joi, 19 august 2010

Mangurstadh, geografie poetica si despre poezia lui John Glenday


John Glenday (n. 1952) e un poet scotian contemporan si autorul cartii de poezie ‘Grain’(Seminte) publicata in 2009, volum care a fost selectionat pentru premiul de poezie Griffin 2010.

'Grain' (Seminte) e o culegere de poezie in care domneste o seninatate marcata de tristete si de o oarecare solemnitate ce pare sa vina de departe, din tinuturi pustiite de flacari din care au mai ramas doar cenusa si lumina, ce coboara in tonuri sepia, in silabe.

Geografia poetica Glenday-leana, se invata pe harta ritmurilor versurilor lui – grava, echilibrata, incarcerata in hotarele unui lirism drapat in efectul linistitor al cuvintelor ca intr-o toga.
Daca inteleg bine aceasta poezie, cred ca e o poezie care ne impinge la meditatie si la vindecare in principal prin ritm:

"Aceasta e formula mea pentru epilog:
ajungem pe malurile unui rau pe care stiam de mult ca trebuie sa-l traversam.
El duce, caraus, lumina amurgului printre campuri

de porumb si straturi de floarea-soarelui aproape spulberate."

This is my formula for the fall of things:
we come to a river we always knew we’d have to cross.
It ferries the twilight down through fieldworks

of corn and half blown sunflowers.
(The River)

Citind poezia lui John Glenday am respirat aerul sarat (sau cel putin asa mi-l imaginez) al tarmurilor insulelor Hebride, evocate de titlul poeziei Mangurstadh.

Am prins ca intr-o cochilie, in palma, parfumul cuvintelor din dialectele vechi nordice: Noust - titlul unei alte poezii din volum –inseamna ‘loc de adapost pentru o ambarcatiune, pe furtuna’ – in traducerea autorului. 

As zice ca efectul subliminal al acestor sonoritati scandinave e parte din starea de calm aparent pe care poetul incearca sa ne-o transfere.
Un articol minunat de Stephen Ross despre “Grain” si Noust l-am gasit aici -->link.

Un poem din “Grain” se intituleaza “Omul vitruvian” (fireste, aluzie la omul schitat de Leonardo) din care citez cateva versuri:

“Era o vreme cand incercam sa-mi imaginez
circumferinta sufletului
dar tot ce-am reusit a fost
un soare albastru-laptos, lucitor…”

There was a time I tried picturing
the circumference of the soul
but the best I could manage

was a shimmery, milk-blue sun….

Despre omul vitruvian din poezia lui John Glenday si despre un alt “om” cunoscut dintr-o zona de afinitate metaforica si geografica, intr-un post viitor. 


4 comentarii:

  1. “Era o vreme cand incercam sa-mi imaginez
    circumferinta sufletului
    dar tot ce-am reusit a fost
    un soare albastru-laptos, lucitor…”

    Nu mai pot incăpea alte vorbe..

    RăspundețiȘtergere
  2. ce frumoooos! thanks for sharing!

    RăspundețiȘtergere
  3. ce preţioasă eşti sufletului meu, nici nu ştii

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Gina...sper sa mai vorbim de acest poem intr-un post urmator...

    @Alina ...ma bucur ca iti place, pregatesc partea a doua a postului..

    @Cella ...iti multumesc foarte mult, pentru mine e o bucurie sa vad ca va faceti timp sa treceti pe aici...

    Am fost extrem de ocupata in august, acum sper sa mai am un pic de timp sa mai scriu aici....


    daca e ceva anume despre care ati vrea sa scriu, nu ezitati sa imi spune.

    Cu aleasa consideratie.

    Irina

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna