miercuri, 28 decembrie 2011

Euphorbia pulcherrima si poezia ei

Euphorbia pulcherrima sau floarea de poinsettia e originara din Mexic si America Centrala si e omniprezenta de sarbatori.  

Detalii interesante despre floarea de poinsettia am aflat in aceasta pagina ca si la wikipedia.


Fapt intrigant, in ciuda popularitatii poinsettiei, nu exista poeme care sa faca referinte la aceasta floare.

Drept care in acest post incerc sa repar o aparenta nedreptate poetica si  postez o poezie despre poinsettia - una din putinele poezii, cred, care are ca subiect Euphorbia pulcherrima, floarea de poinsettia.

                                      Varfuri de poinsettia 

     Nemiscata de frig
     dimineata sfarseste la marginea unui
     varf de poinsettia - 
     contur rosu, mantie in dizolvare,
     arcuind in bataia vantului.

     Clopotele unui decembrie mai cald,
     dangat de viscol si zapada
     se furiseaza in cheiul de culoare
     ca si cum soaptele noastre,
     dislocate din cuvinte, 
     ar aparea, bieti oameni de zapada,
     la ferestre sparte.

    Varfurile de poinsettia
    ancoreaza inflorirea 
    intr-un inel de aer,
    anotimp orb si solemn,

   care avanseaza si asteapta,
   avanseaza si asteapta
   febra nevazuta,
   iubirea noastra. 

______________________________________________
Versiunea engleza a acestei poezii -->aici

marți, 27 decembrie 2011

Reni


...la Eaton Center, Toronto.

                                                  







vineri, 16 decembrie 2011

Monsieur de Sainte Colombe si viola sa

Romanul lui Pascal Quignard  Toate diminetile lumii e o lectura perfecta: o nuvela/scurt roman care se parcurge in mai putin de o ora, ora in care santem impinsi inainte de poveste si de ciudateniile personajelor din aceasta creatie.

Monsieur de Sainte Colombe, personajul principal al cartii, e versiunea literara a compozitorului si virtuozului de viola cu acelasi nume, compozitor care a trait in secolul al XVII-lea. 

Iata un scurt pasaj din roman:

"Unul din elevii lui ...a spus ca el incerca sa imite toate inflexiunile vocii omenesti: de la oftatul unei domnisoare la suspinul unui batran, de la strigatul de razboi al lui Henri de Navara la respiratia usoara a unui copil care incearca sa deseneze ceva, pana la gemetele produse de placerea sexuala si pana la gravitatea fara de soapte, lipsita de aproape orice putere si armonie a unui om pierdut in ruga."

Personalitatea domnului de Sainte Colombe e, in roman, la fel de neobisnuita ca si harul sau muzical.

Acest har pare sa marcheze vietile celor din jur si ne ofera scene interesante:

Monsieur Caignet, emisarul regelui, il invita pe domnul de Sainte Colombe sa interpreteze cateva din creatiile sale la Versailles; oferta e respinsa imediat.
Trimisul regelui, in loc sa paraseasca casa si gospodaria domnului de Sainte Colombe, il urmareste pe muzician pe furis, cu urmatorul rezultat:

"Vorbi apoi cu regele, raportandu-i acestuia motivele pe care le invocase muzicianul si ii povesti suveranului impresia complexa si coplesitoare pe care o lasase asupra lui muzica pe care o ascultase din ascunzatoarea sa."

Tema "ascultatului pe la usi", introdusa in diverse momente ale naratiunii, ne aminteste de scena din gradina din Principesa de Clèves (in care ducele de Nemours aude o confidenta care il priveste) si ne face sa ne intrebam, daca "ascultatul pe la usi" nu e in acest caz o tehnica literara scoasa de la naftalina si reciclata cu succes in Toate dimintelile lumii.

Sau poate ca "ascultatul pe la usi" e un reflex al epocii pre-baroce insasi, la fel de 
obisnuit ca despartirile dupa momente de tensiune, respectand totusi - cat de cat - o bruma de eticheta:

"Monsieur de Sainte Colombe il imbrancea pe Monsieur Caignet spre casa in timp ce ii vorbea. 
Se despartira cu plecaciuni perfect executate."

Titlul romanului vine din fraza care deschide capitolul XXVI al cartii: "Toate diminetile lumii dispar fara urma de intoarcere."

Si, la sfarsitul acestui post, un alt fragment din carte:

"Ca cauti, Monsieur, in muzica?"
"Caut regrete si lacrimi."







marți, 13 decembrie 2011

'Risipire" de Christopher Reid





Finalistii la premiul literar 2011 Costa Book Awards au fost anuntati in noiembrie.

Poate ca e un moment nimerit sa vorbim de cartea de poezie A Scattering (Risipire) de  Christopher Reid, carte careia i-au fost decernate doua premii literare Costa in 2009: pentru 'poezie' si pentru 'cartea anului.'


Risipire e o carte de poeme dedicata sotiei autorului Lucinda, o carte care ne transforma printr-o stare de doliu.

Poemele din culegere sant un amestec fascinant de lumina si umbra, care ne antreneaza intr-un voiaj ce aminteste de mitul lui Orfeu si Euridice - durere, frumusete si tristete impletite:

"Coaja de seminte pe care ai cules-o, si mi-ai aratat-o, 
                          ti-amintesti, pe varful degetelor,
Ca o moneda fractionala, un nimic al 
                        nimicului, ratacita si pierduta si totusi
atat de frumos fasonata - in spirala -
parea un talisman, emblema potrivita pentru o insula
                       unde labirinturi si lucruri norocoase abunda."

(Din Florile Cretei)

Eleganta cartii, provine, printre altele, din simplitatea cu care autorul aduna detalii aparent nesemnificative, in cuvinte potrivite care ne dezvaluie gratia unui moment.

O formula poetica 'eficienta' in care, intr-o viziune minimalista, 'mai putinul inseamna mai mult', punctuate de intrebari retorice care mentin atentia cititorului.

"Ce castigam oare, -
orbi la saltul tigrului,
muti sub avalansa?
Cineva trebuie sa stie."

(Din O intrebare rezonabila)

vineri, 9 decembrie 2011

Renovari poetice






Un proiect simpatic de poezie pe internet e Project Rebuild (Proiectul Reconstructie) a carui initiatiatoare e poeta canadiana Sachiko Murakami,  finalista apremiului de poezie "Governor General's Award for Poetry". 


Regula acestui proiect de poezie e simpla: 'renoveaza' una din casele 'proiectului' inlocuind un poem cu alt poem.

Am incercat si eu cu un scurt poem intitulat Stories (Istorii). 
 
Poemul n-a fost formatat chiar asa cum as fi vrut, asa ca voi incerca cu un alt text. 
Mi-a placut.


vineri, 2 decembrie 2011

Şoapta

O şoparla de zapada inlocuieşte o alta şoparla de zapada.
 
Iarna soseşte intr-o furtuna de solzi albi, marunti, de nea.


Poezia spatiilor riemanniene


Poezia lui Ion Barbu (1895 -1961) , invaluita in rigoare inauntrul unui nor metaforic, continua sa eludeze orice sens precis, fiind constant etichetata ca 'modernista' sau 'ermetica'.
In poemul [Din ceas, dedus], de Ion Barbu, apar cativa termeni matematici: "grupuri", "dedus", "insumare". Dar conceptele create cu acesti termeni nu ne conduc la ecuatii, ci la versuri si figuri de stil.

Unii poeti scriu despre Campiile Elizee. Poezia lui Ion Barbu vorbeste despre spatii descrise de geometria riemanniana.

Iata traducerea mea in engleza a  poeziei  [Din ceas, dedus] de Ion Barbu:



[Din ceas, dedus...]

Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi
Şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.


[Out of an hour glass, inferred…]

                                            by Ion Barbu

Out of an hour glass, inferred, the depth of this calm highpoint
Seeped through a mirror inside redeemed azure
Cuts out from groups of water, through drowned celestial herds, 
A secondary game, more pure yet.


Latent nadir! The poet raises the sum of
Scattered harps, lost in inverted flights,
And songs subside: secretive, as only seas can be,
Floating off jelly fish beneath green bells.

marți, 29 noiembrie 2011

Lebada neagra: Impactul foarte putin probabilului de Nassim Nicholas Taleb


 ...e o carte interesanta (aparuta si in romana) care cere, printre altele, si rabdarea de a parcurge ceea ce par a fi repetitii putin necesare, dupa ce conceptele principale au fost prezentate.
.


Nassim Nicholas Taleb (sau NNB, cum se refera autorul la sine insusi cu auto-ironie in carte)  e un scriitor, profesor si om de afaceri nascut in Liban a carui biografie si interes pentru matematica, filozofie, finante si - cateodata -  literatura, razbat in mega-eseul care este "Lebada neagra".

Preambulul fiecarui capitol din carte imita tehnicile folosite uneori de romancierii francezi (ca de pilda Jean D'Ormesson in Casimir mène la grande vie).

Iata preambulul capitolului intai din "Lebada neagra" - "Ucenicia unui sceptic empiric":

"Anatomia unei lebede negre - Tripletul capacitatii - Cum sa citesti carti de la coada la cap - Vedere in oglinda retrovizoare - Totul devine explicabil - Vorbeste intotdeauna cu soferul (cu prudenta) - Istoria nu se taraste, ci sare - "A fost atat de neasteptat" - Sa dormi timp de douasprezece ore."

Prologul cartii ne prezinta notiunea de lebada neagra - un eveniment cu trei caracteristici principale:
  • e un eveniment atipic, in afara asteptarilor noastre
  • are un impact extrem
  • in ciuda statutului sau de exceptie, natura umana ne face sa-i fabricam explicatii a posteriori
Intentia cartii, in afara de a ne initia in domeniul lebedelor negre, e dupa parerea mea si o invitatie pe care ne-o face Nassim Nicholas Taleb spre o incercare de a ne debarasa de idei preconcepute si platitudini, in favoarea indoielii, a umilintei intelectuale si a gandirii creative.

E un teritoriu in care autorul e dupa parerea mea, convingator, dar unde mai si esueaza de cateva ori. 

Cele cateva momente nereusite par sa se datoreze unei propensiuni ciudate de a generaliza -  ciudata, cu atat mai mult cu cat autorul ne reaminteste constant sa nu ne lasam amagiti de clisee:

"In mod traditional, functionarii la banca par sa fie structurati in forma de para, barbieriti proaspat si imbracati in modul cel mai anost posibil."

Multimea de informatii pe care le gasim in carte, mascheaza din fericire, cei cativa faux-pas, care par sa-i irite pe unii cititori

Iata cateva din notitele mele din carte:

"Exista doua varietati de evenimente rare: a) lebedele negre povestite, care sant prezente in discursul curent si b) lebedele negre despre care nimeni nu vorbeste pentru ca ele nu apar pe radarul modelelor noastre."

"O oarecare orbire in legatura cu sansele de succes...e necesara pentru ca antreprenorii sa poata exista."

"A fi capabil sa fi concentrat, atent la fiecare detaliu, e o mare virtute cand repari ceasuri, esti neurochirurg sau sahist. Dar ultimul lucru de care e nevoie cand e vorba de incertitudini e abilitatea de a te concentra."

"Asa cum avem tendinta de a generaliza unele notiuni si nu altele, la fel pare sa existe si misterioase "bazine de captare" care ne canalizeaza spre anumite interese: unele idei devin contagioase, altele nu..."

Si, la sfarsitul acestui post - intrebarea daca nu cumva cartea Lebada neagra: Impactul foarte putin probabilului nu va deveni, la randul sau, un astfel de "bazin de captare".

marți, 15 noiembrie 2011

Cucuteni: unde arta se inalneste cu istoria


Cateva imagini din cea mai recenta expozitie a Dr. Tatiana Burghenn-Arsénieexpozitie deschisa in prezent la Berlin. 
Citeste mai departe...


                                                          

miercuri, 9 noiembrie 2011

Esi Edugyan - Premiul Giller 2011

Premiul Giller, care e acordat in fiecare an unei carti de proza, a fost castigat in 2011 de scriitoarea Esi Edugyan pentru romanul Half-Blood Blues.

Esi Edugyan, in varsta de 33 de ani, nascuta la Calgary din parinti emigranti de origina ghaneza, locuieste in orasul Victoria (British Columbia) unde preda cursuri de 'creative writing'/compozitie la universitate. Half-Blood Blues este al doilea roman al scriitoarei.

Cartea traseaza destinele unor muzicieni de jazz in timpul celui de-al doilea razboi mondial si e, (in descrierea succinta a romanului la amazon.com) "o poveste electrizanta despre jazz, rasa, iubire, fidelitate si sacrificiile pe care le facem si le cerem altora in numele artei."

Competitia pentru premiul Giller a devenit din 1994 unul dintre evenimentele culturale majore din Canada, urmarit indeaproape de mass-media si de cohorte cititori, al caror interes se traduce in cresterea vanzarilor de carti ale autorilor finalisti la premiu.

Articole in cotidianul Globe and Mail:
 

marți, 8 noiembrie 2011

Robin Robertson - Trei teme poetice


Cartea cea mai recenta carte de poezie a scriitorului scotian Robin Robertson (n. 1955)  The Wrecking Light, ( Lumina care distruge) a fost selectata pentru premiul de poezie T.S. Eliot si pentru premiul de poezie Costa Book Awards.

Structura de sonata a volumului Lumina care distruge (compusa din trei capitole I - Apa argintata, II - Apa franta, III -Apa nevorbita) ca si Notele care insotesc versurile ne dau cateva sugestii disparate despre cum e orchestrata materia poetica in acest volum.

As zice ca lectura Notelor ne initiaza in labirintul  'firelor de tort' ale acestei carti. 


Apa argintata, noteaza autorul, face aluzie la o traditie scotiana:" o moneda plasata intr-un vas cu apa sau aruncata intr-o fantana e o binecuvantare traditionala scotiana, sau pregatirea pentru o dorinta."

Aceast prim capitol al cartii de poezie reda un punct de echilibru - o suprafata stralucitoare dar sufocanta, prinsa sub lupa unei secunde, inainte de a se dezintegra:

"Balamaua soarelui pe orizontul ars
a trezit lacul sigilat
lasand in urma o maneca de sunet. Nu vant -
ci doar planuri de aer curbate
in evolutie, sub capcanele de gheata,
straduindu-se sa se prabuseasca; gemete si huituri
ca cineva care misca mese grele in adanc."

Din Signs on a White Field (Semne de pe un camp alb)


Poemul lung Parasind St. Kilda  incheie prima parte din Lumina care distruge cu un peisaj hipnotic, care aminteste de versurile altui interesant poet scotian contemporan, John Glenday:

"toti ochii sustin privirea rocilor
in timp ce vaporul se intoarce spre est - ca si cum
sa privesti intr-o dunga ar rupe vraja -"

Din Leaving St. Kilda (Parasind St. Kilda) 

Si ruperea vrajii are intr-adevar loc in cea de-a doua parte a cartii, Apa franta. 

Aceasta sectiune a Luminii care distruge include poeme a caror intentie pare sa fie strapungerea scutului armonic construit cu efort in Apa argintata. E o sectiune care include si cateva poeme rescrise de Robin Robertson dupa texte din Ovidiu, Baudelaire si Neruda.

Varianta lui Robin Robertson a poeziei lui Neruda Oda unei tuna largi la piata  e plina de ritm:


"Doar tu:
glont intunecat
trimis din adancuri
si care poarti
doar o singura rana
dar mereu inoita
re-razvratita"

Din Ode to a Large Tuna in the Market (Oda unei tuna largi la piata) 

Dincolo de turbulenta Apei frante, intram in fiordurile calme ale ultimului capitol: Apa nevorbita, al carei titlu e din nou explicat in Note. "In Scotia, ea e privita ca o vraja puternica impotriva deochiului si pentru a vindeca bolnavii."

Ne regasim asadar in teritoriul vrajilor pe jumatate soptite, la sfarsitul unui cerc complet de unde am inceput: conceptul invizibil de acasa, ca in poemele The Wood of Lost Things (Padurea lucrurilor pierdute) si Landfall (Ajuns la mal). 

"nimic altceva decat
numele locurilor din care am venit
cu ani in urma
si tu, tragandu-ma din valuri
amarandu-ma ca pe o tepusa
sau cum as spune eu:
ca pe o aschie."

Din Landfall (Ajuns la mal) 

Si, in final, fireste ca nu exista o concluzie pentru o carte de poezie, cu atat mai mult pentru una scrisa cu finete, ca Lumina care distruge

Poate ca in loc de concluzie, as putea sa imprumut un citat dintr-un interview al lui Robin Robertson: "scriitorii scriu pentru vid."

marți, 1 noiembrie 2011

Art Toronto 2011

 Targul international de arta Art Toronto 2011, a avut loc intre 28 si 31 octombrie 2011 la Toronto.

Galerii de arta canadiene si internationale au participat la acest eveniment cu incitante lucrari de arta -  ca realizare, tehnica si mai ales imaginatie.

La Art Toronto 2011 au fost expuse lucrari ale unor artisti contemporani de prima marime ca
Iata cateva imagini de la Art Toronto 2011:

joi, 27 octombrie 2011

Philippe Labro, arta romanului si raul de inaltime

Lumea ( Les gens) publicata in 2009 de editura Gallimard,  este unul din romanele recente ale lui Philippe Labro.
Scriitor prolific, jurnalist de marca si personalitate a televiziunii franceze, Labro s-a nascut in 1936 in Montauban, France.

Lumea ne prilejuieste o lectura placuta: e o carte care farmeca prin vivacitatea intelectuala si prin povestile a trei personaje principale ale caror destine se incruciseaza si ne fac sa intoarcem pagina dupa pagina.

Maria, o adolescenta orfana de 16 ani, reuseste sa evadeze dintr-o existenta de cosmar prin curaj si un dram de noroc. Drumul ei se intalneste cu cel al lui Caroline, care la cei 28 de ani e o fiinta plina de eleganta si sensibilitate, si cu Marcus, al carui portret e redat intr-o maniera care oscileaza intre sarcasm si caricatura.

Vocabularul bogat si inventiv, ca si unghiul de vedere caleidoscopic al lui Labro ne daruie o creatie iesite din tiparele Comediei umane a lui Blazac - prin amploarea mediilor sociale si mentalitatilor zugravite.
O astfel de explorare se desfasoara intr-o tratare aproape cinematica a turului meselor de invitati la petrecerea familiei Gretzki la care unul dintre musafiri spune:

"Aveti amabilitatea de a permite si generatiei mele sa fie infame, domnul meu. A dumitale a excelat in acest domeniu."

Pare intr-adevar ca o diferenta de generatie intre autor si personajele sale iese la iveala  din cand in cand: citatele par uneori 'prafuite', pentru ca s-au transformat deja in clisee, personaje 'perfecte' aflate in varful ierarhiei sociale - e cazul personajului Liv Nielsen - contrasteaza cu echipa de consultanti creativi care comunica prin text messages in timpul sedintelor.

Structura insasi a romanului, cu un mechanism centrifugal care agregheaza trei fire narative in timp ce naratiunea marsaluieste spre final - e o tehnica un pic desueta (chiar daca reusita) pe care se sprijina acest nou roman francez.

E o carte pe care am citit-o cu placere. O placere derivata din observatiile lui Philippe Labro combinate cu interludii stralucite, din episodul amoros Caroline-David,  din descrierea Parisului si din pasaje ca cel de mai jos:

 "Viteza de propagare a unui zvon e de obicei proportionala cu continutul lui."
Philippe Labro ironizeaza elitele profesionale care se imbata cu propriul lor succes printr-o comparatie cu raul de inaltime de care a suferit o echipa de alpinisti japonezi in 1996, cand au escaladat muntele Everest.

 "E normal, au devenit aproape nebuni din cauza raului de inaltime."
Un specialist in domeniu trase urmatoarea concluzie:
"Raul de inaltime semnalizeaza sfarsitul moralitatii - si sfarsitul moralitatii e sfarsitul adevaratului alpinism."







miercuri, 19 octombrie 2011

Pe cheiurile stinghere ale noptii

In spatiul unui semn de intrebare haladuieste un vers ratacit. 

Sau poate o nevoie devoratoare de carti, idei si imagini noi care sa ne zguduie un pic din atmosfera lanceda si previzibila a aceleasi tonalitati de blog.

Intrebarea ar putea fi deci:

Unde fugim din blog? 

Unde fugim, cand ne-am saturat de manufactura de posturi anodine, de lucruri de serie care ne apartin, cu eticheta in lichidare,  blogger sau dot-com?

E poate momentul unei escapade in paginile unei carti de proza, a unei lecturi adevarate.  

Lista finalistilor premiului Giller (unul dintre premiile literare cele mai importante in Canada) a fost recent publicata, despre cartile din rentrée littéraire in Franta anul acesta putem citi pe internet, iar la biblioteca publica se aduna noutatile.

Totul pare a fi prielnic prozei. 

Si atunci de ce sa ne mai incapatanam sa cautam metafore cu lumanarea unui singure strofe?

"Nu mai stiu ce sa mai inventez pentru a-ti oferi plictisu-mi,
Pluta a Nimicului, pe cheiurile stinghere ale noptii".



duminică, 16 octombrie 2011

Frunze colorate, nervuri de lumina. Luni -> inapoi la realitate

Luni.

Reintoarcere la realitate dupa cateva ore printre frunze colorate in plimbari fara tinta prin cartier.

"C'est la vie"  - in interpretarea Shaniei Twain un cantec care incepe cu urmatoarele cuvinte: E probabil luni....


Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna