marți, 16 mai 2017

Cum sa te joci cu nori de cuvinte (word clouds)




Super intrigata de diversele panouri, reclame, etc. facute cu nori de cuvinte (traducerea mea pentru "word clouds"). 

Pana la urma am aflat prin google ca exista mai multe applicatii care genereaza nori de cuvinte printre care si www.wordclouds.com.

Super simplu.
Pentru incepatori e si un "wizard" care te ajuta sa generezi primul nor de cuvinte.  Am creat si eu un nor de cuvinte pentru postul trecut.

E o aplicatie simpatica, care imi aminteste de jocul cu plastilina colorata din copilarie.

Azi am  incercat sa creez un nor de cuvinte cu un haiku improvizat in acest scop si uite ce a iesit.


   Haiku 

Muscate in floare 
Desene de aer -  astept
sa vina vara.



Concluzie: mai e de muncit.  

duminică, 14 mai 2017

Pinul gri, Horatiu si trei lectii



Pinul gri apare adesea in drumurile parcurse. 



Solemnitatea lui ciudata a fost facuta celebra in tabloul "The Jack Pine (Pinul gri) pictat de artistul canadian Tom Thomson.

In diminetile de primavara, silueta pinului gri se potriveste bine cu versurile lui Horatiu 
din Oda VII, cartea a IV, cunoscuta sub numele de Diffugere nives.

Iata inceputul acestui poem care a facut ravagii timp de secole in departamentele de literatura clasica la universitati din intreaga lume:

"Zapada a fugit, iarba se reintoarce pe camp
si frunzele in arbori
si pamantul se schimba. Raurile curg la vale
si siroie intre maluri."

din Diffugere nevis de Horatiu.

Diffugere nevis e un poem despre schimbare si e un poem plin de seninatate.

E o poezie care ne poate da tarie sufleteasca in orice zi.

Trei lectii din aceast poem:

1. Totul e schimbare - fie brusca sau lenta. (Un fel de lectie heracliteana)
Serenitatea si reflectia ne ajuta sa intelegem schimbarile care intervin si sa ne adaptam. 
Lectura unei poezii (de orice fel) ne creste puterea de a medita. 
Prin ritmul ei intrinsec poezia contribuie la echilibru si creativitate.
Devenim mai stapani pe noi, castigam eleganta interioara si nepasare. 

2.  Oricine are limite
Cand ne intelegem si acceptam propriile limite, ne eliberam de presiunea cotidianului.
Devenim mai puternici.
Vrem sa fim incapatanati in fata adversitatii, a detractorilor nostri si a propriilor noastre limite - limitarile insesi ne fac mai puternici.

3. Claritate 
Fortitudinea mentala e facuta din claritate si din vointa de a impinge jocul mai departe. 
Citind poezie, reusim sa ne deconectam de ceea ce nu e esential si ne axam pe ceea ce e important. 


- A, da - si undeva  sa facem loc si unui pin gri.



 

sâmbătă, 6 mai 2017

Dimineata cu veverite si marmota




O dimineata la sfarsit de saptamana - cu relaxare si zambete, ma aflu in vizita la fiinte dragi - un moment de bucurie. 

Cativa amici intimi se abat si ei la o cafeluta si ne povestesc urmatoarele:





Un papagal tanar vorbea mai mult decat o femeie,
Si uneori vorbea chiar mai bine.
"Prefacutul", sopteau cei din jur, "are desigur un suflet,
si escroc cum e, stie sa vorbeasca cu ochii."

Dar din pacate, papagalul nu avea si harul - rar, ce-i drept, am zice,
De a place. 
Cu toate ca ii era admirata sporovaila,
toata lumea ura papagalul. 

In timp ce o veverita agila,
mereu in salturi si tumbe,
era peste tot indragita, 
si - aproape ca o maimuta abila -
era favorita unei marmote. 

Papagalul ii spune:
"Cumatra, cum faci 
Sa placi
tuturor?
Te implor, invata-ma secretul tau."

Veverita, careia flecarul i se parea patetic, 
raspunse cu intelepciune:

"Nu ma fac temuta, ma joc,
si sant muta."









Credit: Wikipedia

Jean de La Fontaine.PNG

duminică, 23 aprilie 2017

In carca liliacului


Ziua de azi trebuia sa urmeze un curs  bine planificat.

Dar iata ca, multumita social media-ei, si in particular Twitter am luat-o in cu totul alta directie.

Ziua de azi e acum "in carca unui liliac".

M-am connectat dimineata pe Twitter pour prendre l'air cum s-ar zice - sa ma plimb un pic pe aleile-i virtuale - si am aflat ca 'hashtag'-ul #ShakespeareSunday  e la moda. 

Da, e aniversarea lui William Shakespeare azi, asa cum a fost de 400 de ani la vremea asta... de ce oare ma simt brusc in alerta de ce ce am aflat? 

Nimic important.

Intre lista mea de activitati pentru azi si incapatanarea necesara pentru a o duce la bun sfarsit, si-a facut loc o 'dispozitie carcotasa' (Horatio in Hamlet) iar creierul mi-a fost invadat de urmatoarele cuvinte:

"In carca unui liliac voi zbura
La sfarsitul verii voios
Voios, voios, plin de voiosie voi trai acum
Sub florile ce incarca un ram."

(Furtuna, Act V. Scena I).

Corvoadele planificate au inceput sa se estompeze in distanta. 

Sant in carca liliacului acum.

Zbor cu el.

Cu voiosie, cu voiosie. 


sâmbătă, 8 aprilie 2017

Trei motive pentru a citi poezii in aprilie




 Aprilie e luna poeziei - iata deci trei motive pentru a citi poezii in zilele urmatoare.


1. Efectul terapeutic al poeziei


Poezia e poate cea mai usoara forma de arta.

In forma ei compacta poezia incapsuleaza un remediu eficace - o emotie elevata, distilata din intalnirea neasteptata cu un vers.


Emotiile, stim bine, deschid usa larg pentru invatare si expansiune cognitiva.



Dar ce e de invatat din cateva cuvinte ingramadite in patru randuri?

In principal, invatam ceva despre noi insine intr-o secunda de poezie.

Un poem vorbeste diferit fiecaruia dintre noi pentru ca emotiile care ne construiesc - sau in unele cazuri ne distrug - sant particulare vietii si experientelor noastre.

Cuvintele potrivite cu care tocmai ne-am ciocnit, ne dau o masura fugara a ceea ce santem - toata durerea, bucuria si ciudateniile care compun ADN-ul nostru emotional.
Si imediat dupa aceea, usa se inchide iar la loc brusc, de data asta cu o bufnitura aproape perceptibila.

Ah, ce frustrant!


Iata o strofa dintr-un poem cunoscut al lui Charles Baudelaire:


"Natura e un templu unde piloni vii

Soptesc uneori cuvinte confuze;
Omul trece prin padurea-i de simboluri
Care il observa cu priviri familiare."

  - din Corespondente de Charles Baudelaire.

In poemul de mai sus santem, in mod inselator, condusi prin cateva cuvinte intr-un peisaj majestuous, intr-un loc in care domneste confuzia, doar  pentru a descoperi ca ne gasim intr-o padure de simboluri.


De aici inainte, e fiecare pentru sine, pentru ca simbolurile ne urmaresc cu priviri familiare.

Acei ochi atoatestiutori tintuiesc cu privirea partea cea mai fragila a individualitatii noastre.

E momentul in care calatorim prin abisul intelegerii noastre si avem sansa de a rasari la suprafata intr-o stare de spirit mai lejera.

Calmi. Puternici.

Vindecati.



2. Realul  si Irealul


Irealul - fie ca il numim imaginatie, improvizatie, fantezie, visare, inspiratie, lipsa de concentrare sau creativitate - traieste in noi ca o boala incurabila.
Nu putem scapa de el.

Irealul e nociv si jenant in societate si are tendinta de a-si face aparitia in ocaziile cele mai nepotrivite, daca e scapat de sub observatie.


Iata unul din marii poeti romantici in actiune - in  lupta cot la cot, si inegala, din pacate, cu Irealul:


" Melodiile auzite sant duioase, dar cele neauzite

Sant si mai matasoase, deci, blande cimpoaie cantati inainte:
Nu urechii senzuale, ci cantati  cu drag stafiilor
Din cantecele fara ton."

- from Oda pentru o urna greceasca de John Keats


Vai si amar! Ce ar mai fi de facut?


Mai aproape de casa, Irealul ne surprinde  din nou  fara aparare intr-un poem de Margaret Atwood:

"Ti-e prea frig acum?

Nu ai vrut tu
aceasta gheata, acest perete

de cristal, aceasta enigma. Rezolv-o."


- din Circe/Mud Poems de Margaret Atwood.


O metoda eficienta de a scapa din ghearele Irealului e sa il canalizam  spre un refugiu, care sa ne permita o viata normala si productiva.


O poezie - scurta si la obiect - uneori - e un astfel de refugiu temporar.



3. Echilibru


 Al treilea argument in favoarea lecturilor de poezie: echilibrul.

Echilibrul, in multiplele lui fatete, nu e usor de atins dar e un tel onorabil.


Iata, in traducere,  un poem al filozofului si scriitorului francez Voltaire (de pe www.poetica.fr).


(Poate ajuta la echilibrul celor care au suferit in dragoste.)


Context:


Voltaire era indragostit de marchiza du Châtelet, ea insasi filozof, matematiciana talentata si fiziciana.


Greu de crezut, dar adevarat - ingrata marchiza il abandoneaza pe Voltaire pentru matematicianul Maupertuis


Iata ce urmeaza atunci:



Marchizei du Châtelet

de Voltaire

Asa deci: sute de noi frumuseti

Va vor fixa inteligenta sclipitoare
Renuntati la scantei,
La scrierile mele aiurite si incandescente
Pentru lumini nemuritoare;

Si sublimul Maupertuis

va eclipsa nimicurile mele.

Nu sant surprins, nici suparat

- un spirit adevarat e atasat
adevarurilor eterne.

Dar adevarurile astea ce sant?
La ce folosesc si care e pretul lor?

Esenta unui savant a carei minte stralucita

va va dezvalui cu o mana indrazneata
toate tenebrele boltei stelare.

Dar fara secretul de va a face fericita

toate aceste invataturi
vor fi doar lectii in inutilitate.

duminică, 2 aprilie 2017

Doua zile in Mexico City





Palma calatorului/Parabola miscarii, de Octavio Paz,  e o poezie scurta (gen caligrama), publicata in 1968. Cateva randuri din ea (litere de tipar) vin cam asa:


DE UNDE VII?
....
   UNDE MA DUC?
                                                        DE UNDE VIN, TU UNDE TE DUCI?
etc. 

Destul ca sa ne facem o idee. 

Intrebari interesante care ar putea sa ti se iveasca in minte, de pilda, cand avionul in care calatoresti e aproape de aterizare. 

Dar nu, nici o poezie de Octavio Paz nu imi era aproape la coborarea spre Mexico City. 

Lipita de scaun, la granita dintre fascinatie si teama, incerc sa descifrez ceva ce nu am vazut niciodata.

E un nor, acel ceva care a aparut in fereastra avionului?

O fantezie in linii pictate de nori cumulonimbus? 

Sau e poate altceva,  ceva amenintator si teluric...

Un vulcan gigantic, schitat in linii alburii, acopera toata distanta dintre cer si pamant, strivind orice dimensiune sub soare.

Popocatepetl




Popocatepetl - Credit and copyright: Photo By PopoAmeca2.JPG: AlejandroLinaresGarciaderivative work: Ricraider (talk)by ricraider - PopoAmeca2.JPG, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=14191319

Numele vulcanului  imi revine in mod spontan pe buze, din orele de geografie.

Enormitatea brutala a muntelui (5.426 m inaltime) va trebui sa o reconciliez candva, mai tarziu, cu manuale scolare ale copilariei si adolescentei mele. 

Iata deci introducerea mea in Mexico City.





Ajunsa la sol, realizez ca pentru urmatoarele cateva zile, si de cand ma aflu aici in proximitatea lui Popocatepetl, nu sant  decat o alta prada pentru zeii azteci. 

Carne de tun (avant-la-lettre, cum ar veni) in fata lor.

Colorat si plin de imaginatie - iata cum imi apare orasul, in viteza, din fereastra masinii:








Majoritatea timpului l-am petrecut in Santa Fe,  o parte a orasului plina de cladiri noi, sclipitoare in soarele asfintitului, nu departe de Avenida de los Poetas (strada poetilor).










"Fosnitul ultimelor scantei
in iarba: insecte incapatanate.
Peste pajistile galbui
pasii de sticla ai toamnei.

O intalnire neasteptata in reflectii,
- o pasare efemera
intra in frunzisul acestor scrieri."

(Octavio Paz - Maculator de umbre)







Tin deschisa si intinsa palma mea de calator.

Ma pregatesc de plecarea din Mexico City.







Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna