Moda lebedelor negre

O observatie pur personala: lebada neagra, a devenit, cred, in ultimii doi ani un personaj la moda. 

Un film interesant cu titlul Lebada neagra, o carte fascinanta, de Nassim Nicolas Taleb - Lebada neagra: Impactul lucrurilor foarte putin probabile articole in revista Barron's pe internet si lista continua. 

Asa ca:  ce-ar fi sa discutam despre lebedele negre in poezie in acest post?

Lebedele evoca simboluri poetice ancorate in arhetipuri si contexte culturale inspirate de  alura un pic bizara si habitatul acestor suave creaturi.

Cateva dintre lebedele ce traverseaza spatiul poeziei moderne par sa redea un sfarsit de capitol, o presimtire a trecerii intr-o aura de aripi: 

"Pasarea, in lacul sumbru sub care se reflecta
Splendoarea unei nopti instelate si violete

Ca o vaza de argint in umbra dintre diamante,
Doarme, cu ciocul in pene, intre doua ceruri inalte."

(Sully Prudhomme, Lebada) 

Una dintre cele mai enigmatice si celebre lebede poetice apare in versurile poemului Sonnet de Stéphane Mallarmé:

"Virgina, vivace si gratioasa
Va desira ea oare cu o lovitura de aripa beata
Acest lac dur si uitat, ce pandeste sub promoroaca
Ghetarul transparent al zborurilor inca neincepute!"

Lebede negre apar in trei poeme contemporane fascinante. 

Cele trei poeme au un element comun: ele sant structurate  ca niste naratiuni fantastice ale carui personaj principal (in afara lebedei negre) e un copil.

Poemul  Lebada neagra de Brigit Pegeen Kelly vorbeste despre un univers definit de un baiat si o lebada neagra:                       

"..Si o pasare gigantica
Cu pene ce ardeau. Si dincolo de ei doi
Un lac incredibil de negru, peste care se aplecau
Copaci batrani, si, vargat de umbre in miscare,
Un vant marunt, ce suna printre ramuri
Ca dangatul a mii de clopote de lemn."

Lebada neagra de Randall Jarrell ne descrie o transformare ce pare extrasa din Metamorfozele lui Ovidiu: 

"Pe lac, o fata radea din cand in cand.
"Sora mea, iata cina ta, sora mea,"
Eu o chemam: si trestiile imi sopteau:
"Mergi la culcare, mica lebeda."
Picioarele imi erau grele, cu degete in laba de gasca 


Si firele matasoase ale aripilor mele se scufundau ca stelele
In valurile ce se loveau incet de trestii."

Si ultima lebeda neagra din acest post apare in poezia cu titlul (ce altceva?) Lebada neagra de James Merrill cu a carei incheire, ma opresc aici:

"Intotdeauna lebada neagra se misca pe lac; intotdeauna
     Copilul blond priveste
Spre emblema inalta care se invarte si dispare
Departe, in directia opusa. Pe mal, copilul
cu mainile pline de minuni dificile, ramane
    Mereu in urma, strigand nelinistit
"Te iubesc, lebada neagra."