sâmbătă, 6 mai 2017

Dimineata cu veverite si marmota




O dimineata la sfarsit de saptamana - cu relaxare si zambete, ma aflu in vizita la fiinte dragi - un moment de bucurie. 

Cativa amici intimi se abat si ei la o cafeluta si ne povestesc urmatoarele:





Un papagal tanar vorbea mai mult decat o femeie,
Si uneori vorbea chiar mai bine.
"Prefacutul", sopteau cei din jur, "are desigur un suflet,
si escroc cum e, stie sa vorbeasca cu ochii."

Dar din pacate, papagalul nu avea si harul - rar, ce-i drept, am zice,
De a place. 
Cu toate ca ii era admirata sporovaila,
toata lumea ura papagalul. 

In timp ce o veverita agila,
mereu in salturi si tumbe,
era peste tot indragita, 
si - aproape ca o maimuta abila -
era favorita unei marmote. 

Papagalul ii spune:
"Cumatra, cum faci 
Sa placi
tuturor?
Te implor, invata-ma secretul tau."

Veverita, careia flecarul i se parea patetic, 
raspunse cu intelepciune:

"Nu ma fac temuta, ma joc,
si sant muta."









Credit: Wikipedia

Jean de La Fontaine.PNG

4 comentarii:

  1. Ne-ai adus un dar minunat, Irina!
    Cum puteam să trec prin fața ferestrei tale cu mâna goală?

    POVESTIREA
    'VEVERITA'
    DIN VOLUMUL
    'TARA DE DINCOLO DE NEGURA'
    DE MIHAIL SADOVEANU
    "De si eram la jumatatea lui april, padurea inca marturisea suferinta iernii. Pealocuri deschidea hrube de intuneric. In taurile negre parca ramasesera cuibarele si ouale parasite ale balaurilor viscolelor si furtunilor, care au trecut peste lumeanoastra in luna lui faur. Fagi si plopi rupti si darmati marturiseau bataliile trecute. padurea pastra inca in cuprinsul ei o mahnire s-o oboseala. Mierle si brigheci zarisem numai in tufisurile de la margine. Aici, in adancuri, nu falfaiau zboruri, nutaraiau glasuri. Era neclintire si tacere. Intr-un tau, subt unghiul de omat al unui clin, sticli un glob de gheata. In el vazui,ca intr-o cristalida de diamant, viermele altei ierni cumplite ce va veni dupa un veac. Iar in sufletul meu, ca si-ntr-al padurii, tresari spaima iernii care s-a dus. Iarna aceasta a anului 1929, care a adus peste noi si peste padurea aceasta furtunade gheata de la Spitzberg si Novaia-Zemlia, se pastra inca acolo, fulgerata de o razade soare. Evoca urletele de groaza, intr-un fel de pestera a mortii, cu salbaticiunile pitite in covruri reci si cu oamenii ghemuiti dincolo in bordeiele lor subrede, subviscolul sfarsitului lumii. Deasupra, insa, fulgerau, in primavara noua, sagetile deaur ale arcasului ceresc.Motocel, locotenentul lui Georghe Meiu, umbla inainte pe cararea ce ducea in fundul rapii. Deodata se opri, in neclintirea padurii pustii, si dadu un strigat de bucurie. Inalta bratul si arata spre furca unui fag:- O veverita ! Ne opriram pe carare si cautaram cu privirile minunea pe care o descoperise copilul.Era intradevar o veverita, un ghem de blanita de culoarea flacarii, cu coada stufoasaadusa pe spinare spre urechi, c-un capsor minuscul in care licareau ochisorii cadoua boabe de ploaie ori de lacrimi.La exclamatiile noastre se misca brusc si trecu in partea cealalta a trunchiului, ca sa se ascunda de privirile noastre. Apoi aparu mai sus, pe alta creanga.Tacuram. Ea era insa tot neincrezatoare. Se furisa pe o ramura subtire, apoi,desprinzandu-se de acolo, trecu pe-un fag mai batran. Facuse o saritura faraindoiala, de pe o creanga joasa, in inaltime ; insa fara nici o sfortare, ca si cum puful ei de flacara se desprinsese de-aici si plutise in sus. Acolo, in fagul cel batran, seopri putin cercetandu-ne, atat cat puturam sa-i observam cravata alba ; apoi disparu iar in partea opusa. De-acolo nu ne vedea ea, si-si inchipuia, cu graunciorul ei de intelegere, ca n-o vedem nici noi. Indata ce ma lasai iarasi la vale, o vazui insa iar. Ramasei in urma tuturor, privind-oatent si neclintit. Globul iernii era jos, in taul negru ; si ea era sus, flacara marunta avietii. Se temea inca de dusman ; ramasese inca o clipa in ea amintirea dezastrului si a marii batalii ; banuia inca o primejdie acum cand canta soarele in crengi ; si statea neclintita ca o frunza, lipita strans de trunchiul fagului batran, si, cu urechea gramadita in scoarta, asculta un ceasornic care batea acolo maruntel, masurand timpul. Nu era insa decat inimioara ei de puisor al fagului, al padurii, s-al primaverii.N-am simtit in aceea clipa mila, nici bucurie ; ci am avut un simtamant intens de simpatie pentru farama ei simbolica de viata, intr-o fractiune a eternitatii, in tristul si scurtul timp al oamenilor. Am lasat-o in imbratisarea ei parinteasca, ascultandu-si inima ei s-a padurii, submangaierea soarelui, tatal nostru, al tuturor.
    M-am deparat incet catre tovarasii mei,„

    RăspundețiȘtergere
  2. Gina, ce pasaj minunat in care il regasesc pe Sadoveanu...iti multumesc pentru timpul care l-ai pus in a-l aduce pe pagina...dar de fapt acest timp as zice e un exercitiu in incantare... "Intr-un tau, subt unghiul de omat al unui clin, sticli un glob de gheata"..."Cu urechea gramadita in scoarta, asculta un ceasornic care batea acolo maruntel, masurand timpul. Nu era insa decat inimioara ei de puisor al fagului, al padurii, s-al primaverii.N-am simtit in aceea clipa mila, nici bucurie ; ci am avut un simtamant intens de simpatie pentru farama ei simbolica de viata, intr-o fractiune a eternitatii, in tristul si scurtul timp al oamenilor."

    O veverita - o efemera masura a timpului, cu marunte ceasornice ascunse prin scorburi.

    Te mai astept la o cafeluta virtuala, si trec si eu pe la tine cu drag.

    Irina

    RăspundețiȘtergere
  3. Irina, am „furat„ traducerea atât de încărcată de sentiment, pe care tu ai realizat-o,și una dintre imagini. Le-am dus pe pagina mea de fb, pentru că ador acest ghemușor cu suflet!
    Și când am recitit povestioara lui Sadoveanu, chiar am simțit fragilitatea clipei, dar și frumusețea ei.
    Toate cele bune și frumoase!

    RăspundețiȘtergere

Articole din Arta Poezie

Arta Poezie

Cele mai cititie posturi in ultima luna