vineri, 16 decembrie 2011

Monsieur de Sainte Colombe si viola sa

Romanul lui Pascal Quignard  Toate diminetile lumii e o lectura perfecta: o nuvela/scurt roman care se parcurge in mai putin de o ora, ora in care santem impinsi inainte de poveste si de ciudateniile personajelor din aceasta creatie.

Monsieur de Sainte Colombe, personajul principal al cartii, e versiunea literara a compozitorului si virtuozului de viola cu acelasi nume, compozitor care a trait in secolul al XVII-lea. 

Iata un scurt pasaj din roman:

"Unul din elevii lui ...a spus ca el incerca sa imite toate inflexiunile vocii omenesti: de la oftatul unei domnisoare la suspinul unui batran, de la strigatul de razboi al lui Henri de Navara la respiratia usoara a unui copil care incearca sa deseneze ceva, pana la gemetele produse de placerea sexuala si pana la gravitatea fara de soapte, lipsita de aproape orice putere si armonie a unui om pierdut in ruga."

Personalitatea domnului de Sainte Colombe e, in roman, la fel de neobisnuita ca si harul sau muzical.

Acest har pare sa marcheze vietile celor din jur si ne ofera scene interesante:

Monsieur Caignet, emisarul regelui, il invita pe domnul de Sainte Colombe sa interpreteze cateva din creatiile sale la Versailles; oferta e respinsa imediat.
Trimisul regelui, in loc sa paraseasca casa si gospodaria domnului de Sainte Colombe, il urmareste pe muzician pe furis, cu urmatorul rezultat:

"Vorbi apoi cu regele, raportandu-i acestuia motivele pe care le invocase muzicianul si ii povesti suveranului impresia complexa si coplesitoare pe care o lasase asupra lui muzica pe care o ascultase din ascunzatoarea sa."

Tema "ascultatului pe la usi", introdusa in diverse momente ale naratiunii, ne aminteste de scena din gradina din Principesa de Clèves (in care ducele de Nemours aude o confidenta care il priveste) si ne face sa ne intrebam, daca "ascultatul pe la usi" nu e in acest caz o tehnica literara scoasa de la naftalina si reciclata cu succes in Toate dimintelile lumii.

Sau poate ca "ascultatul pe la usi" e un reflex al epocii pre-baroce insasi, la fel de 
obisnuit ca despartirile dupa momente de tensiune, respectand totusi - cat de cat - o bruma de eticheta:

"Monsieur de Sainte Colombe il imbrancea pe Monsieur Caignet spre casa in timp ce ii vorbea. 
Se despartira cu plecaciuni perfect executate."

Titlul romanului vine din fraza care deschide capitolul XXVI al cartii: "Toate diminetile lumii dispar fara urma de intoarcere."

Si, la sfarsitul acestui post, un alt fragment din carte:

"Ca cauti, Monsieur, in muzica?"
"Caut regrete si lacrimi."







4 comentarii:

  1. "Toate diminetile lumii dispar fara urma de intoarcere."

    Dureroasă filozofie, dar atât de adevărată!

    Îmi plac nopțile, mai ales cele cu lună, ador toate diminețile!!
    Îmbrățișări, Irina!

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna draga Gina:

    Iti multumesc pentru diminetile si serile de bloguri...

    irina

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna