miercuri, 18 mai 2011

“Ostatic la ferestrele vietii”, ostatic al luminii



Lansata la jumatatea lunii aprilie 2011 la Turnul cu Ceas din Giurgiu, cartea de poezii “Ostatic la ferestrele vietii” a domnului Ionel Muscalu, -  publicata de Editura Pelican - are deja cititori in Canada, printre care ma numar si eu.

Am avut placerea sa il ‘intalnesc’ pe dl. Muscalu pe internet, prin interactiune bloggerista, respectiv i-am citit posturile, am schimbat mesaje si iata acum am ocazia sa citesc volumul de poezii “Ostatic la ferestrele vietii”, volum a carui geneza am urmarit-o pe blogul autorului.

Prefata cartii, deosebit de inspirata, ii apartine lui Dan Mucenic, care cu o doza de umor amical si creativitate, isi intituleaza introducerea la “Ostatic la ferestrele vietii” Cel care scrie gradini, o frumoasa definitie pentru actul scrierii.

Universul poetic al domnului Muscalu se remarca, as zice, prin rima si ritm care, dupa parerea mea, constituie vectorii principali ai artei poetice in “Ostatic la ferestrele vietii”.
In cautarea muzicalitatii, poetul descopera imagini, idei, exploreaza si avanseaza pe cararile metaforei:

“Iar gândul toropit de alba tulburare
Se va roti în toaca bătută cu mirare
De bunii mei prieteni, ostateci ai luminii
Ce vrerea lor şi-o sapă în gândul nostru, crinii.”

din Ostateci ai luminii.

Volumul “Ostatic la ferestrele vietii” ne dezvaluie cateva din dimensiunile poeziei domnului Muscalu: aerul sacru al mai multor poeme, inspirat parca de aburul unor ceasloave:

“- Uite acolo, Dumnezeu picteaza icoane pe sticla,
Inmoaie stelele intr-un cer plin de har si de frica!”

din Copacul cu tablouri de ingeri.

 Natura contemplativa a ‘rostirilor’ se combina cu momente de razvratire (poetice, fireste) in care se resimt ecouri minulesciene:

‘Oh timpul acesta, trecut-petrecut,
Ma impinge cu limba clepsidrei in coloane.
Ma impinge inainte spre ceea ce sunt
Eu pe verticala.”

din Cosmos pe verticala.

Imaginile vizuale din poemele din “Ostatic la ferestrele vietii” sant puse cateodata in relief de cuvinte si figuri de stil care evoca un univers in continua expansiune:

“Ma uitam la paharul acela de apa,
Ca la ultmul ciclon din Caraibe”

din Casnice

Un univers poetic si publicistic, care cred va continua sa atraga noi cititori.


20 de comentarii:

  1. felicitări calde autorului!
    frumoasă recenzie
    şi pentru asta mi drag tare blogăritul:)
    am şi eu asemenea 'întîmplări' minunate
    multe!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu desejo de coração muito sucesso!!!

    *Amigo poeta, você tem razão...
    A alma é universal...
    O Amor e o carinho também!

    Paz e Luz pra ti!

    Carinhos mil pra você, viu?
    Beijos

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu pot decat sa va multumesc pentru onoarea pe care mi-o faceti postand acest text!
    Asa ca o fac: Multumesc!
    Am citit cu mare placere si cu incantare, dar am avut niste zile complicate si nu am avut timp indeajuns pentru a va raspunde. Asa ca am pus o copie a acestui post de asemenea pe blogul meu in care am spus ca: "Frunzele de stejar saluta cu onoare Frunze de artar!- “Ostatic la ferestrele vietii”, ostatic al luminii".
    Nu am comentat inca, dar ce poti simti atunci cand bucuria ta a trecut un Ocean pentru a atinge alta fiinta, decat ca ai un sentiment de implinire mai mare decat o seama de chestii neplacute care te inconjoara.
    Mai cu osebire atunci cand habar nu ai cine cu cine vorbeste, dar iti poti da seama de cat de deosebita este acea persoana!
    Va doresc sanatate, un sfarsit de saptamana minunat si sa ne citim de bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Draga Cella:

    Felicitari autorului si de asemenea tuturor celor care scriu si se incumeta in valtoarea bloggerista.

    E intr-adevar o intamplare frumoasa, pentru mine prima de acest gen, dar mai am rabdare....putintica rabdare...:o)...

    Imbratisari.

    RăspundețiȘtergere
  5. Madalina

    Imi place fotografia din profilul tau!

    pe curand

    cu drag - irina

    RăspundețiȘtergere
  6. Flor de Vida:

    Please come again & thank you for your message!

    Merci beaucoup, parakalo, grazie, gracias!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eh - ma dau si eu rotunda . Nu ma spune la altii . Restu sa fim noi sanatosi ca sa ne bucuram de toate cele

    RăspundețiȘtergere
  8. Dl. Muscalu:

    Ma bucur ca v-a placut postul, sper ca bucuria acestei carti sa continue inca mult timp...si sa ne citim cu bine.

    Chiar, nu prea stim bine cine e la capatul celuilalt ecran, dar cred ca versurile ne dau un pic de curaj pentru a infiripa un dialog....fie el si un dialog bloggerist.

    Al doilea element care imi da, mie personal, inca un dram de curaj e un (alt) sir de versuri din care aleg aici unul:


    " ...
    Vin' la Milcov cu grabire"

    Salutari de pe Milcovul de aici,

    cu prietenie,

    Irina

    RăspundețiȘtergere
  9. Asa e Madalina...ssa fim sanatosi si sa avem incredere in noi!

    pe curand,

    RăspundețiȘtergere
  10. Irina,
    Mă număr printre privilegiatele posesoare ale cărții poetului Ionel Muscalu, pe care l-am cunoscut, ca și tine , grație internetului. I-am citit cu mare, mare plăcere poemele, de fiecare dată!Așa cum te citesc pe tine!
    M-am simțit răsfățată să primesc volumul Domniei Sale, cu autograf, de onomastică.
    Într-o lume preocupată mult prea mult de latura materială a vieții, voi, , creatorii de frumos, dați gândurilor aripi!
    Sunt fericită că v-am întâlnit!

    RăspundețiȘtergere
  11. Draga Gina,

    Si eu ma bucur ca ne-am gasit prin intermediul activitatii bloggeriste care,iata, ne aduce intr-un cerc de "conversatie".

    In acest post ne adunam in jurul unei carti de poezie, ceea ce cred eu e, intotdeauna un motiv de sarbatoare. In acest caz, e si un motiv de voiosie in plus intrucat, cu dl. Muscalu, ne-am 'intalnit' printre posturi de bloguri.

    Un sfarsit de saptamana bun iti doresc,
    cu drag,

    irina

    Pe curand.

    RăspundețiȘtergere
  12. Am fost plecat in acest sfarsit de saptamana intr-un loc unde nu am avut internet, asa ca nu am putut raspunde. Incep prin a-i multumi doamnei Irina, cea care a facut posibila aceasta avalansa de comentarii, ca frunzisul unui sequoia ce umbreste departarile sau ale unui artar atat de gratios si de demn! De asemenea, multumesc tuturor acelora care mai cred in poezie si in calitatile ei, de oriunde v-ati afla, fie Canada, Franta, Grecia, Romania sau Brazilia, Italia etc..Acest blog m-a pus in legatura cu oameni din intreaga lume , iar scrierile mele au ajuns in toata lumea, ceea ce ma bucura nespus, dar aceasta este democratia internetului si partea aceasta este buna! Partea si mai buna este data de rezonantele ce se nasc la departari si in necunoscute suflete si minti, cei care nici nu comenteaza, nici nu dau like-uri, ci doar citesc si se bucura si ne bucura fiinta noastra creatoare de stari si "conversatii in catedralele tacerii adanci prin care trece lumea aceasta".

    RăspundețiȘtergere
  13. Da, si eu ma bucur de posibilitatea pe care ne-o da internetul de a ne aduna in jurul unor pagini de poezie, in mod spontan si fara prea multe griji. Felicitari pentru carte dl. Muscalu, si intr-adevar sa continuam sa credem in poezie.

    RăspundețiȘtergere
  14. AM FOST OCUPATA CU O LUCRARE, ACUM VAD CAT DE MINUNATA ESTE POSTAREA SI CE FRUMOS AI VORBIT LA LANSARE..FELICITARI!

    RăspundețiȘtergere
  15. ha, ha, am crezut ca e tot blogul lui Ionel Muscalu:)) imprastiata ca de obicei:))

    RăspundețiȘtergere
  16. Servus Karina,

    Acum ca te-ai lamurit ca este blogul meu...te mai astept....

    RăspundețiȘtergere
  17. Multumesc, doamna Karina! Atat de mult ma bucur ca ati ajuns pe acest blog, fiindca este minunat! De asemenea, multumesc doamnei Irina pentru modul in care v-a primit! Salutari de la Giurgiu pana in Bacau si... Canada!

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna