joi, 27 octombrie 2011

Philippe Labro, arta romanului si raul de inaltime

Lumea ( Les gens) publicata in 2009 de editura Gallimard,  este unul din romanele recente ale lui Philippe Labro.
Scriitor prolific, jurnalist de marca si personalitate a televiziunii franceze, Labro s-a nascut in 1936 in Montauban, France.

Lumea ne prilejuieste o lectura placuta: e o carte care farmeca prin vivacitatea intelectuala si prin povestile a trei personaje principale ale caror destine se incruciseaza si ne fac sa intoarcem pagina dupa pagina.

Maria, o adolescenta orfana de 16 ani, reuseste sa evadeze dintr-o existenta de cosmar prin curaj si un dram de noroc. Drumul ei se intalneste cu cel al lui Caroline, care la cei 28 de ani e o fiinta plina de eleganta si sensibilitate, si cu Marcus, al carui portret e redat intr-o maniera care oscileaza intre sarcasm si caricatura.

Vocabularul bogat si inventiv, ca si unghiul de vedere caleidoscopic al lui Labro ne daruie o creatie iesite din tiparele Comediei umane a lui Blazac - prin amploarea mediilor sociale si mentalitatilor zugravite.
O astfel de explorare se desfasoara intr-o tratare aproape cinematica a turului meselor de invitati la petrecerea familiei Gretzki la care unul dintre musafiri spune:

"Aveti amabilitatea de a permite si generatiei mele sa fie infame, domnul meu. A dumitale a excelat in acest domeniu."

Pare intr-adevar ca o diferenta de generatie intre autor si personajele sale iese la iveala  din cand in cand: citatele par uneori 'prafuite', pentru ca s-au transformat deja in clisee, personaje 'perfecte' aflate in varful ierarhiei sociale - e cazul personajului Liv Nielsen - contrasteaza cu echipa de consultanti creativi care comunica prin text messages in timpul sedintelor.

Structura insasi a romanului, cu un mechanism centrifugal care agregheaza trei fire narative in timp ce naratiunea marsaluieste spre final - e o tehnica un pic desueta (chiar daca reusita) pe care se sprijina acest nou roman francez.

E o carte pe care am citit-o cu placere. O placere derivata din observatiile lui Philippe Labro combinate cu interludii stralucite, din episodul amoros Caroline-David,  din descrierea Parisului si din pasaje ca cel de mai jos:

 "Viteza de propagare a unui zvon e de obicei proportionala cu continutul lui."
Philippe Labro ironizeaza elitele profesionale care se imbata cu propriul lor succes printr-o comparatie cu raul de inaltime de care a suferit o echipa de alpinisti japonezi in 1996, cand au escaladat muntele Everest.

 "E normal, au devenit aproape nebuni din cauza raului de inaltime."
Un specialist in domeniu trase urmatoarea concluzie:
"Raul de inaltime semnalizeaza sfarsitul moralitatii - si sfarsitul moralitatii e sfarsitul adevaratului alpinism."







miercuri, 19 octombrie 2011

Pe cheiurile stinghere ale noptii

In spatiul unui semn de intrebare haladuieste un vers ratacit. 

Sau poate o nevoie devoratoare de carti, idei si imagini noi care sa ne zguduie un pic din atmosfera lanceda si previzibila a aceleasi tonalitati de blog.

Intrebarea ar putea fi deci:

Unde fugim din blog? 

Unde fugim, cand ne-am saturat de manufactura de posturi anodine, de lucruri de serie care ne apartin, cu eticheta in lichidare,  blogger sau dot-com?

E poate momentul unei escapade in paginile unei carti de proza, a unei lecturi adevarate.  

Lista finalistilor premiului Giller (unul dintre premiile literare cele mai importante in Canada) a fost recent publicata, despre cartile din rentrée littéraire in Franta anul acesta putem citi pe internet, iar la biblioteca publica se aduna noutatile.

Totul pare a fi prielnic prozei. 

Si atunci de ce sa ne mai incapatanam sa cautam metafore cu lumanarea unui singure strofe?

"Nu mai stiu ce sa mai inventez pentru a-ti oferi plictisu-mi,
Pluta a Nimicului, pe cheiurile stinghere ale noptii".



duminică, 16 octombrie 2011

Frunze colorate, nervuri de lumina. Luni -> inapoi la realitate

Luni.

Reintoarcere la realitate dupa cateva ore printre frunze colorate in plimbari fara tinta prin cartier.

"C'est la vie"  - in interpretarea Shaniei Twain un cantec care incepe cu urmatoarele cuvinte: E probabil luni....


sâmbătă, 15 octombrie 2011

Omul cu vesta stacojie si simfonia in alb major

 Théophile Gautier (1811-1872), prolific scriitor francez, prefera sa se imbrace uneori intr-o maniera oarecum neconventionala pentru epoca sa. La premiera dramei  Hernani de Victor Hugo, a purtat o vesta stacojie, cu care a fost mai tarziu asociat. 

Poezia lui  Théophile Gautier  e scufundata intr-o difuza  lumina alb-argintie, care poate fi cel mai bine descrisa dupa parerea mea cu titlul unuia dintre poemele sale: o simfonie in alb major. 

Iata prima strofa a poeziei  Adieux à la poésie (Adio poeziei) de  Théophile Gautier:

                    Adio poeziei


Haide, inger cazut, inchide-ti  aripa roza;
Arunca-ti  rochia alba si razele-ti de aur cald;
A venit timpul sa fugi, din cerul ca un fald,
Alunecand  ca o stea, intr-o pagina de proza.




Théophile Gautier (approx 1869) - credit Wikipedia

marți, 11 octombrie 2011

Efectul fluturelui, teoria haosului si toamna ca un exod de aripi


Efectul fluturelui, in teoria haosului (un domeniu al matematicii) reprezinta sensibilitatea fata de conditiile initiale, unde o schimbare infinitesimala intr-un sistem neliniar poate da nastere unor diferente semnificative mai tarziu.

Termenul efectul fluturelui se datoreaza meteorologului american Edward Lorenz, care sustinea ca astfel de fenomene ar putea exista in meterologie.  

Sau, cu o idee care a devenit moneda curenta – explicatia ca aripile unui fluture ar putea crea schimbari infinitesimale in atmosfera, care in final ar putea crea o furtuna intr-o alta parte a continentului.
(Apud articolul in romana in wikipedia).

Cred ca idea de mai sus se potriveste bine cu starea de spirit pe care o poate naste in noi o pagina de poezie sau doar cateva metafore grabite asezate, in bumbi de ploaie, in racoarea treptata si infinitesimal-aurie de toamna.

Cata luciditate atata poezie. 

O poezie care ne transforma incet incet, printr-o metamorfoza a inchiderii si deschiderii in ceva nou : din larva, in pupa, si mai departe  in fluture, intr-un exod de aripi, dincolo de arhiva de stari a prezentului. 

Eu, tu, noi – o bataie de aripa in surdina? 


miercuri, 5 octombrie 2011

Poezie canadiana din Newfoundland si Labrador

Coastlines – The Poetry of Atlantic Canada (Linii de coasta, poezie din regiunea atlantica a Canadei) publicata de "Goose Lane Editions" in 2002 - e o antologie de poezie de inalt calibru, ai carei editori sant Anne Compton, Laurence Hutchman, Ross Leckie and Robin McGrath.

Prefata cartii exploreaza cu prudenta conceptul de 'poezie regionala' si noteaza ca aceasta antologie e o ocazie de a celebra vitalitatea poeziei din regiunea atlantica a Canadei. 

Mie mi se pare ca poemele incluse in Linii de coasta aduc la lumina, in nuante variate, cateva din elementele definitorii ale poeziei canadiene contemporane. 

As numara printre acestea: integrarea subliminala a vastitatii peisajului canadian in poezie, contructii poetice care imprumuta elemente din panoplia poemelor in proza si un cadru de referinta care favorizeaza, in multe ipostaze, interactiunea cu lumea 'exterioara' si 'interioara' intr-o maniera care e preponderent kinestezica.

Capitolul dedicat poetilor din Newfoundland and Labrador in Linii de coasta include poezie de Michael Crummey, Mary Dalton, Tom Dawe, Richard Greene, Randall Maggs, Carmelita McGrath, Al Pittman, GordonRodgers, John Steffler, Agnes Walsh, Patrick Warner and Enos Watts.

Poemul lui Michael Crummey Painting the Islands (Pictand insulele), una din primele poezii din acest capitol, pare sa fie o introducere in elocinta sumbra care incepe sa ne infasoare:


"Si - apropiindu-ne de Nain, insulele
sant pustii si negru stralucitoare,
licarire metalica in soarele dupa-amiezii

...
si - pentru cele cateva minute care 
dureaza sa le depasim, in bataia valurilor
pietrele prind viata in lumina." 

Richard Greene, castigator al  premiului Guvernatorului General al Canadei  pentru poezie, descrie un peisaj uimitor  in Utopia:

"Acri imensi de solitudine. 
…. 

Sant totdeauna aici
pe o colina de cuart si ienupar,
o stanca aplecata deasupra marii
unde balenele trimit trombe de apa in aer
si se scufunda"

Tom Dawe isi surprinde cititorii cu o rescriere a mitului lui Dedal:

"Pe aripi de dimineti
de-a curmezisul soarelui
el vine inaintea mea
aici, intre locasurile pasarilor marine."


(din Daedalus/Dedal).


 

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna