marți, 22 februarie 2011

Ora de zapada

In acest post scot de la naftalina o poezie mai "vechiuta".

Iata cateva posibile motive:

a. Lipsa acuta de timp: alerg dupa tot felul de "prioritati" - care toate se agata de mine, cu incapatanare,  in pofida faptului ca incerc sa le evit cat pot.

b. Lipsa acuta de imaginatie: nu vad decat avioane de hartie, pe un cer fara nori.

c. Ieri am aflat de la TV ca: bloggeritul ca fenomen a devenit desuet, fiind inlocuit de Twitter si Facebook; bloggeritul, e aproape dus, cam ca tehnica romanului dupa aparitia noului roman francez. Ura!  

d. La vecchia de mai jos e o poezie care inca imi place, spre deosebire de alte poezii (ale mele si ale altora) care imi plac din ce in ce mai putin. 

e. Naftalina are un miros ceremonios. 

f. Iarna continua sa ne tina prizonieri inauntrul unei ore de zapada.

 
Poveste despre sfere, contradictorie

A fost odată ca niciodată o sferă din argilă roşcată,
A fost odată ca niciodată o altă sferă croită din
          piele de capră şi cal inăuntrul primei sfere,
A fost odată ca niciodată o sferă de fier cu cercuri
          strămbe inauntrul tuturor sferelor,
şi-n mijlocul acesteia din urmă a fost o sferă
         impăiată, de mătase, cu mânere de lemn,
şi pojghiţă din fire de păianjen suflată incet
deasupra limbilor aurite care sânt tăria oricărei sfere;
a fost o sferă găunoasă, o sferă desfăşurată deasupra
                                          veninului,
o cupolă muzicală cioplită din lemn verde, inchegată
                                           cu vaiete si luciri;
o sferă cu vrejuri de cristal amăgitoare ca doua fire de tort,
o sferă pe care noaptea o ţinea zălog zilei
ghicindu-i răsăritul
din ape strânse in pumni,
mezina sferelor, cea cu titirezi de fum.

 Din "Limita Vizibilitatii"

marți, 15 februarie 2011

Artificier


"Poetule," imi spuse , "n-ai mai terminat odata cu iubirea?
Nu te-ai saturat inca de acest subiect plictisitor?
Escapadele tale sant povestite la fiecare betie
si la fiecare colt de strada.

Lumea se hizleste la tine cand te vede trecand, 
'Uite-l', exclama, e el, artificierul lui Cupidon."

Ovidiu - Amores - cartea a III a - I


duminică, 13 februarie 2011

White et White si sunetul apei

Céline White si Jean-Guy White sant doi sculptori canadieni, sora si frate, care lucreaza impreuna. 

Din prezentarea expozitiei "Sunetul apei" reiau urmatoarea idee: "intimitatea care ne leaga de apa este atat de mare incat imaginea unei oglinzi intoarsa catre noi insine, impreuna cu universul ei simbolic, se impune".

Creatiile care fac parte din "Sunetul apei" pot fi vazute pe website-ul celor doi sculptori canadieni la: http://www.whiteetwhite.com, website care e prezentat in franceza si engleza. 

Sculpturile din aceasta serie frapeaza prin redarea plina de imaginatie: insi ce paseasc pe o suprafata fragila, sub care o lume filiforma - crampeie din ceea ce sant, imagine in oglinda, sau poate radacini amorfe, din care se trag - se reconstituie incet, incet; busturi despre care nu stim prea bine daca se ies din apa sau pur si simplu se oglindesc intr-un rau.

Prezentarea expozitiei, lucrarile in sine ca si poeziile de Alice Royer aflate pe web site creeaza dupa parerea mea un spatiu tematic interesant.

joi, 10 februarie 2011

Dai Sijie: Balzac si mica croitoreasa chineza

Dai Sijie e un prozator si regizor francez, nascut in China in 1954.
Balzac si micuta croitoreasa chineza (aparut in 2000), tradus si in romana, e primul roman al lui pe care l-am citit - saptamana trecuta.

Proza lui Dai Sijie te farmeca si te prinde in clestii lecturii, astfel ca incepi sa dai pagina dupa pagina ca sa vezi ce se intampla cu naratorul principal, prietenul lui, Luo, Ochelaristul, bivolul de apa si micuta croitoreasa, ca sa nu mai vorbim de paginile din romanele lui Balzac.

E un roman aproape picaresc, cu pasaje in care rasul si plansul se secondeaza intr-un duet cu accente satirice.

Naratorul si prietenul lui Luo, doi adolescenti, a caror vina e ca au parinti intelectuali, sant trimisi la reeducare intr-un satuc in muntii Chinei, pe vremea revolutiei culturale.

Aventurile pe care cei doi le traiesc in acest colt de lume, personajele care incep sa se perinde prin carte – printre care micuta croitoreasa, cea mai frumoasa fata din zona - se tes pe un fundal in care autorul exploreaza, cu bonomie dar si un oarecare gust pentru farsa, medii sociale si mentalitati – fireste, ca orice roman care se respecta.

Unul din motoarele naratiunii il constituie faptul ca eroul principal si prietenul lui Luo descopera un roman de Balzac tradus in chineza, o carte interzisa in era maoista.
O carte care face parte dintr-un tezaur de cateva astfel de romane occidentale, detinut de Ochelarist, si care au un efect transformator asupra personajelor, dezvaluind-ne adevarata lor natura.

Am gasit mai multe articolase pe internet in romana despre Balzac si micuta croitoreasa chineza cautand la google.ro - printre care si cateva pagini traduse -->aici, si care explica, poate, de ce proza lui Dai Sijie are priza la atati cititori.


duminică, 6 februarie 2011

François Samson

Picturile lui François Samson mi se par interesante pentru ca imi dau senzatia ca ma intorc treptat dintr-o zona de ceata (simbolizata de pete mari alburii, ca invadate de nori in centrul catorva din tablourile sale)  intr-o zona de claritate a vazului/intelesului. 

O data intrata in aceasta zona, sant patrunsa de impresia ca astept sa se intample ceva, ca tabloul in sine e doar un fel de presentiment, un fel de avertisment pentru o hiper realitate din care inca nu fac parte. 

De remarcat ca suprafata tabloului  din fotografie are sectiuni in care panza tabloului e montata in relief, respectiv portiuni in care panza apare surpata, intinsa sub planul orizontal al tabloului. 

Iata link-ul la web site-ul (in engleza si franceza) al pictorului canadian -->François Samson. Diferitele serii tematice de tablouri pot fi vizualizate selectionand banda "Serii".



P.S. Mutumesc, Zana, pentru linkuri!

vineri, 4 februarie 2011

Trei sfaturi practice: diapazon de zapada

Santem in toiul iernii si mai avem de strabatut multi kilometri prin zapada.  

Asa ca m-am gandit sa notez trei obiecte practice, pe care, daca le purtam cu noi, s-ar putea sa ne facem viata mai usoara.

  1. Un diapazon
Noapte: liniste fara ecou, amorteala in colturi de argint a frigului ce se prelinge peste gene – fulgi de nea incurcand itele vazului.

Poate daca as avea un diapazon, asezat la radacina zapezii, as auzi vuietul indepartat al marii.

  1. Avion de hartie
Avioanele de hartie alba, indoite meticulos si purtate in rucsac, sant extrem de versatile.

Iata ce am gasit ieri, scris pe un eleron:

"Chiar si soarele, acea fiara mai periculoasa, si-a inceput
tarcoalele de dimineata intr-un spirit de neglijenta generozitate
ca si cum ar spune:
“Acestea sant marfurile mele. Ale tale mai mult sau mai putin, daca le vrei.
Desigur, accept valuta ta pipernicita, maruntisul de zile si
ore.”"

- din cartea "A Scattering" (O irosire) de Christopher Reid, 2009

  1. Compas scolar
Compasul merge mana in mana cu busola care ea, ne indica, fireste, monoton si previzibil, nordul pe orice harta croita din zapada:

“Nimic nu este ceea ce pare a fi.
Prin acest ochi de sticla
ce e familiar devine strain
proaspat si just
cum n-a parut niciodata.
Fiecare lucru e altceva
imbinat cu
un altul,
pentru ca acest caleidoscop,
un tub optic in
tunelul magic al vazului
potriveste – priviti, daca aveti curaj! –
perfecta, a tot cuprinzatoarea
metafora.”

- din "Kaleisocope" (Caleidoscop) de P.K. Page


Adaug cateva strofe din Omul cu compasul de Stefan Augustin Doinas, pe care le-a gasit in cercurile ei de pagini Gina.

”Am zgâriat aseară pe nisip
formula unei alte ordini, care
conţine-al lucrurilor tainic chip,
cel fără de ruină şi mişcare.

Aici, acest inel în care-ncerc
să prind rotirea stelelor în spaţiu:
medalie de foc şi magic Cerc,
lui însuşi hrană crudă şi nesăţiu.

Iar dincolo, ca simbol înţelept,
un cort de raze cu foiţă clară:
Triunghiul către care mă îndrept
la dangatele bronzului de seară..”
 

Interval orfic

Sant convinsa ca poezia are definit, in regulile ei nescrise, un interval orfic, un fel de cifru armonic, similar poate cu ritmul pe care ni-l cere media/proportia de aur (1.61803399) investigata de artisti si matematicieni.
 
 Acest interval asezat inauntrul unui poem e cel ce naste senzatia difuza de placere, eliberare si reinnoire pe care ne-o dau cateva cuvinte bine potrivite.

"Cand insusi glasul gandurilor tace,
Ma-ngana cantul unei dulci evlavii —
Atunci te chem; cantarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?

          Mihai Eminescu - Sonete III

L-am numit orfic, fireste, dupa numele lui Orfeu, ale carui melodioase poezii aveau puterea sa imblanzeasca fiarele, sa intoarca raurile in matca si sa invinga ademenitoarele coruri de sirene. 

"Carnea e trista, si vai am citit toate cartile.
Sa fugi, sa fugi departe. Presimt ca toate pasarile sant bete
de existenta in spuma necunoscuta a cerului"

          Stéphane Mallarmé - Briza marina.

E un interval adancit in catharsis, in suferinta celui care scrie sau a celui care citeste, si din ale carei gheare scapam prin cateva versuri:  Orfeu a coborat in infern, doar pentru a o pierde din nou pe Euridice. Cu o singura privire peste umar.  

"Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă."
         
      Tudor Arghezi - Flori de mucigai

Si cum, in pofida convingerii mele, nu am argumente concrete, ma opresc aici.

miercuri, 2 februarie 2011

Despre arta lui Laurent Craste

Laurent Craste e un tanar artist montrealez, a carui arta continua sa intrige. 

In creatiile  lui Laurent Craste intrezarim vaze, pregatite sa devina, unele in contururi empire, pe care le ghicim elegante si luminoase, dar a caror geneza pare intrerupta de un act barbar - si oarecum misterios.


 Vase injunghiate (ca sa folosesc termenul din unele din articolele de pe internet), vase strivite, masacrate, intrerupte sau, in cuvintele autorului,  iconocraste, iconocrash. 


Daca e sa judec dupa numarul articolelor aparute in ultimele trei patru luni, as zice ca s-a creat un oarecare 'buzz' in jurul artei lui Laurent Chastre. 



In afara de imaginile de aici, de la sfarsitul lui octombrie 2010, iata cateva site-uri unde ceramica lui poate fi vazuta:

                       Galeria SAS - Laurent Craste
                       Canadian Clay and Glass Gallery



marți, 1 februarie 2011

Nevoia de a marsalui

Ne pregatim pentru furtuna de zapada care se anunta pe toate posturile de TV si radio- asteptam o cadere de zapada de 20-30 de cm peste noapte.

Nu stiu de ce zapada ma imbie mai mult la proza decat la poezie, si ca urmare, ca sa nu trec cu arme si bagaje in tabara fictiunii, m-am gandit sa raman undeva, intr-o zona 'gri': poeme in proza.

Traduc mai jos  poemul in proza "Fiecaruia himera lui" de Charles Baudelaire - special pentru Gina.

Iata aici un link spre -->cuprinsul unde pot fi gasite poemele in proza ale  lui Baudelaire.

Si, sa nu uit, o intrebare: ce poeme in proza sau texte/proza care dupa parerea dumneavoastra sant poeme in proza de facto  va plac? 


                                  de Charles Baudelaire 

   Sub un cer imens si gri, pe o mare campie prafuita, fara drum, fara iarba, fara maracini, fara nici macar o urzica, m-am intalnit cu mai multi care mergeau adusi de spate. 
Fiecare din ei purta in spate o imensa Himera, tot atat de grea ca un sac de faina sau carbune, sau ca echipamentul unui soldat roman. 
   
   Dar fiara monstruoasa nu era o greutate inerta; dimpotriva, se incolacea si isi apasa omul cu muschi elastici si puternici; se agata cu cele doua gheare enorme de pieptul celui ce o purta; capul ei fabulos se inalta deasupra fruntii insului respectiv ca o casca oribila de luptator menita sa starneasca spaima in inamici. 

   L-am intrebat pe unul din acesti oameni unde mergea in felul asta. Mi-a raspuns ca nu stie, nici el, nici ceilalti; dar ca evident mergeau undeva, pentru ca erau impinsi de o nevoie nebuna de a marsalui. 

 Am observat un lucru ciudat : niciunul dintre acesti calatori nu parea enervat de bestia feroce supendata de gatul sau si lipita de spatele-i; as fi zis ca ei o considerau ca facand parte din ei insisi. Fetele obosite si serioase nu dadeau semn de nici o deznadejde; sub cupola melancolica a cerului, picioarele lor adancite intr-un sol la fel de dezolant ca si cerul, urmau cararea; fizionomia lor era cea a unor oameni resemnati sa spere mereu.

Si cortegiul trecu pe langa mine si se scufunda in atmosfera orizontului, in locul in care suprafata rotunjita a planetei se furiseaza dincole de curiozitatea privirii noastre. 

Pentru cateva secunde ma incapatanasem sa vreau sa inteleg aceasta sarada; dar curand irezistibila Indiferenta se abatu asupra mea si m-am trezit de indata mai impovarat decat cei care isi carau in carca nimicitoarele lor Himere. 

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna