Sprezzatura e un termen devenit popular datorita lui Baldassare Castilione in a carui Carte a curtierului e definita ca o atitudine de nonsalanta studiata, ce ne permite ca tot ceea ce intreprindem sa fie dus la bun sfarsit cu usurinta, afabilitate si curtoazie.
Baldassare Castilione
"Am gasit o lege universala, spune Baldassare Castilione, care mie mi se pare mai valabila decat oricare alta in interactiunea umana, fie ea in cuvant sau in fapta: aceea de a evita afectarea in orice mod posibil ca si cum aceasta din urma ar fi un recif periculos si ascutit.
Sa practici in tot ceea ce intreprizi, o oarecare sprezzatura (nonsanalanta) ca sa ascunzi efortul pe care il faci, astfel incat tot ce faci sau spui sa para fi facut fara nici un fel de cazna si aproape fara sa te gandesti la el."
E intuitiv sa legam sprezzatura de poezie – sant versuri, ale caror autori par sa le desfasoare ca pe cea mai naturala intorsatura in conversatie: poeziile lui Eminescu (nu toate, desigur), marea majoritate a poeziilor lui Minulescu, poemele lui Nichita Stanescu – un exemplu perfect in Semne de primavara (poezie gasita pe blogul Ginei).
Asa cum sant si exemple clasice, as zice de non-sprezzatura poetica : poeziile lui Ion Barbu (autor pe care il admir foarte mult, de altfel ) si, ca sa ma refer la o poezie arhicunoscuta, Luceafarul de Mihai Eminescu. Motivul pentru care includ Luceafarul in aceasta a doua categorie e simplu: Luceafarul e o poezie a carei elaborare progresiva licareste sub suprafata poemului.
Asadar nonsalanta in poezie: arta metaforelor inventariate cu usurinta, a cuvintelor potrivite fara nici un efort, pline de curtoazie, cu un efect transformator si benefic asupra noua insine si a celor din jur.
Un tel de investigat printre versurile preferate, pe care sa le putem include, cu nonsalanta/sprezzatura in zilele noastre incarcate de afabilitate.