duminică, 28 noiembrie 2010

Cinci motive de a citi poezie iarna

1.Caligrafia tacerii

 

Poezia e o forma de arta nascuta din nemiscare, o caligrafie a tacerii. Iarna e un anotimp de linisti indelungate, de hauri indepartate: o intindere inghetata in care silabele tes o noua rezonanta:

“Si acum ca luna, care da barbatilor trupuri lucitoare,
e in exaltare, si poate privi soarele de sus,
vad coborand din trireme in zori
barbati subtiratici si goi din Cnossos, zambind cu zambetul arhaic
al celor care intotdeauna se intorc inapoi.
Ei aprind focuri marunte pe tarm,
aplecati, vorbind in muzica unei limbi pierdute."


din Mijlocul lumii  de D.H. Lawrence 

2. Strofele sant usi care se deschid spre camere goale

Iarna e un anotimp de mistere discrete – mistere aduse de gheata, grindina si furtuni de zapada. Frigul ne da senzatii stranii. Strofele sant usi care se deschid spre camere goale, ai caror locuitori au parasit de mult locuinta lasand in urma o palarie cu boruri, pene de strut si o matura rupta.

"Când te vei trezi, lipiţi de geamuri,
arlechini din sticle colorate
vor lăsa prin ei să-ţi cadă-n braţe
soarele, mereu la jumătate."

din Vitraliu de Nichita Stanescu

3. Padurea momentului
 
Daca e adevarat ca primavara e un anotimp in care dragostea se naste pe furis, atunci iarna nu poate fi decat un anotimp al obiectivitatii si claritatii – un ac de durere fix in centrul miscator al  inimii:

"Imi imaginez padurea acestui moment de miaza-noapte:
Mai este ceva care exista
In afara singuratatii ceasornicului
Si a paginii albe pe care mi se misca degetele"


4. Contrast

Contrast. Orice lucru  e un prilej de contrast iarna – fiecare nuanta e un contrapunct la albul zapezii:

“Ce este aceasta caravana intunecata si tacuta
care nu se afla nicaieri, nici nu vine nici nu se duce;
care n-a existat vreodata, n-are ora si cadran;
si despre care putem doar spune: ‘curge’”


5. A fost ouat un ou albastru

Iarna e anotimpul unei ipocrizii surde: nu santem in largul nostru, rareori santem noi insine – animale ciudate infasurate intr-o carapace de manusi, fulare, cizme si paltoane.

“Singuarate! Ou albastru, ouat de o pasare de mare uriasa, si golfurile in zori, acoperite de lămâi de aur! A fost ieri! Pasarea a zburat! “

din  Anabasis de Saint-John Perse 


11 comentarii:

  1. Bună dimineața, Irina, într-o tăcută iarnă, prefăcută în tăceri troienite cu plânset lung de picuri reci pe frunze obosite de culori duios mișcătoare!
    Fiecare își are iarna lui! și primăvara proprie!
    Cum ar fi să văd poeziile tale , cu ochii închiși?
    Aș vrea albastrul cu lămâi de aur și rostogolirea frivolă a lunii, între ieri și mâine..

    RăspundețiȘtergere
  2. ce scriu nu e minunat .. tu ma suprinzi mereu !

    eu imi las gandurile suspendate .. durerile si bucuriile pe cuvinte pressate de timp

    RăspundețiȘtergere
  3. Buna seara Gina! - dintr-o iarna care inca nu a inceput...nu ma plang...

    Luna de care vorbesti cred ca se plimba prin lamai infloriti si asteapta o rotire a pamantulu care sa ne aduca mai aproape...mesaje de petale si vis, plutind in noapte, peste ocean.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dl. Muscalu, va mai astept cu placere si continui sa va citesc... cu multa prietenie!

    RăspundețiȘtergere
  5. Madalina, daca surprizele sant placute, te mai astept pe aici..:o)...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cinci motive … pentagramă a minunilor. Fiecare se plimbă pe unde poate .
    Zbor continuu !

    RăspundețiȘtergere
  7. Multumesc pentru prietenia constanta si sper ca anul acesta sa nu va insel increderea literara!

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna