miscare, e intotdeauna, un continuu “act de prezenta” ( Ilarie Voronca).


Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna